loader

Fondul Proprietatea promoveaza Romania in strainatate

Fondul Proprietatea (“Fondul”), in parteneriat cu Wood & Company, organizeaza in perioada 29 februarie - 1 martie a treia editie a Romania Investor Days desfasurata la Londra.

Evenimentul urmareste sa le ofere investitorilor internationali axati pe regiunea Europei Centrale si de Est o perspectiva asupra celor mai recente evolutii din Romania si de pe piata locala de capital si sa le faciliteze intalnirea cu managementul de top al marilor companii romanesti, atat listate, cat si nelistate.

 

Evenimentul a atras peste 100 de participati din partea a 56 de fonduri de investitii, care administreaza active cu o valoare cumulata de peste 4.500 de miliarde de dolari.

 

Evenimentul include prezentari si discursuri sustinute de reprezentantii Administratiei Prezidentiale, Guvernului Romaniei, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerului Energiei, Bancii Nationale a Romaniei, Autoritatii de Supraveghere Financiara, Fondului Monetar International, Franklin Templeton Investments si Bursei de Valori de la Londra. Pe parcursul celor doua zile, vor avea loc peste 160 de intalniri intre investitori si managementul de top al companiilor participante, incluzand: Alro, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, Aeroporturi Bucuresti, Bursa de Valori Bucuresti, CE Oltenia, Conpet, Electrica, Fondul Proprietatea, Hidroelectrica, NEPI, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Posta Romana, RCS&RDS, Salrom, SIF 1 Banat Crisana, SIF 2 Moldova, SIF 3 Transilvania, Romgaz, Teraplast, Transelectrica si Transgaz.

 

Greg Konieczny, Manager de Fond al Fondului Proprietatea, a declarat: “Incepand cu anul 2010, Fondul Proprietatea a depus eforturi continue pentru cresterea vizibilitatii Fondului, a pietei locale de capital si a Romaniei ca oportunitate de investitii pentru o baza mai larga de investitori institutionali internationali. Fondul, datorita portofoliului sau diversificat, a permis investitorilor sa-si formeze o imagine clara asupra oportunitatilor de investitii din Romania, ceea ce i-a determinat sa devina jucatori activi pe piata locala de capital, pe langa plasamentele in actiunile Fondului investind si in alte companii romanesti listate si nelistate. Participarea record la evenimentul de anul acesta este o dovada ca Romania este o oportunitate de investitii atractiva datorita fundamentelor economice solide, dar sunt necesare noi oferte publice initiale pentru ca interesul investitorilor institutionali straini sa se mentina.”

 

Kristen Andrasko, co-director piete de capital al Wood & Company, a adaugat: “Aceasta este a treia editie a Romania Investor Days si suntem entuziasmati sa vedem un numar record de investitori care se intalnesc cu reprezentantii companiilor romanesti, guvernului si autoritatilor de reglementare, ceea ce reflecta cresterea importantei acestei piete. Wood & Company isi continua angajamentul asumat fata de piata romaneasca de capital, care reprezinta unul dintre punctele cheie ale businessului nostru. Intentionam sa ne mentinem si sa ne consolidam pozitia de lider de piata si ramanem ferm dedicati eforturilor de a creste vizibilitatea Romaniei printre investitorii de pe pietele de emergente si de frontiera.”

 

In 2015, Fondul Proprietatea a intreprins numeroase activititi dedicate relatiei cu investitorii cu scopul de a creste vizibilitatea Romaniei in strainatate si de a promova piata locala in randul investitorilor internationali.

 

Aceste actiuni au inclus:


• participarea la 24 de conferinte globale si regionale dedicate pietelor emergente si de frontiera la New York, Londra, Dubai, Zurs, Zagreb, Viena, Varsovia, Praga, Stegersbach si Bucuresti, care au implicat intalniri cu peste 220 de investitori institutionali internationali si locali si analisti interesati sa afle mai multe delaii despre Fond si despre economia romaneasca.


• organizarea a 15 turnee de promovare in cele mai importante centre financiare din Europa (Londra), Statele Unite (New York, Dallas, Boston, Los Angeles si San Francisco), Canada (Toronto si Montreal) si Orientul Mijlociu (Dubai) si intalnirea cu peste 220 de fonduri de investitii internationale.

 

Fondul Proprietatea isi mentine angajamentul de a sprijini dezvoltarea pietei de capital romanesti, dar piata se poate dezvolta doar cu ajutorul unor noi listari; guvernul are un rol seminificativ in acest sens, prin listarea companiilor de stat.
 

Autori

foto
FONDUL PROPRIETATEA SA