loader
MFE: Proiecte in valoare de 47 de milioane de euro din fonduri SEE si norvegiene pentru sistemul romanesc de sanatate

MFE: Proiecte in valoare de 47 de milioane de euro din fonduri SEE si norvegiene pentru sistemul romanesc de sanatate

Sistemul romanesc de sanatate – opt proiecte in vederea imbunatatirii preventiei si reducerea inegalitatilor din cadrul sistemului, finantate prin Granturile SEE 2014-2021 si granturi norvegiene, informeaza AGERPRES

Un numar de opt proiecte pentru imbunatatirea preventiei si pentru reducerea inegalitatilor in sistemul romanesc de Sanatate vor fi finantate cu fonduri in valoare de 47 de milioane de euro acordate prin granturi ale Spatiului Economic European (SEE) si prin granturi norvegiene, potrivit unui comunicat publicat joi de Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

Programul "Provocari in sanatate publica la nivel european", finantat prin Granturile SEE 2014 - 2021, a reunit joi in dezbatere mai multi reprezentanti ai autoritatilor responsabile cu dezvoltarea si gasirea de noi solutii pentru sustinerea sistemului romanesc de sanatate, precizeaza institutia.

Secretarul de stat din cadrul MFE, Ana Maria Busoniu, coordonatorul acestui instrument financiar, a explicat ca programul de finantare va fi implementat prin opt proiecte predefinite ori selectate in cadrul apelurilor, avand ca termen indicativ de lansare luna decembrie 2019.

"Alocarea financiara vizeaza intarirea preventiei si reducerea inegalitatilor in sanatate in diverse directii: prevenirea si tratarea bolilor infectioase, imbunatatirea starii de sanatate a grupurilor vulnerabile (copii, batrani, romi), prin asigurarea de servicii de asistenta medicala primara si comunitara, prin asigurarea accesului la servicii de sanatate cu caracter preventiv in obstetrica-ginecologie, nutritie, oncologie pediatrica, sanatate mintala pentru copii, screening de cancer col uterin, dezvoltarea de registre medicale, precum si tratarea altor boli. Un alt obiectiv vizat este combaterea infectiilor spitalicesti si reducerea consumului de antibiotice", a precizat reprezentantul Ministerului Fondurilor Europene.

AGERPRES/(AS - autori: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivascu)

Autori

foto
AGENTIA NATIONALA DE PRESA AGERPRES