loader

ASF a aprobat o serie de modificari ale codului BVB – Operator de Piata

Emitentii vor putea si sunt indemnati sa transmita comunicate/rapoarte curente si in timpul sedintei de tranzactionare

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobat o serie de modificari propuse de Bursa de Valori Bucuresti la Codul BVB – Operator de Piata care vizeaza crestera vizibilitatii si a valorii tranzactionate pentru actiunile admise la tranzactionare pe piata reglementata.

 

Modificarile la Cod includ, printre altele, eliminarea recomandarii transmiterii rapoartelor curente de catre emitenti in afara sedintei de tranzactionare. Cand aceasta modificare va intra in vigoare, emitentii vor transmite comunicatele/rapoartele curente de indata ce sunt disponibile, inclusiv in timpul sedintei de tranzactionare, dar nu mai tarziu de 24 de ore de la producerea respectivului eveniment.

 

Totodata, daca un emitent urmeaza sa transmita in timpul sedintei de tranzactionare un comunicat/raport curent care contine informatii ce ar putea influenta semnificativ pretul/randamentul sau decizia de a investi, acesta trebuie sa notifice in prealabil BVB cu cel putin 5 minute inainte de transmiterea comunicatului/raportului curent.

 

“Toamna anului 2014 aduce un alt val de schimbari care vor deveni urmatoarele etape in dezvoltarea si modernizarea pietei de capital din Romania. Tuturor companiilor listate pe piata reglementata le este permis – si sunt incurajate – sa transmita rapoarte curente imediat ce acestea sunt intocmite. Este in interesul emitentilor sa furnizeze informatii pietei, in mod continuu, si sa nu astepte pana la inchiderea sedintei de tranzactionare sau sa le transmita doar inainte ca aceasta sa inceapa. Raportarea in mod continuu creaza lichiditate si minimizeaza riscul pe care il implica posesia de informatii ce pot influenta pretul. De asemenea, solicita atentia investitorilor, facandu-i participanti la piata deplin constienti”, a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

 

O alta imbunatatire a Codului BVB – Operator de Piata stipuleaza ca instrumentele financiare ale emitentilor nu vor mai fi suspendate de la tranzactionare in zilele de derulare a AGA, prin acest amendament, BVB aliniindu-se la standardele internationale in aceasta materie.

 

Noutatile prezentate mai sus vor intra in vigoare incepand cu data de 10 noiembrie 2014.

 

Alte modificari aduse Codului BVB vizeaza restructurarea pietei reglementate la vedere prin inlocuirea categoriilor 1, 2 si 3 pentru actiuni cu doua noi categorii - Premium si Standard.

 

Alaturi de criteriile generale pe care actiunile trebuie sa le indeplineasca pentru admiterea la tranzactionare pe piata reglementata, pentru admiterea in Categoria Premium, valoarea de piata a free-float-ului trebuie sa fie de cel putin 40 milioane euro.

 

“Prin transformarea segmentarii pietei continuam sirul progreselor inceput in primele luni ale acestui an prin relaxarea criteriilor si conditiilor de admitere pentru emitentii nou listati. Investitorii vor avea acum o noua segmentare a pietei, care este mult mai lizibila si mai usor de inteles. Aceasta va fi a doua metoda prin care pot fi intelese rapid activele disponibile pe piata, dupa setul de indici, care raman principalul instrument si alfabet al pietei si a performantei sale”, a afirmat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

 

Pot fi incluse in Categoria Premium actiunile emitentilor, inclusiv ale societatilor de investitii financiare, cu acordul/la solicitarea emitentului, care indeplinesc cel putin una din urmatoarele conditii:

 

a) emitentul se numara printre cele mai lichide companii;

b) media capitalizarii free-float-ului emitentului pe ultimele 3 luni este mai mare decat o anumita valoare stabilita de BVB;

c) alti emitenti care nu se incadreaza in criteriile prevazute la literele a) sau b) dar au un coeficient de lichiditate mai mare decat un prag stabilit de BVB, cu conditia ca emitentul sa aiba incheiat un contract cu un market maker pentru sustinerea lichiditatii pietei actiunilor.

 

Pragurile corespunzatoare pentru criteriile mentionate vor fi stabilite de BVB.

 

 

 

BVB poate aproba admiterea sau promovarea in Categoria Premium actiuni chiar daca nu sunt indeplinite toate cerintele aferente. O astfel de exceptie poate fi acordata in situatia in care BVB apreciaza ca nu sunt compromise obiectivele avute in vedere prin crearea categoriei Premium.

 

Clasificarea pe categoriile 1, 2 si 3 va fi eliminata si in cazul drepturilor si obligatiunilor corporative. Aceste instrumente financiare vor fi incadrate doar ca drepturi si obligatiuni, fara vreo diferentiere pe categorii.

 

Noua structura va intra in vigoare dupa emiterea de catre BVB a deciziei cu privire la valorile parametrilor aferenti criteriilor de promovare in Categoria Premium actiuni, la o data care va fi stabilita de directorul general.

 

La acea data, actiunile admise anterior in Categoria 1 si care vor indeplini conditiile de promovare in Categoria Premium vor fi considerate admise de drept in Categoria Premium, fara alte formalitati.

 

Actiunile admise anterior in Categoria 1 si care nu indeplinesc conditiile de mentinere in Categoria Premium, precum si instrumentele financiare admise anterior in Categoria 2 si 3 vor fi considerate admise in Categoria Standard.

 

In Codul BVB au fost introduse si o serie de prevederi in legatura cu noul Cod de Guvernanta Corporativa al Bursei de Valori Bucuresti, pe care toti emitentii listati vor fi incurajati sa-l respecte.

 

Astfel, de fiecare data cand emitentul se va afla in situatia de a nu respecta una sau mai multe prevederi ale Codului de Guvernanta Corporativa, acesta trebuie sa transmita BVB un raport curent prin care sa comunice informatii detaliate cu privire la aceasta situatie.

 

In cazul emitentilor care se conformeaza cu prevederile Codului de Guvernanta Corporativa, BVB poate adopta masuri de recompensare a acestora, precum: reducerea tarifelor de mentinere, includerea intr-un indice dedicat, acordarea de premii, promovarea emitentilor in cadrul unor evenimente sau publicatii etc.

 

BVB va realiza analize cu privire la respectarea de catre emitenti a prevederilor Codului de Guvernanta Corporativa, iar rezultatele acestor analize pot fi facute publice.

 

Emitentul va include in Raportul Anual o declaratie privind conformarea cu prevederile Codului de Guvernanta Corporativa al BVB.

 

“Pentru scopul comun al emitentilor si al investitorilor, vom schimba semnificativ sistemul de implementare a guvernantei corporative. Noul sistem trateaza orice abatere de la regulile stabilite, rezultate din Codul de Guvernanta Corporativa, ca subiect ce trebuie anuntat printr-un raport curent. Investitorii trebuie sa beneficieze de informatii precise si la zi despre stadiul guvernantei corporative in companiile listate. Pentru companii, aceasta este o alta posibilitate de a-si dezvolta profilul, de a atrage noi investitori, mai multa incredere, care sunt utile afacerii – daca se conformeaza, fara exceptii, Codului de Guvernanta Corporativa. Noul cod de guvernanta corporativa va fi publicat curand de BVB, pentru consultari importante”, a declarat Ludwik Sobolewski.

 

Modificarile Codului BVB privind obligatiile de guvernanta corporativa pe care trebuie sa le respecte emitentii vor intra in vigoare la o data care va fi stabilita de directorul general, ulterior aprobarii noului Cod de Guvernanta Corporativa.

 

“Vreau sa multumesc presedintelui ASF si echipei de specialisti din cadrul ASF, pentru contributia fructuoasa pe care si-au adus-o la forma finala a acestor modificari importante, decise de Consiliul de Administratie al BVB si care duc piata de capital din Romania intr-o noua faza de dezvoltare”, a afirmat directorul general al Bursei de Valori Bucuresti.

Autori

foto
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA