- Hub-ul educational Orange Digital Center aniverseaza un an de activitate in Bucuresti, cu peste 4.000 de persoane, adulti si adolescenti, beneficiari ai cursurilor gratuite de formare sau reconversie profesionala
- Din aceasta toamna, pentru o mai buna incluziune digitala, Fundatia Orange va inaugura astfel de centre educationale, in regim pilot, in mai multe comunitati din tara
- Investitia programului se ridica la peste 750.000 de euro in 2024 si include lansarea unei aplicatii de micro-learning, PlayEveryday - Orange Digital Center, cu ajutorul careia vor fi instruiti peste 5.000 de utilizatori
Orange Digital Center, cel mai mare hub de educatie digitala din Bucuresti, aniverseaza un an de existenta, prilej cu care Fundatia Orange isi reia angajamentul de a oferi continut util si resurse educationale deschise, accesibile gratuit tuturor persoanelor interesate de evolutie profesionala.
In primele 12 luni de proiect, cursurile practice de IT, de scurta si de lunga durata, din Orange Digital Center au inregistrat peste 4.000 de beneficiari adulti, inclusiv studenti pasionati de tehnologie, tineri in cautarea unui loc de munca si persoane care si-au dorit o reconversie profesionala. Sub umbrela programului s-au derulat si ateliere practice in Solidarity FabLab, cu focus pe folosirea tehnologiilor moderne in meserii deja consacrate (prelucrare lemn, confectii metalice, operare laser si CNC, design botanic etc.) Pentru elevii de gimnaziu s-au organizat ateliere de robotica si programare folosind kituri Arduino sau module de lucru in Scratch, special gandite pentru pregatirea in competitia nationala SuperCoders.
“Si in 2024, Fundatia Orange isi reia angajamentul de a duce mai departe initiativa Grupului Orange care a investit anul trecut aproape 1.000.000 de euro in acest program de incluziune digitala, ca parte din strategia Lead the Future. Bugetul alocat de Fundatie in acest an, in valoare totala de 750.000 euro, permite extinderea activitatilor in diverse zone ale tarii, acolo unde nevoia se intalneste mai greu cu oferta educationala existenta. Ne-am asumat un obiectiv ambitios pentru extinderea comunitatii, pentru ca am vazut cat de eficient a fost sa aducem oameni diferiti impreuna, iar cu ajutorul tehnologiei am pus bazele unor noi colaborari profesionale pentru beneficiarii care au prins curaj sa devina chiar antreprenori. Nu ne vom opri aici, nevoia este inca foarte mare, asa ca prioritatea noastra este sa extindem reteaua de invatare,” a declarat Ovidiu Ana, directorul executiv al Fundatiei Orange.
Astfel, in aceasta toamna vor fi inaugurate in mai multe judete primele centre pilot Orange Digital Centers, in care, cu tehnologie moderna si traineri profesionisti, se vor desfasura cursuri de alfabetizare digitala pentru adulti si copii. Toate cursurile sunt gratuite, iar prioritate vor avea persoane aflate in situatii vulnerabile, tineri in cautarea unui loc de munca sau adulti cu venituri mici, care au nevoie de un serviciu mai ofertant. Experienta din Orange Digital Center, traita prin prisma trainerilor, poate fi urmarita in acest video.
Tot pentru a raspunde nevoii de incluziune digitala cu care se confrunta si Romania, Fundatia Orange lanseaza in aceasta perioada aplicatia Play Everyday - Orange Digital Center, incurajand partenerii de program sa dezvolte continut interactiv pentru publicul larg.
Play Everyday - Orange Digital Center este o aplicatie de micro-learning conceputa pentru a transforma modul in care utilizatorii invata sa isi dezvolte abilitatile. Aceasta ofera lectii scurte si interactive, integrate perfect in rutina zilnica, pentru a face invatarea accesibila, eficienta si placuta. Aplicatia permite accesul la resurse educationale diverse pentru un public extins, inclusiv pentru cei din zonele mai izolate sau dezavantajate, unde posibilitatea de a accesa resursele educationale traditionale este limitata.
Pentru a afla gradul de satisfactie al cursantilor si pentru a imbunatati oferta educationala, Fundatia Orange a derulat impreuna cu echipa CULT Research si un studiu in randul beneficiarilor, dupa primul an de activitate. Peste 80% dintre participanti au afirmat ca asteptarile privind cursurile le-au fost satisfacute in mare masura, datorita cunostintelor si abilitatilor dobandite si ca au fost impresionati de activitatile desfasurate alaturi de traineri.
Peste o treime dintre cursanti (34%) percep cursurile ca o sansa viabila de integrare si activare pe piata muncii si sustin ca sesiunile de formare le-au oferit informatii si abilitati necesare pentru noi oportunitati profesionale. In acelasi timp, 43% considera ca sansele lor de angajare au crescut, iar mai mult de jumatate (55%) s-au simtit mai increzatori in propriile forte. Pe plan personal, cursurile le-au oferit participantilor ocazia sa descopere pasiuni noi si sa-si imbunatateasca abilitatile intr-un mediu prietenos si sanatos. Studiul a mai aratat ca majoritatea a apelat la programele oferite pentru imbunatatirea aptitudinilor deja existente, cel mai mare plus identificat de beneficiari fiind si faptul ca au devenit parte a unei comunitati in care oameni diferiti, cu aptitudini si pasiuni diferite, se pot ajuta si ulterior in mediul profesional.
Toate cursurile disponibile in acest an sunt gratuite si pot fi accesate direct pe www.orangedigitalcenter.ro
Despre Fundatia Orange
Fundatia Orange este o organizatie non-profit care se implica in viata comunitatii prin realizarea de proiecte de filantropie menite sa aduca schimbari pozitive in viata persoanelor dezavantajate. In cei 12 ani de activitate, Fundatia Orange a investit peste 7,8 milioane de euro in proiecte de educatie digitala pentru persoane defavorizate si in proiecte de sanatate, educatie, cultura in beneficiul persoanelor cu deficiente de vedere si/sau de auz, in scopul incluziunii lor sociale. Principalele programe ale fundatiei sunt: ”Orange Digital Center”, „Digitaliada”, „Sustine un ONG”, „Lumea prin culoare si sunet”, “Solidarity FabLabs” si “Centrul Digital pentru Femei”.