loader
Noi obligatii de raportare pentru operatorii platformelor digitale

Noi obligatii de raportare pentru operatorii platformelor digitale

Scopul principal este ca informatiile privind vanzarile, realizate de persoane fizice sau de societati, prin intermediul platformelor, sa ajunga la autoritatile fiscale din statele membre de rezidenta

• Directiva DAC7 a fost recent transpusa in legislatia interna.

• Primul termen de raportare al operatorilor de platforme digitale este 31 ianuarie 2024.

• Pentru neindeplinirea obligatiilor de raportare DAC7, se pot aplica sanctiuni cuprinse intre 20.000 si 100.000 de lei.

Mobilitatea contribuabililor si numarul semnificativ al tranzactiilor transfrontaliere desfasurate in contextul globalizarii au condus la necesitatea aparitiei unui set de masuri, cu scopul de a reglementa schimbul de informatii in domeniul fiscal intre statele membre ale Uniunii Europene (UE).

Astfel, in anul 2011, a fost adoptata Directiva 2011/16/UE privind cooperarea administrativa si schimbul de informatii in domeniul fiscal, care a fost modificata de-a lungul timpului pentru a corespunde cerintelor fiscale actuale si, de asemenea, pentru a imbunatati mijloacele pe care autoritatile fiscale le pot utiliza pentru a combate planificarea fiscala agresiva.

Ultimele masuri din aceasta categorie au fost implementate prin intermediul Directivei 2021/514/UE (supranumita DAC7), care instituie obligatii de raportare in sarcina operatorilor de platforme digitale.

In ultimii ani, digitalizarea economiei a avansat intr-un ritm alert, iar serviciile transfrontaliere oferite prin intermediul platformelor digitale au condus la aparitia unor situatii complexe, ce au ca rezultat evitarea obligatiilor fiscale, precum si frauda si evaziunea fiscala. Astfel, a fost resimtita necesitatea adoptarii unor norme standardizate in cadrul pietei interne, pentru a evalua si controla in mod corect si unitar veniturile realizate din activitatile comerciale desfasurate prin intermediul platformelor digitale.

Prin normele impuse de DAC7, sunt instituite obligatii de raportare pentru operatorii platformelor digitale in legatura cu vanzarile intermediate pe aceste platforme.

Scopul principal este ca informatiile privind vanzarile, realizate de persoane fizice sau de societati, prin intermediul platformelor, sa ajunga la autoritatile fiscale din statele membre de rezidenta, care vor verifica modul in care aceste venituri au fost declarate si impozitate.”, a mentionat Liviu Gheorghiu, Tax Director, Mazars in Romania.

In prezent, DAC7 a fost recent transpusa in legislatia interna, prin intermediul Ordonantei de Guvern nr. 16/2023, Romania fiind unul dintre primele state din UE care adopta reglementarile DAC7, alaturi de Austria, Danemarca, Franta, Ungaria, Croatia si Belgia.

Activitatile supuse raportarii trebuie sa fie realizate in schimbul unei contraprestatii

Activitatile vizate de DAC7 sunt inchirierea de bunuri imobile, atat comerciale, cat si rezidentiale, furnizarea de servicii personale, vanzarea de bunuri si inchirierea mijloacelor de transport. Pentru a fi considerate raportabile, tranzactiile trebuie intermediate printr-o platforma digitala, unde vanzatorul si cumparatorul trebuie sa fie conectati. Astfel, obligatia de raportare vizeaza platformele de tipul marketplace.

Pentru ca o astfel de activitate sa fie considerata raportabila, aceasta trebuie sa fie efectuata de vanzator in schimbul unei contraprestatii (platita sau creditata), a carei valoare sa fie cunoscuta de catre operatorul platformei digitale.

Operatorul platformei are obligatia de a colecta si verifica anumite informatii despre vanzatori si activitatile desfasurate pe platformele respective. Acestia au si obligatia de a stabili daca informatiile colectate sunt corecte. Acest demers se indeplineste utilizand toate informatiile si documentele de care operatorii dispun in evidentele lor, precum si orice interfata electronica pusa la dispozitie gratuit de un stat membru sau de catre UE.”, a mentionat Alina Ghita, Tax Manager, Mazars in Romania.

Primul termen de raportare este 31 ianuarie 2024

Operatorul platformei digitale trebuie sa comunice catre autoritatile fiscale numele si prenumele sau denumirea juridica a vanzatorului, adresa, numarul de identificare fiscala, codul de TVA sau numarul de inregistrare in Registrul Comertului, contul financiar al acestuia, informatii cu privire la contraprestatia totala platita sau creditata si orice onorarii si taxe percepute de operatorul de platforma, precum si datele de identificare ale operatorului de platforma.

Raportarea se va face anual, pana la data de 31 ianuarie, pentru anul anterior. Astfel, prima raportare efectuata in baza noilor prevederi fiscale, se va realiza pana la 31 ianuarie 2024.

Operatorilor de platforme digitale li se pot aplica sanctiuni pana la 100.000 de lei

In ceea ce priveste sanctiunile impuse, in directiva DAC7 se mentioneaza ca acestea trebuie sa fie „eficace, proportionale si cu efect de descurajare”. Implementarea concreta a unor astfel de sanctiuni este decisa de fiecare stat membru al UE.

In Romania, pentru neindeplinirea obligatiilor de raportare, pot fi impuse sanctiuni cuprinse intre 20.000 si 100.000 de lei.

In plus, in cazul in care un comerciant nu pune la dispozitie informatiile solicitate de platformele digitale, acesta poate fi sanctionat prin inchiderea contului pe care respectivul vanzator il are sau prin retinerea banilor din vanzarile efectuate prin intermediul platformei.

Odata cu raportarile ce vor fi efectuate in statele membre, va creste transparenta cu privire la tranzactiile raportabile, iar autoritatile competente vor putea lua masuri eficiente pentru impozitarea veniturilor nedeclarate. Mai mult, schimbul de informatii intre statele membre va facilita transferul de cunostinte intre autoritatile fiscale nationale si va conduce la consolidarea unor sisteme de impozitare mai eficiente si la diminuarea riscului de evitare a obligatiilor fiscale, precum si la simplificarea analizelor de risc pe care autoritatile fiscale le efectueaza asupra contribuabililor.

In concluzie, operatorii platformelor digitale trebuie sa isi evalueze capabilitatile de colectare a informatiilor necesare si sa parcurga demersurile necesare pentru analiza tranzactiilor ce s-ar putea incadra in categoria celor raportabile.

In acest sens, prima provocare este reprezentata de modificarea cadrului contractual, prin includerea unor clauze specifice pentru asigurarea colectarii si verificarii informatiilor necesare, notificarea partenerilor de afaceri in acest sens, precum si adaptarea sistemelor IT si a procedurilor interne, pentru a permite colectarea informatiilor si monitorizarea veniturilor.”, a mentionat Alexandra Nechita, Tax Assistant Manager, Mazars in Romania.

In acelasi timp, vanzatorii care utilizeaza platformele digitale trebuie sa analizeze modul de declarare si impozitare al veniturilor din ultima perioada.

Despre Mazars

Mazars este un parteneriat international integrat, specializat in audit, contabilitate, consultanta, servicii fiscale si juridice*. Cu filiale in peste 100 de tari si teritorii din intreaga lume, ne folosim de cunostintele de specialitate a peste 47.000 de profesionisti - 30.000+ in parteneriatul integrat Mazars si 17.000+ prin intermediul Mazars North America Alliance - pentru a sprijini clienti de toate dimensiunile in fiecare etapa a dezvoltarii lor.

*acolo unde permite legislatia nationala aplicabila.

www.mazars.com | Mazars on LinkedIn

Despre Mazars in Romania

In Romania, Mazars are 27 de ani de experienta in audit, consiliere fiscala si financiara, externalizare si consultanta. Oamenii cu care lucram sunt punctul nostru forte - echipa locala consta din peste 300 de profesionisti.

www.mazars.ro | Mazars Romania on LinkedIn

Autori

foto
MAZARS ROMANIA SRL