Capacitatea de predictie a rasei umane a atins, din nou, un minim istoric, daca pot sa-i zic asa.
Covid-19 a aparut din neant si trebuie, din nou, sa invatam sa gestionam situatia si sa-l facem „prietenul nostru”. Pandemia este un fenomen extern companiilor si oamenilor, asadar nu avem un instrumentar minune pe care sa il aplicam astfel incat sa-i venim de furca.
Asteptam aparitia vaccinului si/sau dovezi concrete vis-a-vis de efectul real al acestuia (nu cel aparent, asa cum este prezentat in dezinformari mediatice – uitati-va mereu la comorbiditati).
Daca vaccinul antigripal apare anul acesta pentru tulpini de anul trecut, tot efortul prezent este concentrat gasirii unui vaccin pentru Covid-19 si varful pandemiei va fi undeva in lunile iunie-iulie, cred ca trebuie sa fim pregatiti mintal pentru luna noiembrie 2020 (fac si eu o predictie) ca inceput de sfarsit pentru situatia prezenta.
Efectele prelungirii sunt si vor fi, in parte, impredictibile si nu prea pozitive. Exista posibilitatea sa trecem an de an prin cateva luni de izolare daca virusul revine si e de necombatut, asa ca tabloul nostru „clinic” de posibilitati se mareste. Daca se materializeaza acest aspect va fi si mai interesant, pentru ca aproape toti am uitat efectele crizei din 2008-2009 cu o viteza uimitoare si am mancat homari, creveti si muschiulet de vita pana a venit „guvidul”.
Pe aceasta nu o vom uita asa repede si cred ca o sa creasca inclusiv inclinatia spre economisire.
Am lasat la urma ce-i mai important – sanatatea mintala. Vizitele (online) la specialisti de sanatate mintala si suport au crescut (in unele tari numarul de clienti s-a marit de 4 ori per specialist – alte culturi, alta deschidere si intelegere pentru ce inseamna psihicul uman).
Lipsa contactului direct perturba nivelul dopaminei, iar depresia si anxietatea determinate sau adancite de aceasta criza ating niveluri alarmante. Trebuie sa discutam problemele pe care le avem si sa gestionam credintele autolimitative. Dupa toata criza aceasta, daca nu ne pune jos Covid-19 sau datoriile, sigur o va face creierul nostru care va functiona pe cu totul alte planete.
Acum cei din pozitii de CEO, GM sau presedinti (nu toti!) sunt nevoiti sa ia decizii sensibile de unii singuri, din motive legate de dispersia sau pierderea echipelor de management si/sau pe motiv ca deciziile implica persoanele din subordine in mod direct. Asadar, este etapa „lucrarilor” concrete, mai mult reactiva, unde consultanta juridica (somaj, plati, contracte etc.) si nevoia de creditare (linii de credit pentru asigurarea lichiditatii sau lucrarilor de investitii) bubuie.
Ce raman pe langa:
„Managementul resemnarii” (hai ca am inventat o noua expresie) – din cauza reactivitatii, panicii si lipsei de control, oamenii se acopera cu un pled pe care scrie „Asta e, facem ce putem si vedem cum mergem inainte”. Nu isi petrec suficient de mult timp pentru a identifica noi metode de lucru. Totodata, se incarca emotional extrem de mult, pentru ca ori si-au pierdut interlocutorii, ori nu au incredere in nimeni momentan, asa ca nu se descarca suficient de angoasele prin care trec. Un fel de butoi cu pulbere (metaforic). Am auzit de nenumarate ori „n-am timp de asa ceva” cand venea vorba de primirea de suport (consultanta, coaching, consiliere, nu conteaza denumirea) – Pai cum nu ai? Tocmai acum cand ai cea mai mare nevoie?
Slaba utilizare a potentialului – si ma refer aici cu precadere la oameni. Vad multi care „lucreaza” de acasa (am pus ghilimele in mod special, desigur) si care nu isi folosesc abilitatile sa creeze ceva nou, cu ceea ce au la indemana (si in cap) – nici pentru companie si nici in plan personal. E un moment oportun sa se formeze noi echipe care sa conceapa proiecte, care pot genera cash acum sau, mai ales, dupa criza.
Prioritizare si managementul timpului.
Crearea de relatii in vederea realizarii unor initiative private sau publice care sa sprijine economia.
Tin minte cum au aparut in timpul si dupa criza imobiliara servicii „anti-criza”, multe bazate pe preventie, intr-o cultura ca a noastra care nu face preventie – sau daca face, sigur ia cel mai puternic „medicament” de pe piata care nu face decat sa-i slabeasca imunitatea. Vedeti metafora?
O sa apara si acum solutii miraculoase, insa cred ca pozitia specialistului de servicii suport se va muta catre „on-site”, adica „vino tu la noi si lucreaza direct in proiect si vedem daca reusesti sa aduci valoare!”. Daca se intampla asta ar fi excelent, pentru ca, tot cultura, ne inclina mai mult balanta pe vorbarie, decat pe livrabile propriu-zise.
Mi-a venit in minte un exemplu dintr-o interventie de coaching. Era sa fie o investitie mare (+10 mil eur), proiect imobiliar, care nu putea sa genereze apoi mai nimic, din cauza locatiei si ideii de business. Acest proiect „trebuia” facut – dragostea era mare, termenii erau fixati deja, iar nimeni din echipa nu a avut curaj sa se impuna conducerii – parca era o stare generala de resemnare si de „nimic altceva nu mai poate fi facut sau zis”. Am facut atunci o recadrare, iar conducerea a obtinut o alta perspectiva – oamenii si-au dat seama ca proiectul, de fapt, e un nonsens, si ca dorinta, de fapt, era de „a face ceva”, de a investi, fara un scop anume – cautau sens prin ceva, indiferent ce era. In exemplul acesta am lucrat eu, 30 ani, cu o persoana de 50+ ani. Ca sa intelegeti, nu aveam nici banii, nici relatiile, nici experienta de viata sau de familie a persoanei respective. Ce am avut a fost pozitia mea – aceea de persoana din afara sistemului (eu nu eram indragostit de proiectul lor, ci m-am pastrat pe cat se poate in afara lui) si poate curajul de a pune intrebari si de a confrunta niste idei sau credinte mai putin rationale sau productive. Banii aceia sunt buni acum.
Ce nu vrem in aceste momente este sa uitam de comunicare si de puterea ei.
Ne dorim sa treceti usor prin aceste momente si de aceea ne gasiti aici, oricand. Iti propunem sa cream impreuna solutii. Incepe aici: https://coaching.ro/coaching-de-criza/
