Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator Siguranta zilei de maine – romanii asteapta de la institutiile statului si politicieni sanatate si bunastare, munca decenta si educatie de calitate | DoingBusiness.ro
loader
Siguranta zilei de maine – romanii asteapta de la institutiile statului si politicieni sanatate si bunastare, munca decenta si educatie de calitate

Siguranta zilei de maine – romanii asteapta de la institutiile statului si politicieni sanatate si bunastare, munca decenta si educatie de calitate

ONG-ul Ambasada Sustenabilitatii in Romania a realizat un studiu prin care a explorat cum percep romanii siguranta zilei de maine si cat de valida este sintagma “Sustenabilitatea este siguranta zilei de maine” prin corelarea nevoilor exprimate de cetateni cu Obiectivele de Sustenabilitate definite de Natiunile Unite.

  • 6 din 10 romani spun ca traiesc fara siguranta zilei de maine
  • Principalii responsabili mentionati sunt institutiile statului si politicieni
  • Urgentele mentionate sunt
    • Munca: salarii echitabile, adaptate la preturi (72%);
    • Sanatate: sistem de sanatate pe care sa te poti baza (71%);
    • Educatie: un sistem de invatamant calitativ, cu profesori bine pregatiti, dotari necesare (60%);
  • Nevoile de siguranta ale romanilor corespund obiectivelor de sustenabilitate ale ONU, promovate la noi in tara de Ambasada Sustenabilitatii in Romania

Cum vad romanii siguranta zilei de maine

Romanii percep siguranta zilei de maine in termeni de: salarii echitabile, adaptate la preturi (72%), un sistem de sanatate pe care sa te poti baza (71%), stabilitatea locului de munca/financiara (70%), sanatatea personala si a celor din jur (68%), un sistem de invatamant calitativ, cu profesori bine pregatiti, dotari necesare etc. (60%), fara criminalitate, talhari, oameni ai strazii periculosi (57%), o tara puternica din punct de vedere financiar (52%).

Ierarhia temelor de sustenabilitate - urgenta pentru siguranta zilei de maine

In functie de urgenta perceputa de catre respondenti, cele 8 teme de sustenabilitate abordate in cadrul acestui studiu au inregistrat proportiile din graficul de mai jos:

Pe primul loc ca urgenta pentru siguranta zilei de maine, se afla „Sanatate si bunastare”, iar aspectele care au cea mai urgenta nevoie de a fi imbunatatite sunt: accesul si incurajarea pentru analizele periodice gratuite/ la preturi accesibile, pentru toti oamenii (69%), urmata indeaproape de infrastructura medicala bine pusa la punct (cladiri renovate si curate, aparatura, toalete, numar de ambulante), alaturi de medicamente accesibile pentru toti oamenii (56%).

Tema care ocupa locul doi este „Munca decenta si crestere economica”, care are nevoie urgenta de remediere pe urmatoarele paliere: cresterea salariului minim pe economie (58%), respectarea echilibrului intre viata profesionala si timp liber (57%), conditii sigure de munca pentru toata lumea (56%).

Cel de-al treilea loc in  top este ocupat de „Educatie de calitate” care inseamna infrastructura scolara bine pusa la punct, cu scoli renovate, dotate cu manuale, calculatoare, sali de sport (59%), pregatire pentru locuri de munca actuale, de viitor, ancorate in realitate (55%), o programa scolara actualizata, mai putin stufoasa, mai practica etc. (55%).

Studiul a fost desfasurat cu sprijinul agentiei IZI Data ca partener de cercetare si a inclus atat o componenta calitativa (2 focus grupuri desfasurate online, cu participanti femei si barbati cu varste intre 20 – 30 ani, din mediul urban si rural), cat si cantitativa (1009 chestionare autoadministrate CAWI, reprezentative la nivel national urban-rural, barbati si femei cu varsta intre 18 si 64 ani, utilizatori de internet, in perioada 13 – 20 octombrie 2023). Rezultatele detaliate ale studiului pot fi consultate la acest link.  

Studiul este o componenta importanta a campaniei de constientizare „Sustenabilitatea este siguranta zilei de maine. Nu o putem lasa in voia sortii”, lansata cu ocazia Zilei Nationale a Sustenabilitatii, celebrata pe data de 27 octombrie. Campania este realizata de organizatia non-profit Ambasada Sustenabilitatii in Romania.

In societatea romaneasca, exista o teama de viitor generalizata, cauzata de sentimentul „nesigurantei zilei de maine”, generat de multiple probleme sistemice. Plecand de la aceasta realitate, campania a fost construita in jurul a opt dintre cele mai stringente subiecte pentru societatea romaneasca actuala: saracie, foamete, sanatate si bunastare, educatie de calitate, munca decenta si crestere economica, reducerea inegalitatilor, orase si comunitati durabile, actiune pentru schimbarile climatice.

“Astazi, 27 octombrie, este Ziua Nationala a Sustenabilitatii. Incepand cu acest an, Ziua Sustenabilitatii in Romania este recunoscuta oficial de statul roman. Folosim acest prilej pentru a le spune romanilor ca sustenabilitatea este siguranta zilei de maine. Cu aceasta ocazie festiva, noi, cei de la Ambasada Sustenabilitatii in Romania, impreuna cu cetatenii Romaniei, le transmitem liderilor formali ai acestei tari care sunt prioritatile din perspectiva romanilor in ceea ce priveste nevoia de siguranta pentru ziua de maine. Atat timp cat traim in frica, construim de pe o zi pe alta si nu reusim sa ne asiguram un viitor sustenabil. O natiune sustenabila, sanatoasa si prospera, poate fi construita numai cu predictibilitate si doar avand siguranta zilei de maine”

Dragos Tuta, Fondator si Presedinte, Ambasada Sustenabilitatii in Romania.

 

 

***

Despre Ambasada Sustenabilitatii in Romania

Ambasada Sustenabilitatii in Romania (ASR) un ONG independent cu scop nelucrativ, nonprofit si apolitic infiintat in 2015. Organizatia promoveaza modelul economic in care companiile, prin intermediul parteneriatelor, pot rezolva probleme sociale si de mediu fara a sacrifica eficienta economica si profitul.

Ambasada creeaza cadrul de colaborare intre companiile private, institutiile statului, societatea civila, comunitatile si cetatenii implicati pentru ca romanii sa traiasca intr-un mediu sanatos, o societate echitabila si prospera.


Despre Ziua Nationala a Sustenabilitatii in Romania

Ziua Sustenabilitatii in Romania – 27 octombrie este o initiativa lansata de ASR in anul 2021, cu scopul de a plasa sustenabilitatea cat mai sus pe agenda publica si de a o explica in termeni cat mai simpli, astfel incat sa fie inteleasa de cat mai multi oameni. Incepand cu anul acesta, data de 27 octombrie a fost recunoscuta ca zi nationala a sustenabilitatii. Pe termen mediu si lung, aceasta zi isi propune sa ofere repere comune de actiune, dialog si cooperare intre autoritati publice, ONG-uri, companii si cetateni. 27 octombrie este ziua in care avem nevoie sa vorbim pentru ca in restul anului sa actionam.

Campania „Sustenabilitatea este siguranta zilei de maine. Nu o putem lasa in voia sortii” este realizata in parteneriat cu LIDL Romania, cu sprijinul IULIUS si alaturi de organizatiile: Departamentul pentru Dezvoltare Durabila si Metrorex - parteneri institutionali, RFI - partener media strategic, Radio Romania Actualitati cu reteaua de statii nationale si Rock FM - parteneri media.

 

 

Imagini

Autori

foto
AMBASADA SUSTENABILITATII IN ROMANIA (ASR)
   Update cookies preferences