Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator Orange Cybersecure – noua solutie de securitate cibernetica pentru familie si afaceri | DoingBusiness.ro
loader
Orange Cybersecure – noua solutie de securitate cibernetica pentru familie si afaceri

Orange Cybersecure – noua solutie de securitate cibernetica pentru familie si afaceri

Cu Orange Cybersecure, clientii pot naviga pe internet fara griji, pot face tranzactii si cumparaturi online fara riscuri, iar identitatea si datele personale vor fi in siguranta

Orange Romania a lansat prima solutie completa de securitate cibernetica pentru utilizatorii casnici si micile afaceri, care combina protectia la nivel de dispozitiv cu cea la nivel de retea. Cu Orange Cybersecure, clientii pot naviga pe internet fara griji, pot face tranzactii si cumparaturi online fara riscuri, iar identitatea si datele personale vor fi in siguranta. Optiunea asigura protectie la nivel de abonament. Totodata, intreaga familie beneficiaza de securitate in mediul online, deoarece solutia asigura protectie pentru pana la 10 dispozitive, indiferent in ce retea se afla (Orange, alte retele mobile nationale, Wi-Fi, retele din afara Romaniei).

Conform unui studiu din 2025, 61% dintre romani declara ca au fost tinta unor tentative de fraudare online. Pe de alta parte, 68% dintre romanii din mediul urban se considera bine informati legat de riscurile digitale. Printre cele mai frecvente tipuri de pericole digitale raportate de victime se numara infectarea dispozitivelor cu malware sau virusi (42%), pierderea de bani (30%) si furtul de date personale, precum informatiile bancare, parolele sau documentele (22%). In acest context, constientizarea pericolelor se dovedeste a nu fi de ajuns. Este nevoie de protectie activa, usor de folosit si care sa acopere toate canalele pe care atacatorii sau fraudatorii le pot vulnerabiliza.

Protectie completa pentru intreaga familie

Noua optiune cumuleaza expertiza Orange Cyberdefense si integreaza tehnologii multiple. Nu este un simplu antivirus, ci contine doua solutii complementare: protectie la nivelul retelei, cat si la nivel de dispozitiv. Pe de o parte, aplicatia scaneaza dispozitivele pe care este instalata, pentru a proteja utilizatorii de malware, ransomware, spyware. Si, desigur, ofera protectie la navigarea pe internet, impotriva site-urilor periculoase. Pe de cealalta parte, protejeaza direct la nivelul retelei, securizand utilizatorii chiar inainte ca amenintarile sa ajunga pe dispozitivele lor. Sunt acoperite pana la 5 abonamente Orange de voce si/sau internet mobil si un abonament Orange de internet fix prin fibra.

Utilizatorii sunt astazi foarte constienti de pericolele digitale si cer solutii care sa raspunda acestei provocari. Orange e aici si odata cu lansarea Orange Cybersecure, punem la dispozitie o solutie simpla si completa pentru familie si micii antreprenori care le securizeaza nu doar dispozitivele, ci si retelele de comunicatii in sine. Orange Cybersecure este o solutie inovatoare, pentru ca ofera o protectie la 360 grade. Dupa solutiile de business lansate de-a lungul timpului si dupa lansarea SCUT, propria companie de securitate cibernetica, care se adreseaza afacerilor mari si mijlocii, acum ne propunem sa crestem rezilienta digitala in randul clientilor rezidentiali din Romania, care reprezinta victimele cele mai frecvente ale fraudelor digitale. Totodata, oferim aceasta solutie avantajoasa si micilor afaceri, care reprezinta un alt segment foarte vulnerabil, fiindca solutiile complexe de securitate cibernetica nu a au fost accesibile pentru acestea pana acum”, a spus Julien Ducarroz, CEO al Orange Romania.

Orange Cybersecure ofera 10 licente ce pot fi instalate pe dispozitivele intregii familii: smartphone-uri si tablete Android si iPhone, laptop-uri/desktop-uri cu sistem de operare Windows sau Apple MacBook. Nu conteaza reteaua pe care se afla aceste dispozitive sau daca au fost achizitionate de la Orange. Iata ce alte beneficii ofera aplicatia:

• protectie impotriva inselatoriilor prin SMS (folosind Inteligenta Artificiala);

• protectie la plati bancare si tranzactii online;

• seif pentru carduri si conturi bancare;

• seif pentru parole (password manager);

• monitorizarea identitatii online (adrese de email, nume de utilizator, numere de telefon, CNP-uri, carduri bancare, conturi bancare, pasapoarte, permise de conducere, carduri de sanatate);

• trimite notificari imediate in cazul scurgerii datelor monitorizate (dark web, brese);

• protectie la retelele WiFi suspecte;

• AdBlocker – blocarea publicitatii online.

• Control parental – filtrarea continutului online pe dispozitivele copiilor, in special pentru site-urile nepotrivite.

Cat costa, cum se activeaza si cui se adreseaza

Orange Cybersecure, cu toate beneficiile descrise mai sus, costa 4 EUR/luna (TVA inclus). Optiunea poate fi activata de catre abonatii Orange persoane fizice sau de catre micii intreprinzatori. Abonamentele eligibile pentru activarea protectiei la nivel de retea sunt: voce mobila, internet mobil si internet prin fibra (cu exceptia Net Fix 4G, Net Fix 5G+).

Optiunea poate fi activata sau dezactivata din aplicatia sau platforma online My Orange. Tot de aici se pot seta preferintele, se pot gestiona licentele pentru celelalte dispozitive si se poate configura protectia traficului de net in reteaua Orange.

Pentru a beneficia de protectie la nivel de dispozitiv, aplicatia Orange Cybersecure poate fi instalata pe telefoanele sau tabletele cu Android sau iOS (iPhone). Totodata, poate fi instalata pe calculatoare (laptop/desktop) cu Windows sau cu macOS (Apple MacBook, desktop-uri Apple etc). Instalarea se face tot din contul My Orange si toate preferintele mentionate mai sus pot fi setate si din aplicatie.

Browserele compatibile cu protectia la navigare pe internet sunt: Safari pe dispozitive cu sistem de operare iOS sau MacOS; Chrome pe telefoane/tablete cu sistem de operare Android; Edge, Chrome sau Firefox pe laptop/ PC cu Windows sau MacOS.

O platforma disponibila pentru oricine pentru a identifica fraude

Lansarea Orange Cybersecure in Romania este completata de lansarea unui portal gratuit, unde oricine poate verifica link-uri suspecte. Instrumentul este disponibil pe pagina Orange Cybersecure sau direct pe link, valorificand capacitatile de detectare a fraudelor ale Orange Cyberdefense. Cea din urma este compania de securitate cibernetica a Orange, lider european in domeniu, care ofera servicii in 13 tari, deservind 50.000 de companii de toate dimensiunile si 500.000 de persoane fizice.

Portalul permite verificarea link-urilor catre site-uri web, pentru a evalua daca acestea sunt sigure sau malitioase. De asemenea, ofera acces la informatii despre securitatea cibernetica: pentru a invata despre cele mai bune practici in domeniu sau pentru a evidentia noile campanii de fraudare care au loc in Romania. Odata detectata, o escrocherie si metodologia sa sunt integrate intr-o baza de date de informatii privind amenintarile cibernetice („Cyber Threat Intelligence”), pentru a alerta intreaga comunitate a utilizatorilor de internet. De la prima sa lansare in Franta, in iunie 2024, au fost verificate 600.000 de pagini web, dintre care 2/3 s-au dovedit a fi malitioase.

Pe langa expertiza Orange Cyberdefense, Orange Cybersecure combina expertiza a doi parteneri internationali de referinta in securitate digitala: F-Secure, companie finlandeza cu peste 35 de ani de experienta in protejarea utilizatorilor si a dispozitivelor, si Cyan, specialist in solutii de securitate integrate direct in retelele operatorilor de telecomunicatii.

Despre Orange Romania

Orange Romania face parte din Grupul Orange, unul dintre cei mai mari operatori globali de telecomunicatii, care conecteaza sute de milioane de clienti din intreaga lume. Cu peste 11 milioane de clienti la nivel local si o cifra de afaceri anuala ce depaseste 1,5 miliarde de euro, Orange Romania conecteaza 1 din 2 romani si ofera o gama extinsa de solutii de comunicatii pentru clienti individuali si companii, de la servicii de conectivitate de baza la pachete complete de internet mobil, internet fix, TV si solutii IT&C complexe prin Orange Business. De la intrarea pe piata locala, Orange a realizat investitii de 4,7 miliarde de euro in Romania.

www.orange.ro

Autori

foto
ORANGE ROMANIA SA
   Update cookies preferences