loader
Sondaj BestJobs: Opt din zece femei isi sacrifica timpul de odihna ca sa aiba suficient timp si pentru job, si pentru familie

Sondaj BestJobs: Opt din zece femei isi sacrifica timpul de odihna ca sa aiba suficient timp si pentru job, si pentru familie

Femeile resimt mai puternic povara acestor activitati zilnice suplimentare in conditiile in care doar 35% au afirmat ca isi impart timpul in mod egal cu partenerul pentru acestea

Peste sase din zece femei petrec zilnic intre doua si sase ore cu sarcini legate de intretinerea casei si a familiei, in plus fata de cele 8 ore pe care le petrec la serviciu. Pentru a face fata tuturor responsabilitatilor, opt din zece femei au declarat ca obisnuiesc sa-si sacrifice timpul de odihna si sa se culce tarziu in noapte, arata rezultatele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.

Totodata, sapte din zece angajate au afirmat ca obisnuiesc sa ia mesele in fuga sau chiar sa rateze anumite mese. In plus, intr-o proportie covarsitoare de 93%, femeile au raspuns ca isi sacrifica pasiunile personale pentru a avea suficient timp dedicat familiei.

Astfel, cele mai multe angajate (51%) estimeaza ca le ramane cel mult o ora pe zi pentru a se relaxa, in timp ce 11% dintre femei spun ca raman cu zero timp liber doar pentru ele. Doua din trei angajate ar avea pana la doua ore in fiecare zi timp doar pentru ele, iar 8,7% spun ca au pana la patru ore pe zi timp liber.

Care sunt cele mai solicitante „joburi” ale casei

Topul celor mai solicitante activitati pe care angajatele trebuie sa le indeplineasca in fiecare zi, pe langa jobul full time pe care il au,  este condus de prepararea si servirea mesei, pentru peste 80% dintre respondente. Urmeaza activitatile de curatenie (77% dintre angajate), cumparaturile (33%), spalatul vaselor (30%) si spalatul rufelor si calcatul (28%). Ingrijirea copiilor este o activitate mai putin solicitanta in opinia celor mai multe femei, iar activitati precum: temele copiilor, si activitatile extrascolare sunt considerate a fi activitati solicitante doar pentru 15% dintre respondente.

Femeile resimt mai puternic povara acestor activitati zilnice suplimentare in conditiile in care doar 35% au afirmat ca isi impart timpul in mod egal cu partenerul pentru acestea. Foarte putine (sub 5%) afirma ca partenerul este cel care preia cea mai mare parte a sarcinilor. Aproape patru din zece respondente sustin ca partenerul suporta o parte mai mica decat ele din aceste responsabilitati, iar 15% dintre femei au declarat ca doar ele se ocupa de acestea.

De pilda, in situatia in care copilul este bolnav sau este in vacanta, cel mai adesea mamele sunt cele nevoite sa isi ia concediu pentru a sta cu cel mic acasa. Trei din zece respondente au afirmat ca rar se intampla ca partenerul sa se invoiasca in acest scop, iar aproape un sfert afirma ca acest lucru nu se intampla niciodata. 

Sondajul BestJobs a fost efectuat in perioada 10 februarie  - 2 martie 2020, pe un esantion de 718 femei, cu varsta cuprinsa intre 18 si peste 55 de ani. Pe categorii de varsta, cele mai multe, respectiv patru din zece, au intre 36 si 45 de ani, iar 34,% au intre 26 si 35 de ani.

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din Romania. Cu o experienta de peste 18 ani in domeniu, BestJobs a fost implicata in transformarea si inovarea industriei de recrutare online si integreaza astazi tehnologii digitale de ultima generatie pentru a oferi cele mai eficiente solutii de angajare. Cu un numar de peste 2,5 milioane de profesionisti conectati la piata muncii si peste 25.000 de joburi active in orice moment, atat in tara, cat si in strainatate, BestJobs creeaza conexiuni intre toti cei care vor sa gaseasca un job mai bun si angajatorii care cauta noi talente.

Autori

foto
BESTJOBS RECRUTARE SA