Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a emis recent o decizie prin care stabileste faptul ca un contribuabil care isi distruge voluntar anumite bunuri, care nu sunt degradate calitativ, din motive care tin de derularea afacerii, nu este obligat sa restituie statului taxa pe valoarea adaugata (TVA) dedusa la momentul achizitiei. Cu toate acestea, contribuabilul trebuie sa documenteze in mod corespunzator actiunea de distrugere si sa demonstreze ca bunurile si-au pierdut orice utilitate in activitatile sale economice.
Concret, in cauza C-127/22 – Balgarska Telekomunikatsionna Kompania, o companie bulgara din domeniul telecomunicatiilor, instanta europeana a stabilit ca, in cazul bunurilor casate si, ulterior, distruse voluntar, dat fiind ca au devenit inutilizabile in cadrul activitatii sale economice, nu exista obligatia restituirii catre stat a TVA dedusa, daca distrugerea este demonstrata si justificata in mod corespunzator. Curtea subliniaza faptul ca, pentru a fi demonstrata distrugerea acestor „bunuri improprii utilizarii sau vanzarii din diverse motive, in special uzura, caracterul defectuos sau chiar caracterul uzat moral sau inadecvat al acestora”, contribuabilul trebuie sa dovedeasca „disparitia ireversibila a bunului respectiv”.
Totodata, in aceeasi cauza, CJUE analizeaza cazul bunurilor casate care au fost ulterior vandute ca deseuri, operatiune supusa TVA. In aceasta situatie, nu exista obligatia ajustarii de TVA dedusa la momentul achizitiei, deoarece bunurile in cauza sunt utilizate in vederea realizarii unor operatiuni taxabile. Curtea argumenteaza ca este lipsit de relevanta faptul ca vanzarea de deseuri nu face parte din activitatile economice obisnuite ale persoanei impozabile, care efectueaza o asemenea vanzare. De asemenea, nu are importanta nici ca suma obtinuta in schimbul bunurilor in cauza este redusa in raport cu valoarea lor initiala, ca urmare a faptului ca sunt vandute ca deseuri sau ca, din acelasi motiv, utilitatea lor initiala a fost modificata.
Impactul deciziei CJUE in Romania
In prezent, legislatia din Romania permite pastrarea deducerii TVA in anumite cazuri expres prevazute, cum ar fi bunurile distruse ca urmare a degradarii calitative. Reglementarile actuale sunt mai permisive decat in trecut, pana la intrarea in vigoare a noului Cod Fiscal, cand, in cazul bunurilor degradate calitativ, pentru a putea pastra TVA dedusa, contribuabilul trebuia sa demonstreze ca degradarea a fost cauzata in mod exclusiv de cauze obiective.
In ceea ce priveste abordarea autoritatilor fiscale, multe situatii din practica sunt frecvent investigate si, de cele mai multe ori, este impusa obligatia ajustarii de TVA in astfel de cazuri care privesc distrugerea bunurilor.
Ca urmare a recentei decizii CJUE, este de dorit ca autoritatile romane sa isi alinieze abordarea practica in ceea ce priveste dreptul contribuabililor de a deduce TVA in cazul bunurilor distruse voluntar, ca urmare a deciziilor adoptate din perspectiva economica, comerciala sau de marketing, chiar daca acestea nu sunt degradate calitativ. Cu toate acestea, instanta europeana confirma pozitia actuala a autoritatilor fiscale in ceea ce priveste obligativitatea justificarii riguroase, cu documente, a distrugerii, motiv pentru care persoanele juridice in cauza trebuie sa dovedeasca faptul ca bunurile distruse si-au pierdut in mod obiectiv orice utilitate in cadrul activitatii lor economice si ca au fost distruse complet, astfel incat sa se elimine orice posibilitatea de fi reintroduse in circuitul economic. Contribuabilii ar trebui sa justifice, de asemenea, motivele obiective comerciale sau de business ce au condus la distrugerea voluntara a bunurilor devenite improprii in activitatea lor economica.
In acest conditii, este recomandabila o abordare prudenta din partea contribuabililor care efectueaza astfel de operatiuni (cum ar fi distrugerea produselor sezoniere, pentru care nu se justifica cheltuielile de depozitare/conservare pentru sezonul urmator, produsele eliminate din portofoliul producatorilor ca urmare a unei decizii de rebranding, produse alimentare aflate in termen de garantie, dar pe care producatorul decide sa nu le mai vanda pentru a nu afecta perceptia consumatorilor cu privire la calitatea acestora etc.). Acestia trebuie sa intocmeasca o documentatie solida, in conformitate cu legislatia in vigoare, ca si in cazul distrugerii bunurilor degradate calitativ. Insa, pentru operatiunile voluntare de acest fel, este nevoie si de o motivare convingatoare a deciziilor de business care au justificat distrugerea bunurilor respective.
Totodata, decizia CJUE este relevanta si pentru contribuabilii ce au efectuat astfel de operatiuni, pentru care s-a emis o decizie de solutionare a contestatiei contrara hotararii Curtii Europene. Astfel, acestia pot solicita reexaminarea deciziei de solutionare a contestatiei de catre institutia competenta. Cererea de reexaminare poate fi depusa in termen de un an de la data comunicarii deciziei de solutionare (in cazul deciziilor pentru care nu s-a formulat actiune in contencios administrativ) sau pe perioada judecarii cauzei (in cazul deciziilor care fac obiectul actiunii in contencios administrativ).
