Epuizarea cauzata de schimbarile dese (change fatigue) este noua provocare cu care se confrunta angajatii la nivel global, o treime dintre acestia mentionand ca au trecut prin peste 15 schimbari majore doar in ultimul an, generate fie de evolutia asteptarilor clientilor, fie de modificari ale strategiei sau ale modelului de business, arata studiul Deloitte 2026 Global Human Capital Trends. Eforturile pe care le depun angajatii pentru a se adapta intr-un ritm atat de intens au efecte negative precum scaderea nivelului starii de bine (68% dintre respondenti) si a gradului de implicare (50%), precum si in cresterea volumului de munca (60%).
Numai 27% dintre liderii care au raspuns la chestionar spun ca organizatiile lor gestioneaza eficient schimbarea, iar solutia sugerata de studiu este trecerea de la o abordare care isi propune doar sa gestioneze schimbarea catre una in care evolutia constanta face parte din viata de zi cu zi. Pentru aceasta, organizatiile trebuie sa isi sprijine angajatii sa utilizeze instrumente noi, precum inteligenta artificiala (AI), sa le ofere oportunitati de invatare permanenta, feedback constant si ajutor direct in efectuarea sarcinilor, astfel incat oamenii sa se poata adapta in mod fluid. Companiile care implementeaza cu succes aceasta abordare adaptativa au de 2,4 ori mai multe sanse sa raporteze rezultate financiare superioare si sa ofere angajatilor o activitate mai relevanta si mai valoroasa. Deocamdata, doar 8% dintre participantii la studiu cred ca angajatorii raspund nevoilor lor de invatare continua.
In acest context, adaptabilitatea devine un avantaj major. Insa, desi 85% dintre liderii participanti la studiu spun ca este esential sa construiasca abilitatea organizatiilor si angajatilor lor de a se adapta la viteza ceruta astazi, doar 7% spun ca progreseaza in aceasta directie.
Acelasi context dominat de viteza face ca sapte din zece executivi participanti la studiu sa afirme ca principala lor strategie competitiva pentru urmatorii trei ani este sa fie rapizi si agili, pentru a se adapta repede si a valorifica schimbarile din business, din comportamentul clientilor sau din piata.
Avansul tehnologic rapid, in special al solutiilor AI, si mediul de business in continua schimbare genereaza o noua nevoie evidentiata de raport – regandirea functiunilor corporative traditionale, care risca sa fie depasite. Pentru a exploata la maximum inteligenta artificiala, organizatiile au nevoie de expertiza interdepartamentala si de colaborare stransa. In acest context, peste 50% dintre respondenti considera ca functiunile actuale au nevoie de reinventare pentru a raspunde cerintelor viitoare, iar aproape jumatate identifica structura organizationala ca principal obstacol in calea schimbarii. De exemplu, departamente precum resurse umane, financiar, IT si juridic, care au fost create pentru fiabilitate si specializare, ar putea avea nevoie sa fie regandite pentru a raspunde nevoilor de viteza, adaptabilitate si colaborare multidisciplinara, in special pentru integrarea AI. Organizatiile se confrunta insa cu un decalaj semnificativ intre aspiratie si actiune – desi 66% dintre executivi considera ca este foarte important sa fie depasite limitele functiunilor traditionale, doar 7% fac progrese semnificative in aceasta directie.
„Presiunile persistente asupra costurilor, transformarile profunde ale comportamentului consumatorilor si angajatilor, precum si volatilitatea geopolitica au impins multe organizatii catre un model reductiv, in care eficienta a devenit scop in sine. Paradoxal, insa, exact in momentul in care eficienta este maximizata, capacitatea ei de a genera progres incepe sa se epuizeze, impunand o reorientare inevitabila catre valoare. Aceasta presupune functiuni concepute pentru un scop clar, investitii deliberate in inovatie si o logica de crestere bazata pe adaptabilitate si relevanta, nu pe austeritate. In acelasi timp, schimbarile demografice si contractia fortei de munca transforma capitalul uman intr-o resursa rara, accentuand necesitatea de a investi in zonele in care oamenii genereaza valoare distinctiva si, in ultima instanta, imposibil de substituit”, a declarat Raluca Bontas, Partener, Deloitte Romania.
Studiul Deloitte scoate in evidenta nevoia organizatiilor de a lua decizii rapid pentru a se adapta in acest moment de cotitura. Inteligenta artificiala transforma si procesele de luare a deciziilor si, in multe situatii, devine o parte integranta a acestora. Studiul arata ca 64% dintre respondenti recunosc importanta implicatiilor AI asupra procesului decizional, insa doar 5% fac progrese semnificative in aceasta directie. In paralel, 56% dintre liderii chestionati afirma ca proiecteaza integrarea AI in primul rand pentru rezultate de business precum costuri sau viteza, in timp ce tot mai multi lideri (40%) tin cont atat de rezultatele de business, cat si de starea de bine a angajatilor.
„Este momentul deciziei: cei care actioneaza rapid castiga un avantaj competitiv, iar miza reala este tocmai factorul uman. Se depaseste logica uneori simplista a optimizarii de costuri: un chatbot nu inlocuieste oamenii, ci ii elibereaza de sarcinile repetitive care le consuma timpul. Judecata, increderea, autenticitatea, adaptabilitatea — acestea devin variabilele diferentiatoare intr-o lume in care AI-ul poate prelua o mare parte din executie”, a declarat Doina Patrubani, Senior Advisor, Human Capital, Deloitte Romania.
Totodata, implementarea accelerata a AI poate eroda in mod subtil increderea, conexiunea si normele comune, iar studiul atrage atentia asupra unui nou concept, „datoria culturala”. Aproape 60% dintre respondenti recunosc importanta impactului AI asupra culturii organizationale, insa doar 5% fac progrese semnificative in aceasta directie. Pentru a evita aceasta deteriorare subtila, liderii trebuie sa consolideze si sa dezvolte cultura organizationala, astfel incat AI sa intareasca, nu sa submineze, valorile si performanta. Potrivit studiului, cele mai importante actiuni pentru sustinerea culturii organizationale sunt crearea unui dialog deschis intre angajati si lideri si oferirea de actualizari clare si periodice privind modul in care AI influenteaza munca si locurile de munca.
Studiul Deloitte 2026 Global Human Capital Trends a fost efectuat in randul a peste 9.000 de lideri de business si de resurse umane din diferite industrii si sectoare din 93 de tari, inclusiv Romania. In plus fata de raportul global, Deloitte a realizat studii in randul angajatilor, managerilor si al membrilor echipelor de conducere, pentru a prezenta si perspectiva lor si a evidentia discrepantele dintre perceptiile liderilor si cele ale angajatilor.
Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta fiscala si juridica, consultanta, consultanta financiara si managementul riscului catre aproximativ 90% din companiile prezente in topul Fortune Global 500® si catre mii de companii din sectorul privat. Expertii firmei contribuie la atingerea unor rezultate masurabile si de durata, care ajuta la consolidarea increderii in pietele de capital, care permit companiilor sa se transforme, sa prospere si sa deschida calea catre o economie mai puternica, catre o societate mai echitabila si o lume sustenabila. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acopera peste 150 de tari si teritorii. Obiectivul sau este sa creeze un impact vizibil in societate cu ajutorul celor aproximativ 470.000 de profesionisti la nivel mondial.
Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din tara noastra si ofera, in cooperare cu Reff & Asociatii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanta fiscala, servicii juridice, de consultanta si managementul riscului, consultanta financiara, solutii de servicii si consultanta in tehnologie, precum si alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.300 de profesionisti.
Pentru a afla mai multe despre reteaua globala a firmelor membre, va rugam sa accesati Deloitte.ro.






























