Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator Deloitte Romania a asistat Veolia Romania in preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric, companie romaneasca specializata in sisteme electrice | DoingBusiness.ro
loader
Deloitte Romania a asistat Veolia Romania in preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric, companie romaneasca specializata in sisteme electrice

Deloitte Romania a asistat Veolia Romania in preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric, companie romaneasca specializata in sisteme electrice

Prin aceasta achizitie, Veolia Romania isi consolideaza portofoliul de servicii energetice si devine un furnizor integrat de servicii de utilitati publice

Deloitte Romania a asistat Veolia Romania in preluarea pachetului majoritar de actiuni al General Me.el Electric (GME), una dintre cele mai dinamice companii romanesti specializate in proiectarea, executia si mentenanta sistemelor electrice si in productia de energie solara si stocare in baterii.

Prin aceasta achizitie, Veolia Romania isi consolideaza portofoliul de servicii energetice si devine un furnizor integrat de servicii de utilitati publice, in completarea solutiilor existente de apa, canalizare, gaz, energie termica.

In urma tranzactiei, conducerea GME va pastra o participatie in companie si va ramane activa pentru a asigura continuitatea proiectelor in derulare, beneficiind de resursele si know-how-ul Veolia la nivel international.

Echipa multidisciplinara din cadrul Deloitte Romania a asigurat, in aceasta tranzactie, etapele de due diligence financiar si fiscal si a oferit asistenta pe parcursul negocierii si semnarii contractului de vanzare-cumparare. Consultantii financiari implicati in acest proiect sunt Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Vlad Balan, Director, Sorin Rugina, Manager, Catalina Nechita, Senior Associate, Daniel Mircia si Vlad Muresan, Associates. Din practica de Servicii Fiscale, echipa de proiect a fost alcatuita din Dan Badin, Partener, Laura Bobar, Director, Alexandra Pana-Bacescu, Manager, Ana Bica, Senior Consultant, si Cosmin Visca, Consultant.

Implicarea in aceasta tranzactie, care a reunit expertiza internationala a unei companii globale cu tenacitatea antreprenoriala locala, ne-a oferit o noua ocazie sa fim parte din procesul de consolidare a serviciilor intr-un domeniu esential al economiei, precum cel al energiei. Proiectul este cu atat mai important, avand in vedere ca va contribui la dezvoltarea sustenabila a sectorului energetic din Romania, in actualul context in care tranzitia energetica este o prioritate nationala si europeana”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Advisory, Deloitte Romania.

Veolia Romania are 3.600 de angajati si desfasoara activitati in domeniul managementului apei si energiei, deservind peste 2,1 milioane de consumatori. La nivel international, Grupul Veolia are operatiuni pe cinci continente si aproximativ 215.000 de angajati, activitatea sa fiind organizata in trei divizii principale – apa, deseuri si energie.

General Me.el Electric este prezenta pe piata locala de peste 30 de ani si are in portofoliu proiecte cu o capacitate instalata de peste 200 MW, inclusiv un parc fotovoltaic de 62 MW aflat in executie, precum si sisteme de stocare in baterii cu o capacitate totala de peste 15 MWh.

Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta fiscala si juridica, consultanta, consultanta financiara si managementul riscului catre aproximativ 90% din companiile prezente in topul Fortune Global 500® si catre mii de companii din sectorul privat. Expertii firmei contribuie la atingerea unor rezultate masurabile si de durata, care ajuta la consolidarea increderii in pietele de capital, care permit companiilor sa se transforme, sa prospere si sa deschida calea catre o economie mai puternica, catre o societate mai echitabila si o lume sustenabila. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acopera peste 150 de tari si teritorii. Obiectivul sau este sa creeze un impact vizibil in societate cu ajutorul celor aproximativ 460.000 de profesionisti la nivel mondial.

Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din tara noastra si ofera, in cooperare cu Reff & Asociatii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanta fiscala, servicii juridice, de consultanta si managementul riscului, consultanta financiara, solutii de servicii si consultanta in tehnologie, precum si alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.200 de profesionisti.

Pentru a afla mai multe despre reteaua globala a firmelor membre, va rugam sa accesati Deloitte.ro.

Autori

foto
DELOITTE CONSULTANTA SRL
foto
VEOLIA ENERGIE ROMANIA SA
foto
GENERAL ME.EL ELECTRIC
   Update cookies preferences