loader
Cele mai noi provocari in domeniul securitatii cibernetice, analizate de expertii prezenti la evenimentul Microsoft – Embrace proactive security with Zero Trust

Cele mai noi provocari in domeniul securitatii cibernetice, analizate de expertii prezenti la evenimentul Microsoft – Embrace proactive security with Zero Trust

Specialistii se asteapta ca, pana in anul 2025, costul criminalitatii cibernetice sa ajunga la 10,5 trilioane de dolari si devine tot mai evident faptul ca securitatea cibernetica trebuie sa reprezinte o prioritate pentru organizatiile mici si mari

Intr-o era a digitalizarii, in care numarul dispozitivelor conectate creste exponential, iar solutiile de cloud, inteligenta artificiala si machine learning genereaza oportunitati pentru intreaga economie si societate, internetul capata un rol tot mai important. In acelasi timp, atacurile cibernetice devin tot mai complexe si reprezinta o amenintare reala si in crestere pentru organizatii - criminalitatea cibernetica provoaca pierderi financiare semnificative la nivelul companiilor, aceasta devenind in ultimii ani o industrie in sine. Astfel, specialistii se asteapta ca, pana in anul 2025, costul criminalitatii cibernetice sa ajunga la 10,5 trilioane de dolari si devine tot mai evident faptul ca securitatea cibernetica trebuie sa reprezinte o prioritate pentru organizatiile mici si mari. In acelasi timp, solutiile de securitate pe care acestea decid sa le implementeze trebuie sa fie mai performante, mai rapide si mai versatile.

Acesta este contextul in care Microsoft Romania organizeaza pe data de 15 septembrie evenimentul Embrace proactive security with Zero Trust, in format hibrid. Experti renumiti in securitate cibernetica, specialisti din cadrul Microsoft, precum si reprezentanti ai partenerilor de afaceri si ai clientilor companiei vor analiza cele mai recente provocari din sfera securitatii cibernetice. Participantii vor descoperi cum isi pot proteja companiile de acest tip de amenintari, dar si care sunt solutiile si resursele pe care modelul de securitate Zero Trust, dezvoltat de Microsoft, le pune la dispozitia lor pentru a-si proteja angajatii, datele si infrastructura digitala. 

Bogdan Putinica – General Manager al Microsoft Romania – va vorbi in deschiderea evenimentului despre importanta securizarii infrastructurilor digitale, precum si despre importanta informarii si chiar educarii angajatilor in directia securizarii conturilor pe care le utilizeaza.

Suntem prezenti pe piata din Romania de mai bine de 25 de ani, timp in care am fost martorii unei transformari extraordinare a industriei IT si a economiei locale. Consideram ca Romania poate fi un viitor centru de digitalizare regional, si chiar global, insa era tehnologiei nu aduce doar progres, ci si cerinte sofisticate de siguranta. Securitatea cibernetica a devenit primordiala si este important ca fiecare companie sa aiba o strategie robusta in acest sens, pe care sa o perfectioneze constant si care sa raspunda celor mai complexe provocari. Desi se fac deja progrese majore la nivel institutional si la nivel de individ, trebuie sa ne conturam un nou tipar de comportament si sa minimalizam vulnerabilitatile digitale, atat la nivel micro, cat si la nivel macro. Ne dorim sa ramanem un partener de incredere pentru companiile si organizatiile din Romania si sa consolidam impreuna bazele viitorului”, declara Bogdan Putinica.

Pe scena evenimentului va urca si Anton Rog – director al Centrului National Cyberint – care le va oferi participantilor detalii despre dinamica actuala a peisajului cibernetic.  In continuarea discursului sau va vorbi George Dobrea – CEO al XEDUCO Institute – care va discuta despre multiplele fatete ale furtului de identitate, precum si despre lectiile invatate din ultimele atacuri cibernetice. Totodata, in cadrul sesiunii de suport Zero Trust approach for Business Value Realization, Eleni Apostolou – SR Cloud Solution Architect Microsoft CEE – le va oferi participantilor detalii despre resursele implicate in conflictele cu atacatorii cibernetici, precum si despre modalitatile in care companiile isi pot construi abordarile de tip Zero Trust pentru a preveni si combate amenintarile din mediul virtual.

Evenimentul se va incheia cu o dezbatere moderata de Eugen Rusen – Security Cloud Solution Architects Lead pentru regiunea Europei Centrale si de Est la Microsoft – care ii va avea invitati pe reprezentantii companiilor ATOS, Heimdal Security, Arggo si CNTEE Transelectrica.

Conferinta va avea loc in limba romana si se va desfasura la Hotelul Radisson Blu din Bucuresti, dar va fi transmis si online (in platforma Microsoft Teams), iar participarea este gratuita, in limita locurilor disponibile, cu inscriere necesara in prealabil. Agenda completa a evenimentului Embrace proactive security with Zero Trust si formularul de inscriere sunt disponibile aici.

Cei peste 3.500 de specialisti in securitate cibernetica din cadrul Microsoft analizeaza zilnic mai bine de 24 trilioane de semnale, obiectivul fiind acela de a identifica amenintarile si de a proteja clientii si partenerii de afaceri ai companiei. Rezultatele unui raport Microsoft Digital Defense, din octombrie 2021, arata ca ultimul an a adus o expansiune a economiei bazate pe criminalitate cibernetica, dar si o crestere rapida a serviciilor de aceasta natura. Ca raspuns la dezvoltarea exponentiala a acestui fenomen, Microsoft a decis sa investeasca in urmatorii ani aproximativ 20 de miliarde de dolari, scopul fiind acela de a accelera eforturile de integrare a securitatii cibernetice inca din faza de proiectare si a oferi solutii avansate de securitate tuturor organizatiilor, mici sau mari.

Autori

foto
MICROSOFT ROMANIA SRL