• Decalajul de salarizare intre femei si barbati in consiliile de administratie din serviciile financiare europene a crescut in intervalul 2019 – 2023 de la 31% la 36%, iar in America de Nord a scazut de la 7% la 5%
• In Europa, administratorii barbati au incasat cu peste 100.000 de USD mai mult decat omologii lor femei, iar in America de Nord diferenta este de doar 16.000 de USD
• Membrii consiliilor de administratie cu functie neexecutiva din America de Nord au fost remunerati cu 38% mai mult decat omologii lor europeni in 2023, datorita faptului ca pachetul salarial include actiuni sau titluri de capital, o practica aproape inexistenta in Europa
• In Europa, administratorii neexecutivi cu experienta in functii de conducere executiva sau in domeniul durabilitatii incaseaza remuneratii semnificativ mai mari decat cei cu alte seturi de abilitati
Decalajul de salarizare intre femei si barbati in consiliile de administratie din companiile europene de servicii financiare a crescut cu cinci procente, de la 31% la 36% in intervalul 2019 – 2023, potrivit celei mai recente editii a studiului EY European Financial Services Boardroom Monitor.
Decalajul salarial intre femei si barbati in consiliile de administratie din companiile financiare europene s-a majorat in intervalul de patru ani, in pofida cresterii nivelului absolut al remuneratiilor acordate femeilor administratori neexecutivi in aceeasi perioada.
Administratorii neexecutivi nord-americani au incasat remuneratii totale semnificativ mai mari, cu toate ca omologii lor europeni au beneficiat de retributii fixe medii mai mari. Aceasta situatie se datoreaza faptului ca, pe langa remuneratia fixa, administratorii nord-americani primesc si actiuni sau titluri de capital, care nu sunt oferite membrilor din consiliile de administratie din Marea Britanie sau din Uniunea Europeana, din motive legate de independenta si obiectivitatea acestora.
Razvan Pirnac, Partener, Financial Services Risk Management, EY Romania, a declarat: „Potrivit celor mai recente date de la Institutul National de Statistica, salariul mediu net lunar in sectorul serviciilor financiare din Romania este in prezent de 7.200 de lei, o valoare care s-a dublat in ultimii zece ani. In pofida acestei majorari generale semnificative, decalajul de salarizare intre femei si barbati ramane un motiv de ingrijorare: barbatii castiga in jur de 8.700 de lei, in timp ce femeile castiga cu aproximativ 25% mai putin, adica 6.500 de lei.
In urma cu un deceniu, barbatii castigau in jur de 4.500 de lei, iar femeile incasau cu circa 28% mai putin, adica 3.200 de lei. Desi aceste valori arata ca decalajul de salarizare intre femei si barbati s-a redus usor (de la 28% la 25%), ritmul convergentei pare sa fie lent. Diminuarea mai rapida a acestui decalaj reprezinta nu numai o chestiune de echitate, dar si un pas important spre cultivarea unui sector al serviciilor financiare mai incluziv si mai competitiv in Romania”.
Comparatii intre remuneratiile administratorilor din Europa si America de Nord in functie de gen
In intervalul 2019 – 2023, remuneratia medie a membrilor neexecutivi femei din consiliile de administratie din firmele financiare europene a crescut cu 12%, de la 164.584 de USD in 2019, la 184.477 de USD in 2023. In acelasi interval, remuneratia membrilor barbati din consiliile de administratie s-a majorat intr-un ritm mai rapid, de 21%, de la 238.706 USD in 2019, la 287.994 de USD in 2023.
Prin comparatie, in aceeasi perioada, decalajul de salarizare intre femei si barbati in cadrul consiliilor de administratie ale celor mai mari firme de servicii financiare din America de Nord s-a redus cu doua procente, de la 7% la 5%.
Remuneratia membrilor neexecutivi de gen feminin din consiliile de administratie din firmele nord-americane de servicii financiare a crescut cu 13%, de la 287.465 de USD in 2019, la 324.250 de USD in 2023. Remuneratia membrilor neexecutivi de gen masculin ai consiliilor de administratie s-a majorat intr-un ritm mai lent, de 10%, de la 309.392 de USD in 2019, la 340.481 de USD in 2023.
In 2023, administratorii de gen feminin monitorizati din servicii financiare europene au castigat 64 de USD la fiecare 100 de USD castigati de omologii lor barbati, comparativ cu 69 de USD la fiecare 100 de USD castigati de administratorii barbati in 2019, ceea ce reprezinta o crestere de cinci procente a decalajului de salarizare intre femei si barbati.
Prin comparatie, membrii neexecutivi femei din consiliile de administratie in servicii financiare din America Nord au castigat in medie 95 de USD la fiecare 100 de USD incasati de omologii lor de gen masculin, comparativ cu 93 de USD la fiecare 100 de USD castigati de administratorii barbati in 2019. Aceasta reprezinta o diminuare cu doua procente a decalajului de salarizare intre femei si barbati.
Distributia pe genuri in cadrul consiliilor de administratie din Europa si America de Nord
Distributia pe genuri (la finalul anului 2024) in cadrul consiliilor de administratie din firmele europene de servicii financiare este de 43% femei si 57% barbati. Cele mai recente date publice disponibile cu privire la firmele din America de Nord arata ca, la sfarsitul anului 2023, reprezentarea femeilor la nivelul consiliilor de administratie era cu sapte procente mai mica, adica 36% femei si 64% barbati.
28% dintre firmele europene de servicii financiare au in prezent o reprezentare a femeilor de sub 40% la nivelul consiliilor de administratie. Aceasta inseamna o scadere de 3 puncte procentuale fata de sfarsitul anului 2023, cand 31% din consiliile de administratie aveau o reprezentare a femeilor de sub 40%.
Studiul EY Boardroom Monitor a constatat ca subcomitetele erau majoritar formate din barbati la finalul anului 2023. In Europa, comitetele erau formate din 45% femei si 55% barbati, iar in America de Nord raportul era de 37% femei si 63% barbati. Cu toate acestea, la nivel macro, decalajul de salarizare intre femei si barbati in cadrul comitetelor este mai mare in Europa, unde presedintii de comitet de sex feminin incasau 50% din remuneratia omologilor lor de sex masculin, iar membrii de comitet femei castigau 75% din remuneratia omologilor lor de sex masculin, in timp ce in America de Nord atat femeile presedinte de comitet, cat si cele membru de comitet castigau 97% din remuneratia omologilor lor de sex masculin.
Datele arata ca, per total, administratorii de gen masculin detin individual mai multe functii in comitete decat omologii lor de gen feminin, ceea ce explica in parte faptul ca barbatii primesc o remuneratie globala mai mare decat femeile.
Administratorii neexecutivi nord-americani incaseaza remuneratii totale mai mari decat cei europeni, dar retributia fixa este mai mare in Europa
Remuneratia medie a membrilor consiliilor de administratie din firmele de servicii financiare nord-americane a fost mai mare decat cea a omologilor lor europeni in fiecare an din intervalul 2019 – 2023.
In 2019, administratorii neexecutivi nord-americani au castigat cu 43% mai mult decat omologii lor europeni. Remuneratia in cadrul consiliilor de administratie la nivelul intregului sector din America de Nord a fost in medie de 302.814 USD per membru, comparativ cu 212.360 de USD per membru din consiliile de administratie din Europa.
In 2023, membrii neexecutivi din consiliile de administratie nord-americane de servicii financiare au castigat cu 39% mai mult decat omologii lor europeni, adica 334.707 USD si, respectiv, 242.715 USD per membru.
Administratorii neexecutivi de gen feminin din cadrul firmelor nord-americane de servicii financiare au incasat cu 13% mai mult decat omologii lor barbati din cadrul firmelor europene de servicii financiare, potrivit celor mai recente date disponibile. In 2023, remuneratia membrilor neexecutivi femei din consiliile de administratie nord-americane de servicii financiare a fost, in medie, de 324.250 de USD, comparativ cu 287.994 de USD in cazul omologilor lor de gen masculin din cadrul firmelor europene.
Remuneratia nemonetara, inclusiv acordarea de optiuni si titluri de capital, s-a dovedit a reprezenta o componenta importanta a remuneratiei totale acordate administratorilor neexecutivi din firmele nord-americane de servicii financiare. Aceasta este o practica aproape inexistenta in Europa, deoarece codurile de guvernanta corporativa din aceasta regiune descurajeaza incasarea de plati variabile de catre administratorii neexecutivi, astfel incat acestia sa isi pastreze independenta si obiectivitatea.
In 2019, 54% din remuneratia acordata membrilor neexecutivi din consiliile de administratie nord-americane de servicii financiare era nemonetara, fiind reprezentata de optiuni de actiuni sau titluri de capital, iar acest procent a crescut la 56% in 2023. Cu toate ca administratorii neexecutivi europeni incaseaza o remuneratie mai mica per total, retributia fixa medie este mult mai mare decat cea acordata omologilor lor nord-americani. In 2023, retributia fixa medie a administratorilor neexecutivi nord-americani, excluzand elementele nemonetare, precum titluri de capital sau optiuni de actiuni, a fost de 156.811 USD, comparativ cu 242.715 USD in cazul omologilor lor europeni.
Diferentele regionale in ceea ce priveste remunerarea membrilor neexecutivi din consiliile de administratie
In timp ce firmele de servicii financiare din America de Nord tind sa aiba o capitalizare de piata si venituri relativ mai mari decat cele din Europa, consiliile lor de administratie sunt mai bine remunerate in termeni relativi, chiar si dupa ajustare.
Pentru fiecare miliard de USD din veniturile obtinute in 2023, firmele nord-americane de servicii financiare au remunerat membrii neexecutivi ai consiliilor de administratie in medie cu 407.794 de USD. Prin comparatie, firmele europene de servicii financiare au acordat membrilor neexecutivi din consiliile de administratie retributii cu 33% mai mici – o medie de 275.242 de USD pentru fiecare miliard de USD din veniturile obtinute.
Datele din studiul EY Boardroom Monitor au relevat, de asemenea, diferente semnificative in ceea ce priveste remuneratia totala acordata consiliilor de administratie din cadrul segmentelor sectorului de servicii financiare. Aceste tendinte sectoriale pot fi observate atat in Europa, cat si in America de Nord, chiar si dupa ajustarea in functie de venituri.
In Europa, cel mai bine remunerati sunt administratorii neexecutivi ai firmelor de administrare a activelor si patrimoniului, incasand in medie 455.220 de USD pentru fiecare miliard de dolari din veniturile obtinute in 2023. Prin comparatie, administratorii neexecutivi din segmentul bancar au fost remunerati in medie cu 289.008 USD, iar administratorii neexecutivi din segmentul asigurarilor cu 136.319 USD pentru fiecare miliard de USD din veniturile obtinute.
La nivelul firmelor din America de Nord, consiliile de administratie din segmentul bancar sunt cele care castiga cel mai mult din sectorul financiar. Pentru fiecare miliard de USD din veniturile obtinute de banci, consiliile de administratie au fost remunerate cu 490.095 de USD, in sectorul administrarii patrimoniului si activelor, consiliile de administratie au fost remunerate cu 395.723 de USD, iar, in segmentul asigurarilor, cu 223.439 de USD.
Diferentele regionale in ceea ce priveste remunerarea membrilor neexecutivi in consiliile de administratie din Europa
Pe pietele europene, membrii consiliilor de administratie din firmele elvetiene de servicii financiare au incasat cea mai mare remuneratie absoluta in 2023, in valoare medie de 338.621 de USD. Membrii consiliilor de administratie ale firmelor spaniole si britanice au fost urmatorii cel mai bine remunerati, castigand in medie 252.570 de USD si, respectiv, 199.856 de USD. In schimb, membrii consiliilor de administratie din firmele norvegiene, franceze si belgiene au primit cele mai mici remuneratii in 2023, in valoare medie de 50.472 de USD, 83.941 de USD si, respectiv, 110.534 de USD.
Nivelurile absolute ale remuneratiei administratorilor femei pe pietele europene urmeaza un model similar. Membrii de gen feminin din consiliile de administratie din servicii financiare din Elvetia, Spania si Marea Britanie au beneficiat de cele mai mari remuneratii totale in 2023, in valoare de 254.732 de USD, 246.491 de USD si, respectiv, 191.000 de USD. Femeile din consiliile de administratie din firmele norvegiene, franceze si suedeze au incasat cele mai mici remuneratii totale in 2023, in valoare medie de 60.141 de USD, 86.184 de USD si, respectiv, 108.883 USD.
Firmele elvetiene de servicii financiare inregistreaza cel mai mare decalaj de salarizare intre femei si barbati la nivelul consiliilor de administratie. Cele mai recente date disponibile (2023) arata ca barbatii din consiliile de administratie elvetiene sunt platiti de aproape 1,5 ori (149%) mai mult decat omologii lor femei. Retributia medie a barbatilor din consiliile de administratie elvetiene a fost de 380.020 de USD, comparativ cu 254.732 de USD in cazul administratorilor de gen feminin.
Administratorii cu competente de conducere executiva sau in domeniul ESG castiga cel mai bine
Nivelurile de remunerare in cadrul consiliilor de administratie ale firmelor de servicii financiare din Europa variaza, de asemenea, in functie de competentele si pregatirea profesionala a membrilor acestora.
In perioada 2019 – 2023, membrii neexecutivi din consiliile de administratie din serviciile financiare din Europa cu experienta anterioara intr-o functie de conducere executiva au primit remuneratii mai mari in fiecare an. Cel mai recent, in 2023, administratorii neexecutivi cu experienta in functii de conducere executiva au fost remunerati in medie cu 260.487 de USD, comparativ cu 226.119 USD in cazul celor fara o astfel de experienta.
O tendinta similara se observa in randul membrilor consiliilor de administratie cu competente in domeniul durabilitatii, care, in 2023, au fost remunerati in medie cu 301.098 de USD, comparativ cu 234.702 de USD in cazul celor fara astfel de competente.
Cu toate acestea, in ambele domenii, membrii de gen masculin din consiliile de administratie sunt remunerati mai mult, in medie, decat femeile cu experienta similara.
In intervalul 2019 – 2023, membrii neexecutivi barbati din consiliile de administratie cu experienta in functii de conducere executiva au fost remunerati in medie cu 284.065 de USD pe an, comparativ cu 164.696 de USD in cazul femeilor cu experienta similara. In aceeasi perioada, barbatii cu competente in domeniul durabilitatii au fost remunerati in medie cu 429.868 de USD pe an, comparativ cu 167.587 de USD in cazul femeilor cu o experienta echivalenta.
Sinteza datelor referitoare la remunerare la 31 decembrie 2023 (cele mai recente date raportate)
• Numarul total de firme monitorizate in Europa: 87
• Numarul total de membri neexecutivi monitorizati din consiliile de administratie europene: 815
- Numarul total de membri neexecutivi femei monitorizati: 356
- Numarul total de membri neexecutivi barbati monitorizati: 459
• Numarul total de firme monitorizate in SUA si Canada: 86
• Numarul total de membri neexecutivi monitorizati din consiliile de administratie din America de Nord: 834
- Numarul total de membri neexecutivi femei monitorizati: 294
- Numarul total de membri neexecutivi barbati monitorizati: 540
Sinteza datelor aferente studiului Boardroom Monitor la 31 decembrie 2024
• Numarul total de firme monitorizate in Europa: 90
• Numarul total de membri monitorizati din consiliile de administratie europene: 1.093
- Numarul total de membri femei monitorizati: 467
- Numarul total de membri barbati monitorizati: 626
• Numarul total de plecari ale unor membri din consiliile de administratie europene in 2024: 137
• Numarul total de noi membri ai consiliilor de administratie europene in 2024: 134
Note catre redactori:
Aceasta este a sasea editie a studiului EY European Financial Services Boardroom Monitor.
Datele referitoare la remunerare reflecta cea mai recenta perioada de raportare, incheiata la 31 decembrie 2023, si vizeaza exclusiv administratorii neexecutivi.
Datele privind experienta, pregatirea si competentele membrilor consiliilor de administratie (cu exceptia datelor referitoare la remunerare) ale firmelor europene de servicii financiare sunt valabile la data de 31 decembrie 2024.
Studiul EY European Financial Services Boardroom Monitor nu urmareste rasa si nationalitatea membrilor consiliilor de administratie, deoarece nu exista un format standardizat de declarare de catre administratori
***
Despre EY Romania
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392.995 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 51,2 miliarde de USD in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2024. Reteaua lor este cea mai integrata la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ii ajuta sa le ofere clientilor servicii prin care sa beneficieze de oportunitatile din intreaga lume.
Prezenta in Romania inca din anul 1992, EY furnizeaza, prin intermediul celor peste 1.000 de angajati din Romania si Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale.
Avem birouri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau. EY Romania s-a afiliat in 2014 singurei competitii de nivel mondial dedicata antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Castigatorul editiei locale reprezinta Romania in finala mondiala ce are loc in fiecare an, in luna iunie, la Monte Carlo. In finala mondiala se acorda titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informatii, vizitati: www.ey.com
Despre studiul EY Boardroom Monitor
Studiul EY Financial Services European Boardroom Monitor urmareste experienta, pregatirea si competentele membrilor din consiliile de administratie din firmele de servicii financiare, pentru a crea o imagine de ansamblu a diferentelor de competente si a posibilelor puncte critice pe pietele europene ale companiilor de servicii financiare listate la bursa.
Studiul EY Financial Services European Boardroom Monitor urmareste si analizeaza date la nivelul unui spectru larg de factori, inclusiv sexul si varsta, precum si experienta si competentele profesionale.
EY Financial Services European Boardroom Monitor cuprinde date care pot fi divulgate si sunt disponibile public cu privire la numirile in consiliile de administratie ale unor companii de servicii financiare listate la bursa (banci, fonduri de administrare a patrimoniului si activelor, companii FinTech si asiguratori) cu sediul in Marea Britanie, Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Tarile de Jos, Norvegia, Spania, Suedia si Elvetia, folosind ca baza indicele MSCI European Financials si constituentii nord-americani ai indicelui MSCI World Financials, care furnizeaza in aceasta editie date suplimentare din SUA si Canada.