loader
Studiu Deloitte: asiguratorii se confrunta cu provocari legate de crestere si de profitabilitate in 2023

Studiu Deloitte: asiguratorii se confrunta cu provocari legate de crestere si de profitabilitate in 2023

Dar au si oportunitati generate de asigurarea riscurilor cibernetice, de tranzitia catre energia verde si de noile standarde de raportare

• Companiile de asigurari generale au raportat cresteri ale veniturilor, dar profitabilitatea lor este afectata de o serie de factori

• Pentru companiile de asigurari de viata, cresterea primelor subscrise generata de pandemie se afla acum intr-o perioada de incetinire

Cresterea si profitabilitatea asiguratorilor vor fi cel mai probabil afectate negativ in 2023 de provocarile generate de evolutiile macroeconomice si geopolitice, cum ar fi riscul de recesiune globala, efectele invaziei Rusiei in Ucraina si persistenta ingrijorarilor legate de COVID-19, potrivit studiului Deloitte Insurance Outlook 2023. Principalele provocari la care vor fi supusi asiguratorii sunt cresterea inflatiei si a ratelor dobanzilor, cresterea costurilor cu daunele, schimbarile climatice care afecteaza bunurile asigurate, dar si concurenta din partea unor noi tipuri de jucatori precum insurtech-urile. Reasigurarea este un alt factor de presiune pentru sector, pe fondul cresterii costurilor, a conditiilor si a capacitatii de reasigurare in general, care pot duce la cresterea ratelor primelor, la revizuirea conditiilor de subscriere, la cresterea eforturilor de retentie a clientilor sau chiar la regandirea viabilitatii anumitor linii de business.

Dar, in ciuda contextului problematic, exista si oportunitati care pot contribui la dezvoltarea asiguratorilor si la cresterea eficientei lor operationale. Asigurarea riscurilor cibernetice este una dintre acestea, pe fondul cresterii cererii, desi studiul recomanda companiilor de asigurare sa trateze cu prudenta acest segment, deoarece frecventa atacurilor de tip ransomware si valoarea medie a sumelor cu care companiile isi rascumpara accesul la datele vizate de atacuri au inregistrat o crestere procentuala de trei cifre din 2019. Politele de asigurare care acopera tranzitia catre energia verde pentru companiile care si-au luat angajamentul de a avea zero emisii nete de carbon reprezinta o alta nisa de exploatat de catre asiguratori, potrivit studiului, deoarece se preconizeaza ca, la nivel mondial, companiile vor avea costuri anuale legate de acest segment mai mari cu 125 de miliarde de dolari pana in 2030.

Jucatorii din domeniu ar trebui, de asemenea, sa analizeze diferite parteneriate pentru a valorifica domeniul in crestere al asigurarilor incorporate in alte servicii (embedded insurance), care se refera la achizitionarea de asigurare la punctele de vanzare ale altor produse sau servicii. Se estimeaza ca primele brute globale subscrise in acest mod vor creste de sase ori, pana la 722 de miliarde de dolari pana in 2030. Segmentul activelor necorporale, definite ca bunuri care nu au forma fizica, dar au valoare monetara, se extinde si creeaza, de asemenea, noi oportunitati pentru asiguratori, de la criptomonede si NFT-uri, la activitati virtuale in metavers.

Potrivit studiului, valorificarea infrastructurii digitale este o oportunitate pentru companiile de asigurare de a satisface asteptarile clientilor de a avea acces la produse, canale si servicii personalizate. Accelerarea initiativelor de transformare tehnologica, dublata de eforturi de a dezvolta competentele angajatilor in acest sens, poate sa aduca beneficii in domeniul inovarii produselor, dar si sa imbunatateasca eficienta operationala, procesul de stabilire a preturilor, managementul cererilor de despagubire si experienta clientilor. Incepand din 2023, noile standarde internationale de raportare financiara IFRS 17 au intrat in vigoare, schimband semnificativ modul in care activele si pasivele companiilor de asigurare sunt evaluate si prezentate in bilanturi. Noile standarde imbunatatesc colaborarea intre expertii in actuariat, contabilitate si planificare si analiza financiara.

Asiguratorii se concentreaza acum pe intelegerea efectelor noilor norme contabile si pe explicarea acestora tuturor stakeholder-ilor, in contextul in care impactul IFRS 17 merge dincolo de simpla modificare a modului de raportare. Desi este o provocare majora pentru toate companiile de asigurari, aceasta schimbare este si o oportunitate pentru industrie de a-si spori eficienta prin ajustarea modelelor operationale si prin imbunatatirea managementului datelor”, a declarat Claudiu Ghiurluc, Partener Servicii de Audit si Asigurare, Deloitte Romania.

Cele mai multe companii de asigurari generale au raportat cresteri ale veniturilor pe fondul cresterii puternice a numarului incidentelor legate de bunuri, desi nu toate liniile de produse si nu toate tarile au crescut in acelasi ritm. In general, segmentul dedicat companiilor a inregistrat o crestere mai solida decat cel dedicat persoanelor fizice, in timp ce primele de asigurare a locuintelor au crescut mai repede si mai mult decat cele auto, tendinte care cel mai probabil vor continua si in 2023, avand in vedere conditiile de piata, macroeconomice si geopolitice. In ciuda faptului ca majorarile de preturi au determinat cresterea volumului primelor subscrise, profitabilitatea asiguratorilor este afectata de o serie de factori, cum ar fi inflatia, care a dus la cresterea costurilor cu daunele in majoritatea tarilor, costurile mai mari cu cererile de despagubire, pe fondul litigiilor tot mai numeroase, a definitiilor raspunderii tot mai vaste si a deciziilor instantelor, pentru care ponderea in favoarea reclamantilor este in crestere. Factorii negativi includ, de asemenea, cresterea costurilor cu reasigurarea, a impactului catastrofelor meteorologice si al riscurilor cibernetice, iar efectele lor probabil vor persista in 2023. Asiguratorii se confrunta, de asemenea, cu perspectiva reducerii cheltuielilor persoanelor juridice si fizice cu serviciile de asigurare, in contextul cresterii costului de trai.

Pentru asiguratorii de viata, cresterea din ultimii ani a primelor subscrise generata de pandemie se afla acum intr-o perioada de incetinire, cauzata in primul rand de presiunea tot mare asupra venitului disponibil generata de inflatie si de volatilitatea pietelor financiare.

Multi asiguratori au luat masuri pentru a construi o infrastructura organizationala care sa raspunda provocarilor generate de preocuparile legate de mediu, sociale si de guvernanta (ESG), de exemplu prin desemnarea unei persoane responsabile cu sustenabilitatea care sa se ocupe de raportare, de initiativele de conformare si de atenuare a riscurilor, potrivit studiului. Dar, in timp ce majoritatea asiguratorilor au o abordare reactiva cu privire la ESG, concentrandu-se pe conformarea cu reglementarile, pe colectarea si raportarea datelor specifice si pe imbunatatirea managementului riscului, raportul sugereaza ca acestia ar trebui sa ia initiativa pentru a avea mai multe beneficii, de exemplu pentru a se diferentia fata de concurenti prin includerea initiativelor ESG in strategia de pregatire si lansare a produselor si serviciilor si in cultura organizationala. Sectorul asigurarilor poate juca un rol crucial in tranzitia catre o economie cu emisii scazute de dioxid de carbon, deoarece jucatorii din domeniul asigurarilor sunt cei care asigura riscurile unor industrii cu emisii mari de CO2, precum si investitori institutionali in aceste domenii, subliniaza raportul.

Asiguratorii ar trebui sa se astepte sa fie judecati din ce in ce mai mult de toate partile interesate (stakeholders) prin prisma modului in care se raporteaza la temele mari legate de sustenabilitate precum riscul climatic, diversitatea si incluziunea, echitatea sociala si guvernanta transparenta, iar fiecare dintre aceste aspecte ar putea deveni un avantaj competitiv in lupta pentru personal, pentru investitori si cota de piata, potrivit studiului.

Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta fiscala si juridica, consultanta, consultanta financiara si managementul riscului catre aproximativ 90% din companiile prezente in topul Fortune Global 500® si catre mii de companii din sectorul privat. Expertii firmei contribuie la atingerea unor rezultate masurabile si de durata, care ajuta la consolidarea increderii in pietele de capital, care permit companiilor sa se transforme, sa prospere si sa deschida calea catre o economie mai puternica, catre o societate mai echitabila si o lume sustenabila. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acopera peste 150 de tari si teritorii. Obiectivul sau este sa creeze un impact vizibil in societate cu ajutorul celor aproximativ 415.000 de profesionisti la nivel mondial.

Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din tara noastra si ofera, in cooperare cu Reff & Asociatii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanta fiscala, servicii juridice, de consultanta si managementul riscului, consultanta financiara, solutii de servicii si consultanta in tehnologie, precum si alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesionisti.

Pentru a afla mai multe despre reteaua globala a firmelor membre, va rugam sa accesati www.deloitte.com/ro/despre.

Autori

foto
DELOITTE CONSULTANTA SRL