loader
Biofarm vizeaza cresterea cifrei de afaceri cu 15% in 2021

Biofarm vizeaza cresterea cifrei de afaceri cu 15% in 2021

De asemenea, Biofarm urmeaza sa realizeze anul acesta investitii de peste 47 de milioane de lei

Producatorul roman de medicamente Biofarm (simbol bursier BIO) vizeaza o crestere de 15% a cifrei de afaceri in 2021. Compania isi propune sa obtina o valoarea a veniturilor din vanzari de peste 251 de milioane de lei.

Astfel, cu un portofoliu puternic si valoros de produse, Biofarm si-a setat printre obiective intensificarea vanzarilor la nivel local, dar si exporturilor pe piete strategice.

De asemenea, producatorul de medicamente urmeaza sa realizeze anul acesta investitii de peste 47 de milioane de lei. O parte din aceasta suma a fost deja alocata dotarii cu echipamente si instalatii de ultima generatie a unitatii de productie deschisa de Biofarm in 2021.

Producatorul va directiona investitiile si catre cresterea eficientiei activitatilor desfasurate in unitatea de productie situata pe strada Strada Logofatul Tautul, catre amenajarea spatiilor de birouri, dar si catre tehnologizare, in linie cu standardele internationale de certificare GMP (Good Manufacturing Practices). In plus, o parte din bugetul de investitii va fi alocat reinnoirii flotei auto.

Anul 2021 este pentru noi unul cu multe semnificatii si obiective strategice diferite, intrucat marcam un secol de activitate, dar si noi inceputuri. Finalizarea constructiei si dotarea cu echipamente de top a unitatii de productie pe care am deschis-o anul acesta contribuie la cresterea productiei si ne permite, implicit, sa ne extindem pe noi piete. Ne mentinem, astfel, promisiunea de a investi an de an in viitor”, a declarat Catalin Vicol, Director General Biofarm.

Producatorul roman de medicamente a reusit anul trecut sa isi consolideze leadership-ul la nivel valoric in segmentul Consumer Healthcare (CHC). 7 branduri din categoria digestive & metabolism, raceala & gripa si suplimente alimentare si-au mentinut pozitia de lideri de piata, in termeni de consum, si au contribuit la saltul pe pozitia 4 pe care Biofarm l-a facut in 2020, in topul companiilor din industria farmaceutica locala, in categoria CHC, raportat la pretul de achizitie al farmaciilor.

Din profitul net inregistrat in anul 2020, de circa 54 milioane de lei, Biofarm va aloca 40% pentru dividende, a caror valoare bruta este de 0,022 lei per actiune.

In contextul crizei sanitare generate de pandemia de Covid-19, Biofarm a luat toate masurile pentru ca activitatea companiei sa se desfasoare in continuare, fara sincope.

Compania a implementat si la nivel intern toate masurile de siguranta sanitara pentru prevenirea raspandirii virusului, conform reglementarilor legale. Astfel, o parte dintre angajatii companiei isi desfasoara in continuare activitatea de acasa, in timp ce echipele implicate in procesele de fabricatie respecta un programul adaptat situatiei, dar care permite ca productia sa functionze la capacitate maxima. Mai mult, a fost asigurata testarea preventiva pentru SARS-CoV-2 a angajatilor, iar spatiile de munca au fost adaptate la distantarea sociala prin limitarea numarului de angajati prezenti intr-un anumit interval orar in spatiul de lucru comun.

Despre Biofarm

Biofarm® este unul dintre primii producatori romani de medicamente si suplimente alimentare. De 100 de ani Biofarm® este alaturi de specialistii din Romania in cursa pentru descoperirea celor mai bune solutii pentru mentinerea sanatatii oamenilor.

In prezent, Biofarm® este unul dintre primii 10 producatori existenti pe piata farmaceutica din Romania, o piata dinamica si foarte competitiva. Biofarm® are un portofoliu competitiv de peste 200 de produse care acopera 60 de arii terapeutice si investeste in mod continuu in campanii media, comerciale si de marketing pentru promovarea propriilor produse.

Autori

foto
BIOFARM SA