loader
Banca Nationala a Romaniei - Declaratie de presa

Banca Nationala a Romaniei - Declaratie de presa

Evolutiile in planul sanatatii publice continua sa genereze incertitudini fara precedent

In ultimele saptamani, Banca Nationala a Romaniei a continuat sa monitorizeze si sa evalueze datele relevante din perspectiva impactului economic al pandemiei de corona virus, precum si efectele deciziilor si masurilor de politica monetara adoptate de CA al BNR in sedintele din 20.03.2020 si 29.05.2020, actionand, totodata, pentru punerea lor in practica.

Deficitul de lichiditate pe piata monetara s-a mentinut la cote relativ importante; in consecinta BNR a continuat sa furnizeze lichiditate institutiilor de credit prin operatiuni repo efectuate pe baze bilaterale, media zilnica a stocului acestor operatiuni situandu-se in perioada 15 iunie – 15 iulie la circa 3,7 mld. lei. Totodata, banca centrala a continuat cumpararea de titluri de stat in lei de pe piata secundara, al caror volum total a ajuns in data de 15 iulie 2020 la aproape 4,4 mld lei.

Aceasta abordare a permis functionarea fluenta a pietei monetare si a altor segmente ale pietei financiare, in vederea finantarii in bune conditii a cheltuielilor bugetare si economiei reale, in conditii de relativa stabilitate a cursului de schimb leu/euro. Astfel, in perioada 15 iunie – 15 iulie 2020, pe piata primara a titlurilor de stat s-au derulat 12 emisiuni ale MFP, in valoare totala de circa 10,0 mld. lei, majoritatea fiind consistent suprasubscrise. De altfel, in luna iunie, emisiunile de titluri de stat au consemnat al doilea varf istoric ca valoare bruta, si un maxim absolut ca valoare neta. Randamentele medii acceptate in cadrul licitatiilor au continuat sa coboare, mai accentuat in cazul titlurilor pe termen mai lung, inclusiv in conditiile unei usoare corectii descendente a marjei de risc.

In acelasi timp, cotatia ROBOR3M a scazut la 2,15 la suta – cel mai redus nivel post-aprilie 2018 -, iar IRCC s-a diminuat la inceputul trimestrului III la 2,41 la suta; totodata, cotatiile de referinta de pe piata secundara a titlurilor de stat s-au stabilizat la valori apropiate minimelor din acest an atinse in prima decada a lunii martie, pe aproape toate scadentele.

La randul lor, ratele dobanzilor la creditele noi acordate de banci populatiei si firmelor au avut o tendinta evidenta de scadere in ultimele luni, media lor ajungand in aprilie la 6,05 la suta, de la 7,24 la suta in februarie 2020, in timp ce rata medie a dobanzii la depozitele noi la termen a ramas relativ constanta (2,09 la suta in aprilie si mai, fata de 2,12 la suta in februarie). Drept consecinta, ecartul dintre ratele medii ale dobanzilor la credite si cele la depozite s-a redus pronuntat, atingand in aprilie cea mai mica valoare din ultimii 9 ani si jumatate, iar pe segmentul societatilor nefinanciare ecartul a coborat in mai a.c. la un minim istoric.

Evolutiile in planul sanatatii publice continua sa genereze incertitudini fara precedent si riscuri majore la adresa perspectivei activitatii economice si a functionarii pietelor financiare, cu impact asupra stabilitatii macroeconomice si stabilitatii financiare. Prin urmare, BNR va monitoriza mai departe toate evolutiile relevante si va actualiza evaluarile, continuand totodata sa actioneze in directia furnizarii lichiditatii necesare sistemului bancar (fara a afecta stabilitatea relativa a cursului de schimb al leului), in conditiile unei reduceri graduale si sustenabile a ratelor de dobanda;  masurile vor fi atent calibrate astfel incat sa nu descurajeze economisirea interna, care reprezinta principala sursa de  finantare a economiei reale si a sectorului bugetar.

Mugur Isarescu

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei

Autori

foto
BANCA NATIONALA A ROMANIEI