loader

Metrorex a transportat 89,3 mln. pasageri in S1

Metrorex a transportat, in primul semestru al acestui an, 89,384 milioane pasageri, parcursul acestora fiind de 1.291.677.000 pasageri/km, conform statisticilor Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.Anul trecut, cu metroul au circulat 170,525 milioane pasageri.Metroul bucurestean a aniversat la inceputul acestei saptamani 33 de ani de la punerea in functiune a primului tronson, Semanatoarea - Timpuri Noi, acesta fiind dat in folosinta pe 19 noiembrie 1979.


Reteaua de metrou din Capitala are o lungime totala de 70 de kilometri, structurata pe patru magistrale, 51 de statii si trei depouri. Desi acopera doar 3,7 la suta din lungimea intregii retele de transport public a Capitalei, metroul preia, in medie, intre 20 si 25 la suta din volumul total de calatori care utilizeaza mijloacele de transport in comun.


De-a lungul istoriei sale, metroul a transportat peste 4,4 miliarde de calatori.  Au fost construite si date in exploatare, rand pe rand, tronsoanele: Timpuri Noi - Republica, Eroilor - Preciziei (fosta Industriilor), Petrache Poenaru (fosta Semanatoarea) - Crangasi, Piata Unirii 2 - Berceni (fosta Depoul I.M.G.B.), Piata Unirii 2 - Pipera, Crangasi - Gara de Nord 1, Gara de Nord 1 - Dristor 2, Republica - Pantelimon, Gara de Nord 2 - 1 Mai, Nicolae Grigorescu 2 - Anghel Saligny (fosta Linia de Centura) si recent 1 Mai - Parc Bazilescu.


In prezent, circulatia cu metroul se desfasoara pe o retea de patru linii magistrale, insumand aproape 70 de km cale dubla si 51 de statii, metroul Bucuresti plasandu-se in prima jumatate a celor mai dezvoltate si moderne retele de metrou din lume; in medie, pe zi lucratoare, peste 700.000 de calatori utilizeaza metroul. Linia 4 de metrou, intr-un orizont apropiat, va fi extinsa cu inca doua statii: Laminorului si Lac Straulesti, iar in viitor cu tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul. Urmeaza Linia 5 de Metrou (Drumul Taberei - Universitate - Pantelimon, Linia 6 de Metrou), legatura retelei de metrou a Municipiului Bucuresti cu Aeroportul Henri Coanda Otopeni pe traseul Gara de Nord - 1 Mai - Aeroportul Henri Coanda Otopeni si Linia 7 de Metrou (Bragadiru - Rahova - Piata Unirii - Mosilor - Obor - Colentina - Voluntari).


Metrorex estimeaza ca lungimea totala a retelei de metrou va ajunge la circa 160 km cale dubla, iar procentul de calatori ce vor utiliza metroul va reprezenta peste 50% din numarul total al calatorilor ce folosesc mijloacele de transport in comun din Municipiul Bucuresti.