Este un lucru stiut ca marca si brandul unei companii valoreaza foarte mult, uneori mai mult decat ne-am imagina; aici pot fi date ca exemplu unele dintre cele mai notorii marci din lume: Coca-Cola, Apple, Starbucks etc. Absolut normal, avand in vedere ca partenerii de business, clientii si publicul larg identifica in functie de marca atat compania, cat si produsele sale.
O tendinta des intalnit in ultima perioada este “furtul legal de marca”. Exista la ora actuala multiple exemple din practica, in care partenerul de afaceri in care se presupune ca trebuie sa ai incredere si pe care trebuie sa te bazezi, iti inseala increderea furandu-ti marca intr-un mod “aparent legal”.
“De-a lungul timpului, printre cazurile noastre, ne-am confruntat in repetate randuri cu un scenariu asemanator: o societate producatoare doreste sa isi extinda piata de desfacere si in alte jurisdictii decat cea de origine, apeland la un partener de business local, care sa-i distribuie produsele in noul stat si care sa intermedieze relatiile comerciale dintre societatea producatoare si comerciantii locali. Dupa un anumit timp producatorul afla ca distribuitorul sau local a procedat la inregistrarea cu rea-credinta, la nivel national, a marcilor produselor distribuite, desi acesta stia faptul ca societatea producatoare detine drepturi de proprietate intelectuala asupra acestor denumiri.
Chiar daca poate parea ireal, in cele mai dure dintre aceste cazuri producatorul poate afla de acest lucru chiar printr-o notificare scrisa. Distribuitorul il ameninta astfel si il someaza sa nu mai foloseasca propriile marci deoarece acestea au fost inregistrate la nivel national si considera ca producatorul ii incalca drepturile de proprietate industriala. Repercursiunile acestui comportament abuziv au efect si asupra clientilor, care sunt indusi in eroare in ceea ce priveste originea si calitatea produselor, putandu-si pierde increderea in aceste produse.”, explica Boiana Berchi, Partener McGregor & Partners.
Riscul de confuzie poate privi confuzia directa, respectiv riscul substituirii involuntare la produsele marcate de semnele aflate in conflict, ori riscul atribuirii aceleiasi proveniente produsului marcat de semnul supus inregistrarii cu cel marcat de marcile anterioare, sau confuzia indirecta, respectiv riscul considerarii ca intre cei doi producatori diferiti ar exista vreo legatura economica, juridica etc.
Riscul de asociere nu constituie o alternativa la riscul de confuzie, iar cel dintai nu il implica cu necesitate pe cel din urma, intrucat marcile sunt identice din punct de vedere vizual si fonetic, iar conceptual creeaza un grad ridicat de risc de confuzie directa, in forma substituirii involuntare a produselor.
Confruntat cu produse identice (sau servicii complementare acestora), purtand semnul supus inregistrarii, consumatorul mediu, vizat de produsele respective, isi va aminti semnul ce compune marcile anterioare. Astfel, desi nu va substitui involuntar produsele, va putea considera ca produsul marcat de semnul inregistrat de distribuitor are aceeasi provenienta cu cel al marcilor anterioare ori ca intre cei doi comercianti ar exista vreo legatura.
Bineinteles ca diligenta producatorului de a-si inregistra marcile produselor sale il va salva din aceasta situatie intr-un final, insa timpul si banii cheltuiti pentru sustinerea procedurilor in fata instantelor de judecata si situatia in care este pus, de a-si reconstrui imaginea pe piata si de a-si recastiga clientii sunt pierderi greu de acoperit.
“O preintampinare a unor situatii de acest gen este imposibila uneori, dar daca de la momentul inregistrarii unei marci se apeleaza la serviciile unui specialist in proprietate industriala, iar pe parcursul vietii acestei marci se efectueaza o monitorizare constanta a posibilelor incalcari, se formeaza o baza stabila pentru construirea unei strategii intr-o eventuala lupta pentru recuperarea marcilor apropriate cu rea-credinta.”, afirma Boiana Berchi, Partener McGregor & Partners.
