loader

Doingbusiness.ro a lansat la Brasov conferinta nationala 'Business to more Business'

Evenimentul a beneficiat de o audienta record in randul conferintelor regionale organizate de Doingbusiness.ro

Peste 200 de antreprenori, oameni de afaceri si manageri din companii medii si mari au participat joi, 10 martie 2016, la cel mai important eveniment de afaceri al anului din Brasov – Business to more Business. Conferinta a marcat debutul unei serii de 10 evenimente, parte a proiectului national Business to more Business”.

 

,,Dupa 6 ani de experienta in organizarea de conferinte nationale, putem afirma, pe baza reactiilor obtinute de la participanti, ca am intrunit intr-o foarte mare masura asteptarile participantilor la eveniment’’, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro. ,,La Brasov, unde am inregistrat un record de audienta regionala, am initiat cu succes seria de conferinte din anul 2016. Reactia si interesul participantilor ne onoreaza si ne impune un standard ambitios pentru evenimentele care urmeaza.’’

 

Evenimentul „Business to more Business” este un concept unic care aduce consultanta fiscala, financiara si legislativa mai aproape de mediul de afaceri local. Seria de conferinte ofera antreprenorilor din Romania instrumente utile pentru promovarea si sustinerea afacerii chiar si in conditii economice volatile.

 

Conferintele Doingbusiness.ro reprezinta cea mai buna oportunitate pentru companii de a descoperi noi perspective de afaceri, dar si strategii de dezvoltare personala adresate managerilor.

 

Pe langa instrumentele de investitie si optimizare inteligenta dezvoltate in sesiunea de consultanta fiscala, participantii la evenimentul de la Brasov au obtinut cele mai noi raspunsuri si solutii optime in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene. In premiera in anul 2016, „Business to more Business” a oferit participantilor sesiuni exclusive dedicate vanzarilor, marketingului, comunicarii si dezvoltarii personale (imbunatatirea aptitudinilor si abilitatilor manageriale, coaching).

 

Conferinta de la Brasov a oferit modalitati facile si eficiente din punct de vedere al costului, respectiv instrumente inovatoare derivate din tehnologie si e-business.

 

 

In cadrul evenimentului, au sustinut prezentari si au raspuns intrebarilor participantilor, inclusiv in intalniri private si gratuite: Mihail Ionescu, Tax Senior Consultant – EY Romania, Roxana Mircea, Managing Partner – REI Finance Advisors, Dr. Victor Voicu, Managementul Produsului Core Segment Business – Telekom Romania, Eduard Galan, Director Executiv – ask4IT, Elena Badea, Marketing Director – EY Romania, Mihai Stanescu, Executive Coach – RoCoach, Dumitru Ion, CEO – Kompass Romania. Conferinta a fost moderata de jurnalistul economic Radu Soviani.

 

Totodata, in cadrul evenimentului, organizatorii au realizat un sondaj de opinie in randul participantilor – Barometrul mediului de afaceri din Brasov si judetele invecinate - pentru a afla si disemina opinia mediului antreprenorial local asupra perspectivelor de business din 2016. Rezultatele sondajului vor fi disponibile pe site-ul doingbusiness.ro.

 

,,Ca parte a unicitatii acestei serii de evenimente am inclus si prezentarea in premiera a studiului privind perceptia mediului romanesc de afaceri in 2016, dezvoltat de EY Romania in colaborare cu Doingbusiness.ro, “A Vision for Growth”. Studiul include raspunsurile a peste 400 de persoane cu functii executive reprezentantive si anticipeaza mersul economiei la nivel national si sectorial. Participantii au avut astfel ocazia sa compare propriile perceptii cu punctele de vedere ale unora dintre cei mai importanti manageri din Romania si sa isi consolideze propria viziune asupra mersului economiei’’, a mai declarat Dumitru Ion.

 

„Business to more Business” mai include in 2016 mediul de afaceri din Iasi (23 martie), Ploiesti (14 aprilie), Bucuresti (18 mai), Sibiu (26 mai), Constanta (16 iunie), Cluj-Napoca (13 octombrie), Galati (10 noiembrie) si Oradea (24 noiembrie 2016). Totodata, in octombrie 2016, la Bucuresti, Doingbusiness.ro organizeaza evenimentul CEO Conference.

 

Partenerii evenimentului "Business to more Business" organizat la Brasov in data de 10 martie 2016 au fost: Telekom Romania (Partener Principal), EY Romania, Microsoft, RoCoach, Safety Broker, REI Finance Advisors, ask4IT, Kompass Romania, Travis si LO SPAZIO.

 

Conferinta a fost sustinuta prin parteneriate media de: AGERPRES, Radio Romania Targu Mures, Transilvania Business, KissFM Brasov, Jurnalul de Afaceri, Evenimente Biz, Manager Express, Manpress, PRBOX.ro, Spatiul Construit, Calendar Evenimente, Investclub, RBE Connect, Cariere, MANPRES, Buna Ziua Fagaras si Star FM.
 

Autori

foto
DOINGBUSINESS.RO SRL