loader
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) si Groupama Asigurari lanseaza primul barometru al turismului din Romania

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) si Groupama Asigurari lanseaza primul barometru al turismului din Romania

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) si Groupama Asigurari au lansat „Carta Alba a Turismului din Romania”, primul barometru al turismului din Romania.

Studiul prezinta situatia turismului din Romania prin identificarea principalelor caracteristici, riscuri, vulnerabilitati si oportunitati din cadrul acestui sector.

Lucrarea este prima cercetare care analizeaza situatia operatorilor de turism din tara, furnizand informatii cu privire la specificul turismului pe doua domenii importante: unitati de cazare si agentii de turism, examinand serviciile operatorilor, factorii care le influenteaza afacerile, dar si evolutia sectorului de turism, in ansamblul sau, concentrand perspectiva operatorilor si previziunile lor pentru anul 2018.


„Identificarea riscurilor reprezinta o conditie esentiala, mai ales pentru o activitate economica ce ia amploare, astfel ca demersul de a realiza un Barometru pentru industria turismului, care sa aiba in vedere si aspecte legate de risc si incertitudine, a fost binevenit si in egala masura necesar. Acesta este motivul pentru care Groupama Asigurari, alaturi de partenerii de la CNIPMMR, a initiat realizarea primului barometru dedicat activitatilor de turism din Romania. Barometrul a relevat o reala preocupare pentru viitor a companiilor din turism, precum si faptul ca acestea ȋnteleg din ce ȋn ce mai mult importanta de a avea aproape un partener de ȋncredere, care sa le fie alaturi atunci cand apar evenimente neprevazute.”, François Coste, CEO Groupama Asigurari.

“Carta Alba a Turismului din Romania reprezinta prima cercetare stiintifica din cei 28 de ani de economie libera, cercetare care creeaza profilul antreprenorului din turism, prezinta situatia firmelor, finantarea activitatilor lor, strategiile si politicile folosite, resursele umane precum si riscurile asociate din turism.

Din analiza efectuata am constatat faptul ca varsta medie a antreprenorilor din turism este de 46 de ani, peste 92% au studii superioare si 6 din 10 sunt economisti, ceea ce demonstreaza faptul ca in domeniu sunt profesionisti cu continuitate, totusi simtindu-se nevoia de tineri antreprenori care sa isi asume riscuri si sa vina cu un grad ridicat de inovare.

Studiul a mai reflectat urmatoarele concluzii: intreprinzatorii din turism pun drept factor pozitiv clientii si vizitatorii repetitivi, circuitele turistice sunt principalele pachete de servicii oferite de agentiile de turism, pretul mediu de cazare pe noapte este intre 110-200lei, site-ul si social media fiind principalul canal de promovare folosit de catre firmele din turism.

Totusi, se demonteaza un mit conform caruia turismul din Romania se bazeaza pe turism de afaceri, jumatate din respondenti declarand faptul ca turismul de agrement este scopul principal al clientilor lor.

Pe de alta parte, sprijinul oferit de catre autoritati este pentru 7 din 10 antreprenori unul nesemnificativ, doar 1 din 10 simtindu-se sprijinit de politicile statului. In plus, TVA redus la 9% pentru cazare si masa este masura care a avut cel mai mare impact pozitiv asupra afacerii lor, 9 din 10 subliniind necesitatea a 2 masuri de politica publica: o noua lege a turismului si infiintarea Organizatiilor de Management a Destinatiilor.

Carta Alba a Turismului din Romania trebuie sa fie o lucrare de referinta in fundamentarea politicilor publice viitoare atat in ceea ce priveste procesele legislative cat si in alocarea de resurse financiare (fonduri europene 2021-2027).”, Florin JIANU, presedinte CNIPMMR.

Carta Alba a Turismului din Romania a fost realizat la nivel national, pe un esantion reprezentativ de 621 de respondenti, reprezentanti ai agentiilor de turism si ai unitatilor de cazare din Romania, si a inclus companii din toate categoriile de marime.

Lucrarea poate fi descarcata integral aici.
 

Autori

foto
CONSILIUL NATIONAL AL INTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCII DIN ROMANIA