loader
Deloitte Romania si FintechOS ofera in parteneriat solutii de transformare digitala si de automatizare pentru institutiile financiare

Deloitte Romania si FintechOS ofera in parteneriat solutii de transformare digitala si de automatizare pentru institutiile financiare

Impreuna abordeaza nevoile institutiilor financiare intr-un mod complex, pentru a le insoti in demersul de accelerare a transformarii digitale

Deloitte Romania si FintechOS au incheiat un parteneriat strategic prin care ofera institutiilor financiare solutii inovatoare de accelerare a transformarii digitale si de automatizare a proceselor de business.

FintechOS este o tehnologie de tip TaaS (Technology as a Service) care permite bancilor si companiilor de asigurari sa redefineasca experienta de client oferindu-i o calatorie digitala completa prin automatizarea inteligenta a proceselor digitale, creand astfel produse si experiente hiper-personalizate pentru fiecare client in parte.

Inspirata de reputatia globala a Deloitte de lider in consultanta in tehnologie si digitalizare, echipa de tehnologie din Romania creeaza solutii proprii pentru clienti – cum este platforma de automatizare Processo, recent lansata - si, in acelasi timp, lucreaza in parteneriat cu unele dintre cele mai importante si inovatoare companii romanesti in acest domeniu, printre care si FintechOS. Impreuna abordam nevoile institutiilor financiare intr-un mod complex, pentru a le insoti in demersul de accelerare a transformarii digitale”, a declarat Dinu Bumbacea, Partener coordonator Consultanta, Deloitte Romania.

Prin intermediul parteneriatului, echipa de tehnologie din cadrul practicii de consultanta in management a Deloitte Romania gestioneaza procesul de personalizare si de implementare de solutii bazate pe tehnologia FintechOS, pentru a oferi companiilor financiare solutii de transformare digitala complete si inovatoare.

Suntem bucurosi ca Deloitte include in portofoliul solutiilor de transformare digitala tehnologia FintechOS. Tinand cont de dezvoltarea accelerata a companiei pe plan local si international, este esential sa ne extindem si sa consolidam ecosistemul de parteneri cu companii care inteleg foarte bine industria si prioritatile de business ale clientilor nostri si sa dezvoltam comunitati de profesionisti certificati in livrarea de solutii robuste si cu impact imediat clientilor nostri”, a declarat Teodor Blidarus, CEO FintechOS.

Recent, Deloitte Romania a lansat platforma de automatizare Processo, care permite companiilor crearea de modele de afaceri si de decizie, precum si integrarea cu sistemele pe care le folosesc deja. Platforma raspunde unor nevoi specifice de business, cum ar fi gestionarea proiectelor si a bugetelor, a sarcinilor si a echipelor, a contractelor si a proceselor, precum si arhivarea electronica a documentelor in conformitate cu legislatia in vigoare. Platforma se adreseaza IMM-urilor si corporatiilor, precum si autoritatilor publice centrale si locale.

Despre Deloitte

Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta, servicii juridice, consultanta financiara si managementul riscului, servicii de consultanta fiscala si alte servicii adiacente catre clienti din sectorul public si privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente in topul Fortune Global 500® sunt clienti Deloitte, prin intermediul retelei sale globale de firme membre care activeaza in peste 150 de tari si teritorii, oferind resurse internationale, perspective locale si servicii de cea mai inalta calitate pentru a aborda provocari de business complexe. Obiectivul Deloitte este sa creeze un impact vizibil in societate cu ajutorul celor 312.000 de profesionisti ai sai.

Deloitte Romania este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din tara noastra si ofera, in cooperare cu Reff & Asociatii SCA, servicii de audit, de consultanta fiscala, servicii juridice, de consultanta in management si consultanta financiara, servicii de managementul riscului, solutii de servicii si consultanta in tehnologie, precum si alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesionisti.

Pentru a afla mai multe despre reteaua globala a firmelor membre, va rugam sa accesati www.deloitte.com/ro/despre.

Despre FintechOS

FintechOS (www.fintechos.com) ofera institutiilor financiare din 20 de piete, de pe patru continente acces la tehnologie de ultima generatie care accelereaza transformarea digitala a interactiunilor cu clientii.

FintechOS are un portofoliu de clienti global care include companii precum NN, ERSTE, Vienna Insurance Group, Orange, Banca Transilvania, Hyperion Group sau TBI Bank si este sustinuta de unele dintre cele mai prestigioase fonduri de VC din Europa. Actualmente FintechOS are birouri in Londra, Amsterdam, Viena, Copenhaga si Bucuresti si urmeaza sa-si extinda operatiunile in Statele Unite si Asia.

Autori

foto
DELOITTE TEHNOLOGIE SRL