Finalul anului 2025 marcheaza un veritabil punct de cotitura in regimul de pedepse aplicabil in cazul incalcarii sanctiunilor internationale, odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 224/2025 pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea in aplicare a sanctiunilor internationale. Astfel, faptele care anterior erau sanctionate administrativ ca fiind contraventie dobandesc, incepand cu 19 decembrie 2025, relevanta penala, odata cu transpunerea Directivei UE 2024/1226 privind definirea infractiunilor si a sanctiunilor pentru incalcarea masurilor restrictive ale Uniunii Europene (UE).
In acest context, prin Legea nr. 224/2025 au fost incriminate 12 categorii distincte de fapte care pot fi savarsite in legatura cu sanctiunile internationale impuse de UE, printre care se numara: punerea la dispozitie de fonduri sau resurse economice catre persoane sau entitati vizate de sanctiuni; nerespectarea obligatiei de inghetare a fondurilor sau a resurselor economice ale entitatilor in cauza; permiterea intrarii sau tranzitului pe teritoriul Romaniei a persoanelor sanctionate; efectuarea ori continuarea de tranzactii, inclusiv contracte de achizitii publice sau concesiuni, cu state terte vizate de sanctiuni sau entitati controlate de acestea; incalcarea restrictiilor privind comertul cu bunuri si furnizarea de servicii (inclusiv financiare, de brokeraj sau asistenta tehnica) catre parteneri afectati de restrictii; eludarea sanctiunilor prin disimularea fondurilor sau a beneficiarilor reali, furnizarea de informatii false ori omisiunea raportarii catre autoritatile competente; nerespectarea obligatiilor de informare privind fondurile inghetate; precum si incalcarea conditiilor stabilite prin autorizatiile emise de autoritatile competente.
La o prima lectura a noii legi, se intelege ca doar incalcarea sanctiunilor internationale impuse de UE devine infractiune, desi sfera de aplicare a OUG 202/2008 (care este completata de noua lege) cuprinde si sanctiunile internationale instituite prin rezolutiile Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite sau alte regimuri privind sanctiuni internationale care in prezent nu au caracter obligatoriu, adoptate in cadrul unor organizatii internationale sau de catre alte state, in masura in care ulterior autoritatile romane vor decide ca se aplica pe teritoriul Romaniei.
In cazul persoanelor fizice, sanctiunea pentru comiterea acestor infractiuni in varianta tip (forma de baza a incriminarii) este inchisoarea de la unu la cinci ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. Cu toate acestea, limitele de pedeapsa sunt majorate la doi-sapte ani de inchisoare daca fondurile sau resursele economice implicate insumeaza cel putin 100.000 de euro, in echivalentul monedei nationale, la data savarsirii infractiunii, ori sunt implicate produse militare sau cu dubla utilizare. Pedeapsa creste la limite cuprinse intre cinci si 12 ani daca incalcarea vizeaza produse militare din categoriile ML1 (Military List), ML2, ML3, ML4, ML6, ML9 si ML10. In acest din urma caz sau in cazul produselor militare sau cu dubla utilizare, fapta este incriminata chiar daca este comisa din culpa, caz in care limitele de pedeapsa pentru inchisoare sunt cuprinse intre sase luni si trei ani.
Tentativa este de asemenea incriminata, cu exceptia infractiunilor privind nerespectarea obligatiilor de inghetare a fondurilor sau resurselor economice ale unor entitati vizate de sanctiuni, precum si a faptelor de eludare a sanctiunilor internationale ale UE prin neindeplinirea obligatiilor de informare sau de furnizare de informatii catre autoritatile competente. Pe langa riscul de raspundere penala, consecintele pentru incalcarea sanctiunilor pot fi grave chiar din faza urmaririi penale, avand in vedere ca Legea nr. 224/2025 impune obligativitatea luarii masurilor asiguratorii, dar si a confiscarii bunurilor, in acord cu prevederile Codului penal.
La ce nivel pot ajunge amenzile maxime pentru persoane juridice?
Persoana juridica raspunde penal pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 224/2025 si savarsite in realizarea obiectului sau de activitate sau in interesul ori in numele acesteia de catre organele de conducere, reprezentantii sai sau orice alta persoana care actioneaza sub autoritatea sa. Si este foarte important de mentionat faptul ca, in cazul comiterii infractiunii de catre o persoana juridica, Legea nr. 224/2025 prevede valori mult mai mari ale cuantumului unei zile-amenda (care sta la baza amenzii finale) comparativ cu cele cuprinse in Codul penal. Astfel, art. 137 alin. (2) din Codul penal prevede ca, in cazul persoanei juridice, „cuantumul amenzii se stabileste prin sistemul zilelor-amenda. Suma corespunzatoare unei zile-amenda, cuprinsa intre 100 si 5.000 lei, se inmulteste cu numarul zilelor-amenda, care este cuprins intre 30 de zile si 600 de zile”. Pe de alta parte, Legea nr. 224/2025 deroga de la aceste prevederi si impune cuantumuri pentru zilele-amenda care variaza, in functie de infractiunea efectiv comisa, intre 3.000 de lei si 835.000 de lei.
Astfel, din perspectiva sanctionatorie, comiterea uneia dintre infractiunile prevazute de Legea nr. 244/2025 este cea mai grava infractiune pe care o poate comite o persoana juridica in reglementarea dreptului penal roman. Spre exemplu, in cazul infractiunii de omor calificat, conform sistemului zilelor-amenda stabilit de Codul penal, o persoana juridica ar putea fi condamnata la o amenda penala in cuantum de 2.550.000 de lei (5.000 de lei x 510 zile-amenda). In schimb, conform Legii nr. 224/2025, daca, spre exemplu, o persoana juridica incalca sanctiunile internationale impuse de UE cu privire la produse militare din categoriile ML1, ML2, ML3, ML4, ML6, ML9 si ML10, aceasta poate fi sanctionata cu o amenda penala in cuantum maxim de 281.400.000 de lei (670.000 de lei x 420 de zile-amenda).
In mod similar, in cazul incalcarii interdictiei de a pune la dispozitia unei persoane vizate de sanctiuni, a unei entitati sau a unui organism desemnat sau in beneficiul lor de fonduri sau resurse economice, in mod direct sau indirect, o persoana juridica ar putea fi sanctionata cu o amenda penala in cuantum maxim de 200.400.000 de lei (835.000 de lei x 240 de zile-amenda).
Mai mult, daca, spre exemplu, un operator economic incalca din culpa interdictia de a comercializa, importa sau transporta bunuri, daca interzicerea sau restrictionarea comportamentului respectiv constituie o sanctiune internationala a UE, acesta poate fi sanctionat cu o amenda penala in cuantum maxim de 32.400.000 de lei (135.000 de lei x 240 de zile-amenda).
In toate cazurile, se poate observa ca limitele amenzii penale prevazute de Legea nr. 224/2025 pentru persoane juridice depasesc cu mult maximul general de 3.000.000 de lei impus de Codul penal.
Din perspectiva competentei de a efectua urmarirea penala, Legea nr. 224/2025 atribuie investigarea acestor infractiuni in competenta exclusiva a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
In concluzie, avand in vedere severitatea regimului sanctionator, respectarea sanctiunilor internationale devine un element esential de guvernanta si management al riscurilor. Din acest considerent, operatorii economici trebuie sa integreze riscul de sanctiuni in cadrul lor de control intern, prin alocarea de resurse adecvate, implementarea unor procese eficiente de verificare a clientilor si a partenerilor de afaceri si dezvoltarea unor mecanisme solide de evaluare si monitorizare a riscurilor privind tipologia tranzactiilor derulate.



























