Clasamentul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) cu privire la procedurile amiabile, care a devenit deja traditional, nu putea sa lipseasca nici in 2024. Astfel, in data de 15 noiembrie 2024, OCDE a publicat statisticile anuale privind procedurile amiabile (Mutual Agreement Procedure - MAP). Ca element de noutate, pentru prima data, OCDE a colectat si publicat si statistici privind Acordurile de Pret in Avans (Advanced Pricing Agreement - APA), inclusiv in cazul Romaniei.
Reamintim ca statisticile publicate de OCDE sunt rezultatul angajamentelor asumate de statele care au decis sa implementeze standardul minim impus prin Actiunea 14 „Eficientizarea mecanismelor de solutionare a disputelor” din cadrul planului de masuri pentru Prevenirea erodarii bazei impozabile si transferul profiturilor OCDE.
In acest an, statisticile publicate vizeaza procedurile amiabile derulate in 2023 in 140 jurisdictii, acoperind, astfel, majoritatea procedurilor amiabile existente la nivel global si cuprinzand atat informatii legate de fiecare jurisdictie in parte, cat si informatii agregate la nivel global.
In concret, o analiza a datelor publicate pentru 2023 releva urmatoarele aspecte:
● Pentru prima data, numarul cazurilor MAP au scazut cu 3,8%. Totodata, numarul de cereri de MAP cu privire la preturile de transfer au scazut cu 16%, in timp ce celelalte cazuri au crescut usor cu 2,8%.
● Numarul de cazuri MAP solutionate a atins un record, cu o crestere cu 7,4% a cazurilor de preturi de transfer si o crestere cu 15,8% in alte cazuri. Acest progres reflecta impactul cresterii personalului instruit in multe dintre autoritatile competente.
● Timpul mediu de solutionare pentru cazurile MAP a crescut la 27,3 luni, cazurile de preturi de transfer fiind solutionate in medie in 32 de luni, iar altele in 23,4 luni. Aceasta crestere se explica prin prioritizarea rezolvarii cazurilor mai vechi.
● Aproximativ 74% din cazurile MAP din 2023 au ajuns la o rezolutie completa, in mod similar situatiei din 2022. Cu toate acestea, 4% dintre cazuri au fost inchise fara acord, posibil din cauza inchiderii cazurilor nerezolvate de lunga durata.
● Un nou punct de date din Statisticile MAP indica faptul ca 52% dintre cazurile MAP deschise au mai putin de doi ani, in timp ce 24% depasesc patru ani, fiind subliniata necesitatea abordarii si solutionarii cazurile mai vechi.
● Pentru prima data, 46 de jurisdictii cu programe bilaterale APA si-au raportat statisticile APA, aratand un total de peste 4000 de cazuri aflate in curs de solutionare, cu o rata medie de inchidere de aproximativ 25% si o medie de 36,8 luni pentru a incheia un APA.
In mod similar situatiei din ceilalti ani, am putea concluziona ca si in acest an, interesul contribuabililor pentru acest instrument alternativ de solutionare a disputelor fiscale este in continuare unul semnificativ si acesta devine un mecanism uzual de solutionare a litigiilor fiscale, alaturi de cele traditionale. Totusi, desi sunt imbunatatiri remarcabile ale ritmurilor de solutionare in anumite jurisdictii, autoritatile fiscale par sa nu tina pasul cu aceste optiuni ale contribuabililor.
In cazul procedurilor amiabile finalizate in anul 2023, 62% din acestea au fost incheiate printr-un acord amiabil care a rezolvat pe deplin dubla impunere (cu 3% mai mult decat in 2022), iar in 9% din cazuri (mai putin cu 1% decat in 2022), statele au oferit solutii unilaterale de eliminare a dublei impuneri.
Durata medie de solutionare a cererilor nu s-a imbunatatit semnificativ in cazurile ce implica preturi de transfer – 32 de luni in 2023, comparativ cu 28.9 de luni in 2020 – iar in celelalte cazuri, durata medie chiar a crescut – 23 de luni in 2023, comparativ cu 22 luni in 2022.
Am putea concluziona ca statele prefera, in continuare, sa solutioneze disputele fiscale prin colaborare si negociere (62%) si nu prin emiterea unor solutii unilaterale (9%), importanta din aceasta perspectiva fiind cresterea (chiar daca nu considerabila) a numarului de cazuri solutionate printr-un acord amiabil.
In cazul acordurilor de pret in avans, la inceputul anului 2023, au existat 3919 cazuri si au fost depuse 1136 de APA pe parcursul perioadei. Totodata, 860 de cazuri au fost solutionate, 15 respinse si 100 au fost inchise din alte motive. Astfel, la finalul anului 2023, au fost inregistrate 4080 de cazuri.
Premiile MAP si APA 2023
Sunt pastrate si in acest an cele 5 categorii de jurizare a progresului, dupa cum urmeaza:
- Durata medie pentru inchiderea cazurilor MAP
● In materia preturilor de transfer, castigatoare este Olanda care a inregistrat mai mult de 50 de cazuri inchise, cu o durata medie de 22 de luni pentru solutionarea procedurilor amiabile;
● In celelalte tipuri de spete, Australia ocupa primul loc in clasament, cu o durata medie de solutionare de 7 luni.
2. ”Varsta” cazurilor – tara cu cele mai putine cazuri primite inainte de 2016, ramase inca in lucru la finalul anului 2023 ramane si in acest an Canada, cu un procent de doar 1.12%.
3. Managementul cazurilor:
● In categoria jurisdictiilor care gestionau peste 100 de cazuri la finalul anului 2023, Olanda ocupa primul loc, avand o rata de inchidere a cazurilor de aproximativ 52%.
● In categoria jurisdictiilor care gestionau intre 20 si 100 de cazuri la finalul anului 2023, Norvegia ocupa primul loc, avand o rata de inchidere a cazurilor de aproximativ 54%.
4. Cooperare:
● In materia preturilor de transfer, Franta si Canada sunt cele doua tari intre care a existat cea mai eficienta cooperare in 2023, acestea ajungand la un acord amiabil in 96% din cazuri;
● In celelalte materii, primul loc este ocupat de Austria si Elvetia, acestea ajungand la un acord amiabil in aproape 83% cazuri.
5. Cea mai progresiva jurisdictie – tara ce a inregistrat cea mai mare crestere in numarul cazurilor (atat din preturi de transfer, cat si alte cazuri) inchise prin acord amiabil sau solutie unilaterala in 2023 este Franta, cu o crestere de 212 de cazuri inchise fata de anul trecut (137 dintre acestea fiind de preturi de transfer, 75 – alte cazuri).
6. APA - Focus in solutionarea dublei impuneri - tara cel mai mare numar de cereri de APA (initiate sau solutionate in 2023) a (comparativ cu cererile de initiere MAP) in materie de preturi de transfer in 2023 este Japonia cu o rata de 84.7%, urmata de Singapore (66,1%), respectiv Coreea de Sud (63,9%)
Care este pozitia Romaniei in statistici?
Dupa cum se poate lesne observa, Romania nu se afla pe niciunul dintre aceste clasamente, tara noastra fiind, in continuare, la inceput de drum atat in ceea ce priveste numarul cazurilor de MAP, cat si expunerea la o cazuistica diversificata. Numarul inspectiilor fiscale care vizeaza preturile de transfer a stagnat in ultimul an, iar aceasta, coroborat cu faptul ca Romania nu are, in continuare, nicio procedura amiabila solutionata pe fond la acest moment, conform datelor OCDE, a condus cel mai probabil la acest rezultat mentionat de statistici. Astfel, statisticile arata ca numarul societatilor afectate de dubla impunere care recurg la MAP este relativ constant, nefiind inregistrat un trend crescator.
Mai exact, la inceputul anului 2023 erau pe rol 40 cazuri de proceduri amiabile ce vizeaza preturi de transfer (7 alte spete). Dintre acestea, in 2023 a fost initiat doar un singur caz de procedura amiabila ce vizeaza preturi de transfer si 7 au fost solutionate, iar pe alte spete nu a fost initiat si nici solutionat nici un caz in 2023.. Acest fapt indica ca perceptia mediului de afaceri cu privire la functionarea eficienta a acestui instrument nu s-a schimbat in 2023, MAP fiind utilizat la o scara relativ redusa, insa cert este faptul ca se pastreaza interesul pentru acest instrument alternativ de solutionare a disputelor fiscale. Astfel, credem ca acest mecanism de solutionare alternativa a disputelor fiscale are un mare potential de crestere daca va fi insotit de masuri decisive din partea autoritatilor romane pentru revitalizarea si popularizarea acestui mecanism.
In acest context, numarul limitat de proceduri amiabile initiate in Romania pare sa fie, cel mai probabil, si o consecinta, pe de o parte, a numarului relativ redus de solutii emise de autoritatea competenta romana in privinta acestui instrument, prin comparatie cu alte state participante la aceste statistici. Pe de alta parte, accesarea limitata se datoreaza necunoasterii, in randul contribuabililor, a modului de functionare a acestui mecanism de evitare a dublei impuneri, respectiv a avantajelor si dezavantajelor pe care le presupune, in contextul in care si vizibilitatea asupra acestui mecanism, la nivelul autoritatilor fiscale, continua sa fie una relativ scazuta.
Conform statisticilor, principalii parteneri ai Romaniei in procedurile amiabile sunt Germania si Austria . In ceea ce priveste APA, Romania a raportat un numar de 23 de cazuri aflate pe rol la inceputul anului 2023 si 28 de APA deschise la finalul anului 2023. Din totalul cazuri de APA raportate, 6 APA au fost solutionate prin emitere si doar un APA a fost respins. Interesul contribuabililor pentru acest instrument de conformare voluntara pare sa fie unul crescut, dat fiind si faptul ca, la nivelul anului 2023, au fost initiate 12 cereri noi de emitere de APA.
Concluzii
Statisticile OCDE 2023 releva mentinerea la un nivel inalt a interesului statelor membre OCDE pentru utilizarea procedurilor amiabile ca instrument alternativ pentru solutionarea disputelor fiscale, in conditiile in care numarul disputelor transfrontaliere este in continuare crestere.
Aceasta tendinta pare sa prinda contur si in Romania, in conditiile in care, chiar daca nu am inregistrat o crestere a numarului de cazurilor MAP depuse de contribuabilii romani, totusi exista indicii clare cu privire la derularea catre autoritatea competenta romana de discutii cu celelalte autoritati competente, solicitari de informatii suplimentare si interactiuni cu partile implicate.
Astfel, in contextul aderarii Romaniei la OCDE si al necesitatii de conformare la standardele minime de aderare impuse de catre aceasta organizatie, solutionarea MAP pare sa devina o prioritate pentru ANAF iar in perioada 2024-2025, preconizam ca Romania va avea un program MAP functional din perspectiva cerintelor OCDE, dar si asteptarilor si nevoilor contribuabililor romani.
Trebuie spus, insa, ca in ultimele luni ale 2024 s-a inregistrat o crestere semnificativa a controalelor fiscale in materia preturilor de transfer, (inclusiv din zona antifraudei fiscale) astfel incat ne asteptam ca in 2025 sa fie dispuse ajustari de preturi de transfer care sa genereze mai multe situatii de dubla impunere la nivel de grupuri de societati si, deci, care sa conduca la o crestere a cererilor de initiere a unor proceduri amiabile.
In aceste conditii, fata de tendintele globale mai sus descrise, fata de intensificarea inspectiilor fiscale in special in materia preturilor de transfer si fata avantajele clare pe care acest mecanism de evitare a dublei impuneri l-ar aduce contribuabililor romani (mai ales in randul companiilor europene afectate de dubla impunere), este binevenita revigorarea institutiei procedurii amiabile si cresterea dinamicii de colaborare si interactiune a autoritatilor romane cu contribuabilii implicati, precum si cu autoritatile competente din alte state.
In ceea ce priveste activitate de emitere a APA, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a fost activa in anul 2023, emitand acorduri de pret in avans iar interesul societatilor pentru acest program este unul crescut, dat fiind numarul mare de noi cereri de APA depuse la ANAF.