loader

AFI Europe Romania incepe dezvoltarea proiectului de birouri AFI TECH PARK

AFI Europe Romania, companie care face parte din grupul international AFI Europe N.V, cu sediul in Olanda, va incepe dezvoltarea AFI TECH PARK, un parc de afaceri cu o suprafata inchiriabila de 50.000 de metri patrati, situat in apropierea Hotelului J.W. Marriott si a Parlamentului Romaniei.

Prima faza a proiectului, AFI TECH PARK 1, urmeaza sa fie livrata in T1 2018 si va oferi 20.000 de metri patrati inchiriabili de spatii de birouri moderne.

 

„Dupa finalizarea de succes a celor cinci cladiri de birouri din AFI Park, AFI Europe Romania se concentreaza pe un nou proiect de birouri in Bucuresti, care va raspunde cererii tot mai mari de spatii venita din partea companiilor multinationale care doresc sa aiba sediul aproape de centrul orasului. AFI TECH PARK este un proiect de afaceri integrat, cu accesibilitate si vizibilitate excelente, datorita pozitionarii centrale privilegiate. Chiriasii din AFI TECH PARK vor beneficia de diferite facilitati si servicii, avand 4.000 mp de spatii comerciale la parterul cladirilor de birouri si fiind situat vizavi de Vulcan Retail Park si centrul comercial Liberty aflat la 300 de metri distanta. Datorita faptului ca parcul de afaceri se afla in zona centrala a Bucurestiului si nu la periferie, proiectului are un avantaj unic cautat de companiile multinationale care doresc spatii de birouri clasa A in Capitala. Suntem siguri ca aceasta zona de business va deveni un centru de interes pentru companiile multinationale in expansiune, asa cum s-a intamplat si cu partea central-vestica a Bucurestiului”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe Romania.

 

AFI TECH PARK va consta in 2 cladiri de clasa A de inaltime redusa si un turn de birouri, inconjurate de multe spatii verzi, cu o piateta centrala si gradini, care vor oferi standarde tehnice inalte, optiuni de extindere si toate facilitatile pentru viitorii chiriasi. In plus, zona de retail din AFI TECH PARK 1 va asigura acces imediat catre diferite servicii, fiind ocupata de un supermarket, un club de fitness, un restaurant, o cafenea, o farmacie si altele.

 

Din punct de vedere tehnic, AFI TECH PARK va avea o dispunere standard a etajelor cu o suprafata de aproape 3.000 mp, special proiectata pentru chirasii care au nevoie de o suprafata mare, cum ar fi companiile care ofera servicii de BPO, back office, industria farmaceutica, IT&C si servicii financiare, directe sau prin operatori externalizati, companii de distributie.

 

Cladirile de birouri vor beneficia de cele mai inalte standarde in ceea ce priveste dotarile si specificatii tehnice care se regasesc la toate proiectele realizate de AFI Europe, cum ar fi o podea inaltata, tavan suspendat, multa lumina naturala datorita unei inaltimi de minimum 2,75 m intre podea si tavan si geamuri izolate termic, cu emisii scazute de caldura. Chiriasii se vor bucura de balcoane deschise mari si un design al sistemelor electrice si HVAC in concordanta cu un plan al spatiului de la o statie de lucru la 8 metri patrati. Parcul de birouri va fi certificat LEED Platinum, asigurandu-le viitorilor chiriasi costuri mai mici la utilitati si cheltuieli reduse.

 

Locatia excelenta a complexului de birorui va permite angajatilor din companii un acces usor, spre deosebire de alte zone aglomerate din Bucuresti, avand in vedere ca AFI TECH PARK este situat intre doua bulevarde cu patru benzi fiecare, Bulevardul Progresului si Bulevardul Tudor Vladimirescu, care permit un flux optim al traficului. Proiectul de birouri este foarte bine conectat la sistemul public de transport, fiind deservit de 5 linii de tramvai (1, 8, 11, 25, 47), inclusiv una la intrarea in proiect, cat si metrou, situat la doua statii de tramvai distanta.

 

Mai mult, la fel ca toti chiriasii din proiectele AFI Europe, cei din AFI TECH PARK si angajatii lor vor face parte din AFI Park Club, un club unic de beneficii pentru consumatori, care ofera exclusivitate la reduceri speciale, inclusiv vouchere la diferite magazine, restaurante, cafenele, restaurante de tip fast food, oportunitati de distractie, spalatorie auto, cinema, coafor, curatatorie si alte servicii din AFI Palace Cotroceni, cel mai mare si dominant centru comercial din Romania.
 

Autori

foto
AFI EUROPE MANAGEMENT SRL