loader
O noua forta in conducerea AKCENTA:  Karel Soukenik este  noul membru al Consiliului de Administratie

O noua forta in conducerea AKCENTA: Karel Soukenik este noul membru al Consiliului de Administratie

Intre cei patru membri ai consiliului, Soukenik va purta responsabilitatea transformarii digitale, prin imbunatatirea actualelor platforme, dar si prin expansiunea spre noi solutii menite sa aduca multiple avantaje clientilor AKCENTA din Romania si pretutindeni.

Karel Soukeník a fost numit membru al Consiliului de Administratie al AKCENTA CZ, cea mai mare institutie de plata din Europa care efectueaza operatiuni de plati externe si schimb valutar pentru exportatori si importatori. Intre cei patru membri ai consiliului, Soukeník va purta responsabilitatea transformarii digitale, prin imbunatatirea actualelor platforme, dar si prin expansiunea spre noi solutii menite sa aduca multiple avantaje clientilor AKCENTA din Romania si pretutindeni.

Karel Soukeník este absolvent al Facultatii de Matematica si Fizica din cadrul Universitatii Charles din Praga, detinand un doctorat in economie la CERGE UK din Praga. In 2005, Soukeník isi incepe activitatea in sectorul bancar, cand se alatura companiei Citibank in pozitia de sef al echipei de control financiar si CRM. Dupa doi ani se muta la Raiffeisen Bank, mai intai ca manager de integrare responsabil pentru fuziunea Raiffeisen Bank si eBanka în zona de retail banking, ulterior ocupand pozitia de CFO. Din 2013 pana in 2017, Soukeník completeaza echipa de top management la Sberbank CZ, urmand trei ani in care acesta se concentreaza in principal pe propriile proiecte, cum ar fi infiintarea startup-ului dig-it-ally.

Astfel, la trei ani de cand paraseste Consiliul de Administratie al Sberbank CZ, unde s-a concentrat intens, printre altele, pe transformarea digitala a companiei, Karel Soukeník revine in lumea financiara.

„Sosirea lui Karel Soukeník in Consiliul de Administratie al companiei AKCENTA arata clar cat de importanta este digitalizarea pentru noi! Evolutiile in acest domeniu sunt in continua accelerare si o serie de noi start-up-uri agile intra pe piata cu un succes mai mare sau mai mic. Drept urmare, obiectivul lui Karel va fi acela de a alcatui si de a conduce o echipa de dezvoltare IT care sa indeplineasca obiectivele ambitioase ale transformarii digitale pe care ni le-am propus pentru anii in curs”, a declarat Milan Cerman, presedintele Consiliului de administratie al AKCENTA CZ.

Planul de eficientizare propus de Soukeník va aduce beneficii atat actualilor, cat si viitorilor clienti AKCENTA, incluzand urmatoarele: sustinerea unui proces complet de onboarding online cat mai usor pentru noii clienti, imbunatatirea portalului online pentru o utilizare cat mai sinuoasa, lansarea unei aplicatii de mobil dedicata, solutii de control sporit a tranzactiilor companiilor (cu focus pe gestionarea usoara a drepturilor si limitelor utilizatorilor), automatizare interna sporita pentru procesarea cat mai mai rapida a platilor tranzactionate, extinderea portofoliului de servicii si produse ale companiei si integrarea mai buna a solutiilor terte (cum ar fi prognoza si gestionarea fluxurilor de numerar pentru clienti).

Promisiunea lui Karel Soukeník este, asadar, de a valorifica potentialul digitalizarii, imbunatatind astfel nu doar experienta utilizatorilor platformei de tranzactionare, ci si activitatea interna,  prin crearea conditiilor optime ca echipa AKCENTA sa se concentreze exclusiv pe  dezvoltarea de produse cu valoare adaugata si livrarea serviciilor la cele mai inalte standarde de excelenta.

Despre AKCENTA

AKCENTA este unul dintre cei mai importanti brokeri de schimb valutar de pe piata ceha si din Europa Centrala, cu peste 23 de ani de traditie in industria schimburilor internationale. Pe langa ratele de schimb individuale avantajoase pentru cumpararea si vanzarea de valuta si taxele minime sau gratis pentru plati, AKCENTA ofera si acoperire impotriva riscurilor de schimb valutar (tranzactii forward si optiuni). Compania activeaza si in Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Ungaria, Germania si Franta. Portofoliul de clienti este format din peste 40 000 de clienti, majoritar companii mici si mijlocii axate pe export sau import. Actionariatul companiei este 100% ceh.