loader
ENEL vinde pachetul majoritar de actiuni detinute  in cadrul a doua parcuri eoliene din SUA, dar va gestiona in continuare cele doua centrale

ENEL vinde pachetul majoritar de actiuni detinute in cadrul a doua parcuri eoliene din SUA, dar va gestiona in continuare cele doua centrale

Enel va continua sa gestioneze, sa opereze si sa ofere servicii de mentenanta pentru ambele parcuri eoliene, deconsolidand datoria de aproximativ 140 milioane de dolari si promovand modelul Grupului pentru sectorul de regenerabile bazat pe principiul – „Construieste, Vinde si Opereaza”.

Enel S.p.A. (“Enel”, sau “Grupul”), prin compania Enel Green Power North America Inc. (“EGPNA”), a incheiat un parteneriat de cash-equity cu fondul de investitii Gulf Pacific Power, LLC, odata cu vanzarea catre fondul de investitii a 80% din actiunile de Clasa A ale Rocky Caney Wind, LLC, subsidiara Enel Green Power North America si proprietara parcului eolian de 200 MW Caney River din Kansas si a parcului eolian de 150 MW Rocky Ridge din Oklahoma. Valoarea totala a tranzactiei este aproximata la 233 milioane de dolari, care vor fi achitati la finalul tranzactiei, preconizata la sfarsitul anului 2017.

 

„Acordul de astazi cu un nou partener de investitii consolideaza succesul si confirma strategia noastra continua de crestere industriala bazata pe modelul „Construieste, Vinde si Opereaza”, ce are ca scop sprijinirea noilor oportunitati de dezvoltare atat in America de Nord, cat si in alte piete din intreaga lume”, a declarat Antonio Cammisecra, Directorul Diviziei Globale de Energie Regenerabila Enel Green Power. „Aceasta strategie ne permite sa fim mai agili din punct de vedere financiar, pe masura ce investim in mai multe proiecte de energie regenerabila pe cele cinci continente”.

 

In urma incheierii tranzactiei, EGPNA va continua sa gestioneze, sa opereze si sa desfasoare activitati de mentenanta pentru ambele centrale eoliene, pastrand in acelasi timp 20% din actiunile de tip „Clasa A” in Rocky Caney Wind, LLC. In plus, dupa incheiere, Enel va deconsolida datoriile de la Caney River si Rocky Ridge, in valoare de aproximativ 140 milioane dolari.

 

Centrala eoliana Caney River, care se afla in districtul Elk, Kansas si care este operationala din anul 2011, este capabila sa genereze in jur de 765 GW/h in fiecare an, prevenind emisii anuale de peste 580.000 de tone de CO2. Centrala Rocky Ridge, situata in districtele Kiowa si Washita, Oklahoma, a inceput sa functioneze in anul 2012. Centrala poate genera in jur de 600 GW/h in fiecare an, prevenind emisii anuale de peste 450.000 de tone de CO2. Caney River isi vinde productia de energie electrica Autoritatii din Valea Tennessee, in timp ce Rocky Ridge o vinde catre Cooperativa Electrica a Fermierilor din Vest, ambele in cadrul unor acorduri de achizitie pe termen lung („PPA-uri”, Power Purchase Agreements).
 

Autori

foto
ENEL GREEN POWER ROMANIA SRL