• In sectorul global de servicii financiare, decalajul de remunerare in functie de varsta dintre membrii neexecutivi din consiliile de administratie cu varsta de cel putin 70 de ani si cei sub 70 de ani a crescut de la 14% la 18% din 2020, indicand o crestere a importantei acordate anilor de experienta in detrimentul altor atribute
• Ritmul de majorare a remuneratiei membrilor neexecutivi din consiliile de administratie cu varsta de cel putin 70 de ani a fost mai mare decat in cazul administratorilor mai tineri, crescand cu 14% comparativ cu 8% in 2020
• Cresterea decalajului de remunerare in functie de varsta la nivel global este amplificata de cresterea decalajului de remunerare intre femei si barbati la nivel mondial, care a crescut cu aproximativ 2% anual in consiliile de administratie din sectorul serviciilor financiare incepand cu 2020 si se situeaza in prezent la 22% (13% daca sunt excluse toate functiile de presedinte al consiliului)
Membrii neexecutivi din consiliile de administratie cu varsta de cel putin 70 de ani, in special barbatii, din cadrul firmelor de servicii financiare la nivel global obtin venituri tot mai mari comparativ cu omologii mai tineri, in special in Europa si Asia-Pacific, potrivit celui mai recent studiu EY Global Financial Services Boardroom Monitor. Acesta urmareste componenta consiliilor de administratie si remuneratia membrilor din firme de servicii financiare listate la bursa.
In toate regiunile, decalajul de remunerare dintre membrii neexecutivi din consiliile de administratie din sectorul serviciilor financiare cu varsta de cel putin 70 de ani si cei sub 70 de ani a crescut de la 14% la 18% intre 2020 si 2024 (cel mai recent an complet pentru care exista date privind remuneratia, prezentate in acest articol ca valori medii). Atunci cand sunt excluse din setul de date functiile de presedinte al consiliului si de presedinte de comitet executiv (posturi care sunt corelate cu o remuneratie mai ridicata), membrii neexecutivi din consiliile de administratie cu varsta sub 70 de ani castiga in continuare cu aproximativ 15% mai putin decat omologii lor cu varsta de cel putin 70 de ani, media fiind de 276.634 de USD, comparativ cu 326.411 de USD.
Desi majorarea decalajului de remunerare in functie de varsta reprezinta o tendinta globala, dimensiunea acestuia variaza considerabil intre regiuni. In Europa, decalajul de castiguri dintre membrii neexecutivi din consiliile de administratie cu varsta de sub si peste 69 de ani a crescut de la 22%, la 24% intre 2020 si 2024. In Asia-Pacific, decalajul de castiguri a crescut de la 36%, la 43%, iar in America de Nord, desi a crescut intr-un ritm mai rapid, de la 3% la 8%, acesta a pornit de la un nivel mult mai scazut si este, intr-o anumita masura, contrabalansat de investitii mult mai mari in remunerarea si recrutarea de membri neexecutivi din grupe de varsta mai mici comparativ cu celelalte regiuni. In ceea ce priveste recrutarea membrilor mai tineri in consiliile de administratie, incepand din 2020, firmele financiare din America de Nord au crescut numarul celor cu varsta sub 50 de ani cu 27%, in timp ce firmele europene au redus cu 26% numarul celor care fac parte din aceasta categorie de varsta.
Per ansamblu, remuneratia a crescut pentru toate grupele de varsta in aceasta perioada, insa sumele obtinute de membrii neexecutivi din consiliile de administratie cu varsta de peste 70 de ani, in special de barbati, le-au depasit pe cele ale tuturor celorlalte grupe de varsta, crescand cu 14%, de la 304.833 de USD in 2020, la 347.423 de USD in 2024. Cu toate acestea, in aceeasi perioada, inflatia globala a preturilor de consum a fost mult mai ridicata, situandu-se la 20% in economiile avansate, in timp ce inflatia medie a salariilor a fost de aproximativ 24%.
Prin contrast, cresterea remuneratiei la nivel global pentru membrii neexecutivi din consiliile de administratie mai tineri a fost semnificativ mai lenta. Cei cu varsta intre 60 si 69 de ani au inregistrat o crestere a remuneratiei de doar aproximativ 4%, de la 290.820 de USD, la 303.565 de USD, decalajul de remunerare dintre acest grup si cei de peste 70 de ani crescand de la 5% in 2020, la 13% in 2024. Diferenta este si mai mare in cazul membrilor neexecutivi din consiliile de administratie cu varsta de sub 50 de ani. In 2024, cei din aceasta grupa de varsta (sub 50 de ani) au castigat in medie 200.000 de USD, cu 42% mai putin decat omologii lor cu varsta de peste 70 de ani. Exista insa diferente regionale si, in timp ce cei cu varsta intre 40 si 49 de ani din Europa au inregistrat o scadere a remuneratiei de la 152.261 de USD in 2019, la 145.210 de USD in 2024, in America de Nord remuneratia a crescut de la 258.077 de USD in 2019, la 265.998 de USD in 2024.
Desi durata mandatului contribuie la o remuneratie mai ridicata, varsta pare a fi un factor mai pregnant. Membrii neexecutivi din consiliile de administratie cu varsta de cel putin 70 de ani castiga in mod constant semnificativ mai mult decat colegii mai tineri cu un numar echivalent de ani de experienta in consilii de administratie din companii.
Razvan Pirnac, Partener, Financial Services Risk Management, EY Romania: „La nivel local, remunerarea membrilor neexecutivi din consiliile de administratie pe categorii de varsta se aliniaza tendintelor internationale, cu diferente semnificative in favoarea membrilor mai in varsta. Conform raportului EY Global Financial Services Boardroom Monitor 2026, in Europa administratorii neexecutivi peste 69 de ani castiga in medie cu ~24% mai mult decat cei sub aceasta varsta, iar la nivel global directorii sub 50 de ani obtin remuneratii cu circa 42% mai mici decat colegii lor septuagenari. Acest diferenta de plata in functie de varsta sugereaza ca experienta indelungata este puternic valorizata si recompensata suplimentar. In plus, companiile financiare europene tind sa aiba tot mai putini membri de board tineri, ceea ce consolideaza predominanta liderilor seniori in conducere. Diferentele de gen raman, de asemenea, vizibile in guvernanta corporativa locala. Desi marile banci din Romania au atins aproximativ o treime reprezentare feminina in consilii - circa 39% femei la nivelul primelor cinci banci, fata de ~43% media UE, femeile continua sa fie subreprezentate in pozitiile de varf.
Tendintele evidentiate de Boardroom Monitor subliniaza necesitatea ca si institutiile locale sa promoveze echilibrul de gen si remunerarea echitabila in structurile de conducere”.
Diferente transatlantice in structura remuneratiei
Remunerarea cu actiuni la nivelul consiliilor de administratie ramane mult mai frecventa in America de Nord decat in alte regiuni. In 2024, membrii neexecutivi din consiliile de administratie din sectorul serviciilor financiare din America de Nord au primit 49% din remuneratia totala sub forma de actiuni, in crestere cu un punct procentual fata de 2023. In schimb, remuneratia bazata pe actiuni a reprezentat doar 4% din remuneratia totala a membrilor neexecutivi ai consiliilor de administratie atat in Asia-Pacific, cat si in Europa. Acest nivel a ramas neschimbat de la un an la altul in Asia-Pacific, in timp ce in Europa a inregistrat o crestere modesta, de la 3% in 2023.
Europa ramane in urma altor piete in ceea ce priveste egalitatea salariala intre femei si barbati
Fenomenul decalajului de remunerare in functie de varsta in consiliile de administratie din sectorul serviciilor financiare globale este amplificat de cresterea inechitatii in reprezentarea de gen in grupele de varsta mai inaintata si de un decalaj de remunerare intre femei si barbati in crestere la toate categoriile de varsta (in prezent, se majoreaza cu aproximativ 2% pe an la nivel global si cu 9% in termeni absoluti incepand din 2020).
Europa, regiunea cu cea mai mare diferenta de remunerare intre membrii de board neexecutivi barbati si femei, a inregistrat o crestere a decalajului de remunerare intre femei si barbati in cadrul firmelor de servicii financiare cu trei puncte procentuale intre 2023 si 2024. Femeile membri neexecutivi din consiliile de administratie din firmele de servicii financiare din Europa au castigat in 2024 62% din remuneratia barbatilor, comparativ cu 65% in 2023.
Atat in America de Nord, cat si in Asia-Pacific, decalajul de remunerare a ramas neschimbat in aceeasi perioada. In Asia-Pacific, femeile membri neexecutivi din consiliile de administratie din firmele de servicii financiare au castigat 74% din remuneratia omologilor lor de sex masculin atat in 2023, cat si in 2024. In America de Nord, unde decalajul de remunerare intre femei si barbati este cel mai redus, femeile membri neexecutivi din consiliile de administratie din firmele de servicii financiare au castigat 94% din remuneratia barbatilor in ambii ani.
La nivel global, femeile membre in consiliile de administratie din firmele de servicii financiare au fost remunerate cu 22% mai putin decat omologii lor de sex masculin in 2024: 252.672 de USD, comparativ cu 325.402 de USD. Decalajul a ramas in mare parte neschimbat in ultimii cinci ani, crescand cu un punct procentual, de la 21% in 2020.
Daca analizam membrii neexecutivi din consiliile de administratie cu varsta de cel putin 70 de ani, in toate regiunile, cu exceptia Americii de Nord, barbatii au castigat semnificativ mai mult decat omoloagele lor: cu 40% in Europa si 48% in Asia-Pacific, comparativ cu doar 1% in America de Nord.
***
Despre EY Romania
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 406.209 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 53,2 miliarde de dolari in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2025. Reteaua lor este cea mai integrata la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ii ajuta sa le ofere clientilor servicii prin care sa beneficieze de oportunitatile din intreaga lume.
Prezenta in Romania inca din anul 1992, EY furnizeaza, prin intermediul celor peste 1000 de angajati din Romania si Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale.
Avem birouri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau. EY Romania s-a afiliat in 2014 singurei competitii de nivel mondial dedicata antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Castigatorul editiei locale reprezinta Romania in finala mondiala ce are loc in fiecare an, in luna iunie, la Monte Carlo. In finala mondiala se acorda titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informatii, vizitati www.ey.com
Sinteza datelor referitoare la remunerare la 31 decembrie 2024 (cele mai recente date publice raportate de companii):
• Numarul total de companii monitorizate in Europa: 91
• Numarul total de membri neexecutivi monitorizati ai consiliilor de administratie europene: 891
- Numarul total de membri neexecutivi barbati monitorizati ai consiliilor de administratie: 482
- Numarul total de membri neexecutivi femei monitorizati ai consiliilor de administratie: 409
• Numarul total de companii monitorizate in America de Nord: 104
• Numarul total de membri neexecutivi monitorizati ai consiliilor de administratie din America de Nord: 1101
- Numarul total de membri neexecutivi barbati monitorizati ai consiliilor de administratie: 686
- Numarul total de membri neexecutivi femei monitorizati ai consiliilor de administratie: 415
• Numarul total de firme monitorizate in Asia-Pacific: 18
• Numarul total de membri neexecutivi monitorizati ai consiliilor de administratie din Asia-Pacific: 161
- Numarul total de membri neexecutivi barbati monitorizati ai consiliilor de administratie: 95
- Numarul total de membri neexecutivi femei monitorizati ai consiliilor de administratie: 66
• Categoriile de varsta ale membrilor consiliilor de administratie monitorizati (au fost exclusi cei care nu si-au declarat varsta):
- Numarul total al membrilor consiliilor de administratie cu varsta sub 40 de ani: 10
- Numarul total al membrilor consiliilor de administratie cu varsta cuprinsa in intervalul 40-49 de ani: 82
- Numarul total al membrilor consiliilor de administratie cu varsta cuprinsa in intervalul 50-59 de ani: 494
- Numarul total al membrilor consiliilor de administratie cu varsta cuprinsa in intervalul 60-69 de ani: 1109
- Numarul total al membrilor consiliilor de administratie cu varsta de cel putin 70 de ani: 432
• Remuneratia totala medie in 2024:
- Global: 294.104 $
- Europa: 258.387 $
- America de Nord: 328.946 $
- Asia-Pacific: 257.053 $
• Cresterea anuala a remuneratiei:
- Global: 1,2%
- Europa: 1,3%
- America de Nord: 1,5%
- Asia-Pacific: (1,0%)
• Sectorul asigurarilor – comparatia remuneratiei medii la nivel global:
- Europa: 250.186 $
- America de Nord: 315.652 $
- Asia-Pacific: 269.005 $
• Sectorul administrarii patrimoniului si activelor – comparatia remuneratiei medii la nivel global:
- Europa: 367.646 $
- America de Nord: 322.458 $
• Sectorul bancar – comparatia remuneratiei medii la nivel global:
- Europa: 230.407 $
- America de Nord: 338.592 $
- Asia-Pacific: 252.272 $
• Remuneratia femeilor ca procentaj din remuneratia barbatilor in 2024, pe regiuni:
- Europa: 62% (decalaj de remunerare de 38%)
- America de Nord: 94% (decalaj de remunerare de 6%)
- Asia-Pacific: 74% (decalaj de remunerare de 26%)
• Procentajul membrilor de consilii de administratie care au beneficiat de remuneratie nemonetara in 2024, pe regiuni:
- Europa: 4%
- America de Nord: 84%
- Asia-Pacific: 16%
• Remuneratia regionala in 2024 ca procentaj din remuneratia din America de Nord:
- Europa: 79% (identic cu 2023)
- Asia-Pacific: 78% (80% in 2023)
Note pentru redactori:
• Aceasta este prima editie a studiului EY Global Financial Services Boardroom Monitor, care reprezinta o continuare a celor sapte editii ale studiului EY European Global Financial Services Monitor, publicate incepand cu anul 2022.
• Datele referitoare la remunerare reflecta cea mai recenta perioada de raportare, incheiata la 31 decembrie 2024, si vizeaza exclusiv administratorii neexecutivi.
• Datele privind remunerarea membrilor consiliilor de administratie, analizate in functie de parametri precum regiunea, sectorul, varsta, genul si dimensiunea entitatii, la nivelul societatilor de servicii financiare din intreaga lume, sunt valabile la data de 31 decembrie 2024.
• Studiul EY Global Financial Services Boardroom Monitor nu urmareste rasa si nationalitatea membrilor consiliilor de administratie, deoarece nu exista un format standardizat de declarare de catre administratori.
Despre studiul EY Global Financial Services Boardroom Monitor
• Studiul EY Global Financial Services Boardroom Monitor urmareste remuneratia, varsta si genul membrilor consiliilor de administratie dintr-un univers definit de firme de servicii financiare, pentru a crea o imagine de ansamblu a decalajelor de remunerare si a posibilelor puncte critice din companiile globale de servicii financiare listate la bursa.
• Studiul EY Global Financial Services Boardroom Monitor se bazeaza pe date disponibile public ce pot fi declarate, cu privire la numirile in consiliile de administratie ale bancilor, ale societatilor de administrare a patrimoniului si activelor, ale companiilor FinTech si ale societatilor de asigurare listate, din Europa, America de Nord si Asia-Pacific.
• Pentru Europa, entitatile incluse in indicele MSCI European Financials constituie universul de baza. Pentru America de Nord, toate entitatile monitorizate au sediul central in America de Nord si sunt incluse in indicele MSCI World Financials. Pentru Asia-Pacific, toate societatile monitorizate sunt entitati cu sediul central in Asia-Pacific, exclusiv pe piete dezvoltate, incluse in indicele MSCI World Financials.



























