loader

Tehnologia cloud este mai populara in Statele Unite decat in Europa

Potrivit Interactive Intelligence Group Inc. (Nasdaq: ININ), companiile din Statele Unite au tendinta de a adopta tehnologia cloud mai repede decat companiile europene

Tehnologia cloud este mai populara in Statele Unite decat in Europa in special datorita gradului mai mare de notorietate al acesteia, dar si deschiderii catre inovatie si conditiilor economice mai bune din ultimii ani. Potrivit unui studiu recent, „Future of Cloud Computing Technologies in Enterprises in the United States and Europe”, publicat de compania de consultanta Frost & Sullivan, in urmatorii trei ani acest decalaj va continua sa creasca, pe masura ce investitiile in cloud realizate in Statele Unite vor creste si ele din ce in ce mai mult.

 

Piata de cloud se afla in continua dezvoltare, raportul realizat de Frost & Sullivan aratand ca solutiile cloud sunt utilizate in prezent de aproximativ 43% dintre companiile din Europa si SUA, iar in urmatorii trei ani, proportia acestora va ajunge la 52%. Cu toate acestea, exista o diferenta semnificativa intre gradul de adoptie al tehnologiei cloud in Statele Unite (48%), comparativ cu Europa (38%). In plus, companiile americane investesc mai mult in tehnologii cloud, fiind de asteptat ca, in urmatorii trei ani, circa 62% dintre companiile din SUA sa utilizeze aplicatii in cloud, in timp ce acest procent nu va depasi 43% in Europa.

 

„Din pacate, notorietatea tehnologiei cloud inca este redusa in randul companiilor din Romania. Inca exista temeri cu privire la noua tehnologie, nu exista analize strategice, iar companiile se plang adesea ca furnizorii de servicii cloud nu reusesc sa ofere consultanta de specialitate. Acesta este principalul obstacol in calea dezvoltarii tehnologiei cloud pe piata locala. Cu toate acestea, nu este o problema fara rezolvare. Companiile cauta metode de a-si eficientiza operatiunile si a reduce costurile, iar cloud-ul este solutia ideala. Pana si cei mai mari sceptici isi pot schimba parerea daca li se prezinta o analiza financiara concreta a costurilor de migrare in cloud, care sa demonstreze si procedurile de management al securitatii, dar si daca viziteaza clientii care utilizeaza deja solutii in cloud”, a declarat Marcin Grygielski, Manager Teritorial pentru Europa de Est al Interactive Intelligence.

 

Mai mult de 60% dintre respondentii din studiul realizat de Frost & Sullivan care utilizeaza in prezent solutii in cloud sunt de parere ca tehnologia cloud este extrem de eficienta, ceea ce demonstreaza faptul ca expunerea la acest tip de tehnologie conduce la cresterea gradului de adoptie. Cloud-ul este popular mai ales in randul companiilor mari (cu peste 500 de angajati) si in companiile din domeniul productiei. In aceste zone se va inregistra cea mai mare crestere a ratei de adoptie a tehnologiei cloud.

 

„Nevoia de a optimiza si a centraliza infrastructura IT este mai pronuntata in cazul companiilor mari, care promoveaza migrarea catre cloud. Pe de alta parte, companiile din productie isi muta de cele mai multe ori cele mai putin importante sisteme in cloud, pentru a-si putea concentra resursele asupra operatiunilor care sunt cruciale pentru succesul pe piata”, a explicat Marcin Grygielski.

 

In ceea ce priveste solutiile in cloud pentru comunicatii, companiile utilizeaza cel mai des serverele pentru e-mail si aplicatiile colaborative. Cele mai putin populare solutii in cloud sunt cele pentru platformele de telefonie, acestea fiind de obicei implementate in mod traditional din cauza temerilor legate de securitatea datelor si controlul calitatii serviciilor.
 

Autori

foto
DOINGBUSINESS.RO SRL