Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator IFLR Europe Awards 2026: Clifford Chance Badea a fost desemnata Casa de Avocatura a Anului in Romania, iar Daniel Badea (Managing Partner-ul biroului din Bucuresti) - Avocatul Anului in Romania | DoingBusiness.ro
loader
IFLR Europe Awards 2026: Clifford Chance Badea a fost desemnata Casa de Avocatura a Anului in Romania, iar Daniel Badea (Managing Partner-ul biroului din Bucuresti) - Avocatul Anului in Romania

IFLR Europe Awards 2026: Clifford Chance Badea a fost desemnata Casa de Avocatura a Anului in Romania, iar Daniel Badea (Managing Partner-ul biroului din Bucuresti) - Avocatul Anului in Romania

Clifford Chance a castigat 21 de premii si a fost desemnata Firma Internationala de Avocatura a Anului

Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale de avocatura Clifford Chance, a castigat, pentru al treilea an consecutiv, distinctia de Casa de Avocatura a Anului in Romania, iar Daniel Badea (Managing Partner-ul biroului din Bucuresti) a fost desemnat Avocatul Anului in Romania, in cadrul Galei IFLR Europe Awards 2026, organizata aseara, la Londra. 

Premiile IFLR crediteaza inovatia si excelenta juridica demonstrata in tranzactii multi-jurisdictionale emblematice. La nivel individual, sunt apreciate leadership-ul in materie de inovatie, impactul asupra pietei si recunoasterea in ansamblul industriei.

Daniel Badea, Managing Partner Clifford Chance Badea, spune: „Suntem onorati de aceasta noua validare, care incununeaza cea mai intensa perioada de activitate de la intrarea Clifford Chance in Romania, in urma cu 20 de ani. Biroul de la Bucuresti demonstreaza ca este un nucleu de excelenta profesionala si un partener strategic care genereaza valoare reala pentru clienti, la standardele consacrate de Clifford Chance la nivel global. Intr-un context geopolitic si economic fara precedent, echipa noastra lucreaza cu cei mai mari investitori si finantatori internationali, precum si cu antreprenori romani de calibru, asistand pe tranzactii strategice prin care acestia isi accelereaza investitiile si planurile de consolidare, pentru o pozitionare regionala cat mai competitiva pentru urmatoarea decada.

Felicitari tuturor colegilor din reteaua Clifford Chance care contribuie, in fiecare zi, la consolidarea reputatiei noastre de lider in Europa, printr-o cultura centrata pe excelenta, colaborare si focus pe obiectivele strategice ale clientilor nostri”.

Emma Matebalavu, partener si coordonator al practicii de Global Financial Markets in cadrul Clifford Chance, a adaugat: „Faptul ca am fost desemnati «Firma de avocatura internationala a anului», alaturi de alte 21 de premii in cadrul galei IFLR Europe, reprezinta o recunoastere importanta a valorii pe care o oferim clientilor nostri in fiecare zi. Ea reflecta puterea platformei noastre europene – care combina o experienta locala vasta cu capacitatea de a gestiona cele mai complexe mandate transfrontaliere. Sunt foarte mandra de echipa noastra, care intelege afacerile clientilor nostri, anticipeaza provocarile si ii ajuta sa isi atinga cele mai importante obiective strategice”.

Recunoasterea IFLR Europe Awards 2026 consolideaza reputatia biroului Clifford Chance Bucuresti, care a incheiat anul 2025 cu un palmares record, coordonand tranzactii locale si multi-jurisdictionale cu o valoare cumulata totala de peste 30 de miliarde Euro.

2025 a fost un an de consolidare a ariilor de practica traditionale – Banking & Finance si Piete de Capital, respectiv Corporate M&A, dar si de dezvoltare accelerata pe segmente strategice, precum practica multidisciplinara de Energie, care asista pe cele mai importante proiecte de Energie Regenerabila.

Printre cele mai reprezentative tranzactii asistate cu succes anul trecut se numara:

1. Proiecte majore de M&A:

• Asistenta acordata UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank Romania, care a condus la formarea celui de-al treilea grup bancar dupa active din Romania;

• Asistenta acordata Actis, un fond global de investitii in infrastructura sustenabila, intr-un acord de joint venture cu Mubadala Investment Company, fondul suveran de investitii din Abu Dhabi, in legatura cu unul dintre cele mai mari proiecte de energie regenerabila din regiune;

• Asistenta acordata unei companii lider din industria energiei in legatura cu achizitia unui data center major din Romania;

• Asistenta acordata unui gigant european in domeniul utilitatilor si energiei in achizitionarea unui business major din domeniul energiei;

• Asistenta acordata Nofar Energy in legatura cu vanzarea participatiei sale in cadrul Ratesti Solar SRL;

• Asistenta acordata grupului polonez Green Factory, parte a Green Holding, la finalizarea achizitiei Eisberg Romania, Eisberg Polonia si Eisberg Ungaria de la compania Bell Food Group, cu sediul in Elvetia;

• Asistenta acordata T2Y Capital, un investitor financiar specializat in growth capital, cu accent pe sectorul energetic si industriile adiacente, in legatura cu parteneriatul strategic incheiat cu Prime Batteries Energy Holding, prin care a devenit al doilea cel mai mare actionar al producatorului roman de baterii.

2. Unele din cele mai importante tranzactii finalizate de sectorul antreprenorial din Romania:

• Asistenta acordata Cris-Tim Family Holding in legatura cu oferta publica initiala in valoare de 454,35 milioane RON, care a facut istorie pe Bursa de Valori Bucuresti, evaluand compania la 1,33 miliarde RON;

• Asistenta acordata Carmistin International la contractarea finantarii de 500 de milioane Euro aranjata de BCR si ING Bank, cea mai mare finantare acordata sectorului privat din Romania in 2025;

• Asistenta acordata consortiului de banci de investitii in legatura cu emisiunea de obligatiuni in valoare de 600 milioane Euro lansata de DIGI Romania si listata pe bursa Euronext Dublin.

• Asistenta acordata consortiului de banci de investitii in legatura cu emisiunea de obligatiuni AT1 in valoare de 500 milioane Euro lansata de Banca Transilvania S.A. pe pietele externe, reprezentand prima sa emisiune de acest fel si cea mai mare din Europa Centrala si de Est.

3. Cele mai mari tranzactii de finantari sustenabile:

• Asistenta acordata aranjorilor BT Capital Partners, Banca Comerciala Romana, Raiffeisen Bank si Alpha Bank Romania in tranzactia prin care Banca Transilvania a finalizat cu succes prima sa emisiune de obligatiuni sustenabile in lei, care a atras suma record de 1,5 miliarde RON;

• Asistenta acordata Electrica in tranzactia istorica prin care compania a lansat cu succes pe pietele externe prima sa emisiune de obligatiuni verzi, care a fost suprasubscrisa de peste 11 ori si a atras 500 de milioane de Euro;

• Asistenta acordata NEPI Rockcastle in cea mai recenta emisiune de obligatiuni verzi, in valoare de 500 milioane Euro, care a fost suprasubscrisa de opt ori de peste 200 de investitori institutionali.

4. Asistenta acordata unor institutii financiare globale si locale in finantarea economiei Romaniei:

• Asistenta acordata unor banci globale, regionale si locale precum J.P. Morgan, Goldman Sachs, Citigroup, Bank of America, HSBC, Societe Generale, Erste Group Bank, Deutsche Bank, UniCredit Bank, Raiffeisen Bank, ING Bank in legatura cu finantarea suverana a Romaniei, atat prin emisiuni de euroobligatiuni, cat si prin imprumuturi bilaterale;

• Asistenta acordata unor banci globale, regionale si locale precum Morgan Stanley, Bank of America, J.P. Morgan, Erste Bank, ING Bank, BERD, UniCredit, Raiffeisen Bank, BCR, Banca Transilvania in finantarea unor actori economici importanti precum DIGI, Carmistin, Engie, NEPI Rockastle, Premium Porc, Pepco, InterCars, Webasto, Electrica, CCC, Aukera, BIG MEGA Renewables Energy, DRI, Enery, Greenvolt, Nofar Energy, R. Power.

5. Proiecte transfrontaliere cu implicarea biroului de la Bucuresti, in arii precum securitizari, Project Finance, investigatii si litigii de class action:

• Asistenta acordata unor institutii financiare globale, fie in cadrul unor echipe din Londra, fie coordonand in mod direct echipe multi-jurisdictionale (inclusiv din Statele Unite), in legatura cu tranzactii ample de securitizare si lansarea emisiunilor de instrumente financiare aferente. Valoarea tranzactiilor incheiate in ultimul an depaseste 2,8 miliarde de lire sterline;

• Asistenta pe mandate de litigii si investigatii internationale complexe, in stransa colaborare cu alte birouri Clifford Chance, cu precadere biroul din Londra. Echipa multidisciplinara sprijina clienti internationali in domenii esentiale precum conformitatea, prevenirea riscurilor, gestionarea crizelor si protejarea reputatiei, avand expertiza necesara pentru a gestiona riscuri juridice, comerciale si reputationale complexe, in special cele asociate cu reglementarile si fraudele economico-financiare.

                                                                                                                     ***

Despre Clifford Chance Badea

Clifford Chance Badea este biroul local al firmei globale de avocatura Clifford Chance LLP, care este prezenta in piata din 2006. Biroul din Bucuresti se implica in mod constant in tranzactii complexe de imprumuturi sindicalizate, finantari, restructurari, emisiuni de eurobonduri si de actiuni pe piete internationale de capital, instrumente financiare derivate, achizitii de companii de catre investitori strategici sau fonduri de private equity, proiecte de infrastructura si autostrazi, investitii imobiliare, precum si litigii si arbitraje interne si internationale.

Despre Clifford Chance

Clifford Chance este o firma globala de avocatura dedicata crearii de avantaje pentru clientii sai. Firma combina cunostintele juridice si comerciale pentru a dezvolta, transforma, proteja si apara afacerile clientilor sai. Functionand ca un parteneriat global unic si complet integrat, Clifford Chance ofera perspective inovatoare si solutii bazate pe tehnologie in cele mai importante sectoare si piete pentru clientii sai. Cultura de colaborare a firmei si angajamentul fata de standarde riguroase si etice asigura servicii consistente si de inalta calitate la nivel mondial.

Pentru informatii suplimentare despre Clifford Chance accesati www.cliffordchance.com sau www.linkedin.com/company/clifford-chance-llp

Autori

foto
CLIFFORD CHANCE BADEA
   Update cookies preferences