loader

MasterCard incurajeaza startup-urile romanesti sa acceseze beneficiile programului global MasterCard Start Path

S-au deschis inscrierile in cadrul programului Start Path Global 2016.

Tehnologia transforma interactiunea dintre consumatori si comercianti, impunand accelerarea conversiei ideilor in realitati ale comertului. Parteneriatul cu o mare corporatie le asigura startup-urilor o scalare accelerata a solutiilor inovatoare dezvoltate de acestea.

 

Programul MasterCard Start Path a fost conceput cu obiectivul dezvoltarii sustinute a startup-urilor si a incurajat startup-urile sa se inscrie in program, la nivel international. Incepand cu 2014, Start Path a asigurat suport operational, consiliere, oportunitati de parteneriate si investitii pentru peste 60 de startup-uri.

 

“MasterCard se afla in avangarda tranzitiei catre plati digitale, fiind un jucator global cu obiectivul asumat de a conecta consumatorii cu solutiile tehnologice ale viitorului. In acest context, incurajam constant inovatia si creativitatea, acestea jucand un rol important in redefinirea comertului. Credem in capacitatea startup-urilor de a transforma experienta consumatorilor si le incurajam sa se inscrie in programul MasterCard Start Path pentru a beneficia de sprijinul si expertiza noastra si a-si asigura o evolutie rapida cu impact semnificativ in piata”, a afirmat Gabriel Ghita, Head of New Business CEE, MasterCard Europe.

 

Start Path a fost primit cu succes in Europa, astfel ca MasterCard si-a intensificat eforturile sale aici pentru a continua sa exploreze potentialul de inovatie al acestei regiuni. In Europa, programul acorda o atentie deosebita unor startup-uri precum Rainbird, dopay, Invoice Sharing si Universal Basket.

 

Rainbird, un startup din Norwich, Marea Britanie, care a participat la Start Path 2015, utilizeaza tehnologii de inteligenta artificiala pentru a dezvolta un instrument de consiliere in vanzari pentru MasterCard.

 

 

De asemenea, echipa Start Path a inceput deja sa lucreze cu dopay, un startup din Marea Britanie care le permite angajatorilor sa achite salariile electronic catre angajatii care nu detin un cont bancar; Universal Basket, tot din Marea Britanie, le permite consumatorilor sa cumpere produse de la mai multi comercianti printr-o singura experienta de plata; Invoice Sharing, un startup provenit din Olanda, este o platforma gratuita de distributie electronica a facturilor. Ca parte a programului Start Path, Rainbird, dopay, Universal Basket si Invoice Sharing au primit acces la reteaua globala de experti a MasterCard, au fost conectati cu reteaua de parteneri comerciali ai MasterCard si, totodata, au posibilitatea de a utiliza si integra produse si instrumente ale MasterCard.

 

“Startup-urile experimenteaza activ cu noi solutii concepute pentru a transforma standardele existente la nivelul variilor industrii, incluzand servicii financiare, comert si sanatate”, a spus Stephane Wyper, global lead al MasterCard Start Path. “Putem furniza un sprijin esential, atat prin intermediul expertizei operationale, cat si prin accesul oferit la reteaua de clienti si parteneri ai MasterCard. In doar doi ani, Start Path Global a inregistrat deja un palmares considerabil in ceea ce priveste sustinerea startup-urilor pentru transformarea inovatiilor acestora in oportunitati sustenabile de afaceri.”

 

In fiecare trimestru, MasterCard Start Path recruteaza o noua grupa de startup-uri, care vor fi inrolate intr-un program virtual desfasurat pe o perioada de sase luni. Inscrierile in program sunt actualmente deschise pana la data de 21 martie 2016, cand va fi formata urmatoarea grupa.

 

Cum poti aplica la Start Path Global:

 

1. Aplica la www.f6s.com/mastercardstartpathglobal2016 pana luni, 21 martie, 2016, la ora 19:00
2. Vei primi un e-mail de confirmare a inregistrarii din partea echipei Start Path
     -  In cazul unor companii, este posibil ca echipa Start Path sa va contacteze telefonic pentru a discuta pe marginea formularului de inscriere inregistrat.
3. Echipa Start Path va invita 20 companii din jurul lumii la Pitch Day, in Toronto, pe 11 si 12 mai 2016
     - Pitch Day este o oportunitate nu doar pentru a fi inscrisi in program, ci si pentru a cunoaste parteneri de renume ai programului Start Path.
4. Opt companii vor fi ofertate pentru a se inscrie in program.
5. Programul va incepe printr-o saptamana introductiva, in iunie 2016.

 

MasterCard a stabilit doua sesiuni de informare, organizate sub forma unor webinar-uri, pentru a putea oferi detaliile necesare startup-urilor interesate sa obtina mai multe detalii despre procesul de aplicare la Start Path Global. Acestea vor avea loc:
• Miercuri, 16 martie, la ora 11:00
• Miercuri, 16 martie, la ora 19:00

 

Pentru inregistrari, va rugam accesati pagina www.startpathglobal.youcanbook.me
 

Autori

foto
MASTERCARD EUROPE SPRL - REPREZENTANTA