Flanco a incheiat primul semestru al anului cu o valoare a vanzarilor de 600 milioane de lei, in crestere cu 30% fata de aceeasi perioada a anului anterior. Comparativ, piata produselor electro-IT a crescut in valoare cu aproximativ 6%.
“Evolutia favorabila a primului trimestru s-a mentinut si in cel de-al doilea, desi, potrivit mediilor istorice ale industriei, trimestrul doi este cu 10-15% mai slab in ceea ce priveste volumele comparativ cu prima parte a anului”, spune Dragos Sirbu, CEO Flanco. “Volumele s-au mentinut la acelasi nivel, cu o valoare a vanzarilor similara, de 300 milioane de lei, rezultand un prim semestru in crestere procentuala cu doua cifre fata de anul anterior.”
Categoriile de produse cele mai cautate de clienti confirma trendurile ultimei perioade: orientarea catre produse de divertisment, catre produse care faciliteaza mobilitatea si conectivitatea in timpul activitatilor care presupun iesiri in aer liber sau calatorii.
Astfel, gadgeturile, castile, boxele portabile au avut o crestere dubla fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar vanzarile de smartphone-uri au continuat sa creasca peste media pietei (+45%). De asemenea, televizoarele OLED au fost de doua ori mai cautate decat in primul semestru al anului anterior. Alte produse pentru casa, precum espressoarele de cafea si aspiratoarele, au crescut peste medie (+50%) in acest semestru.
Pe de alta parte, categoriile de produse care au fost la mare cautare in anii de pandemie inregistreaza in prezent stagnari sau chiar scaderi. Este cazul electrocasnicelor mari, cu o durata de viata lunga, precum masinile de spalat rufe/vase, aparatele frigorifice, plitele si cuptoarele incorporabile.
“Este vizibil faptul ca romanii pun un accent tot mai ridicat pe pret, in decizia de cumparare – atat ca urmare a incertitudinilor economice, cat si a scaderii creditului de consum. Observam mai putine solicitari, dar si o crestere a exigentei bancilor in evaluarea eligibilitatii clientilor”, completeaza Dragos Sirbu.
Despre Flanco:
Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice si electrocasnice. Cu un numar de peste 1.400 de angajati, compania detine o retea de 160 de magazine, aflate in cele mai importante zone comerciale din 113 orase ale Romaniei. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se afla in continua dezvoltare si ofera tehnologie de ultima generatie, cele mai cautate branduri si solutii inovatoare de plata. Pentru mai multe informatii, va rugam accesati www.flanco.ro sau paginile de Facebook si de LinkedIn.