In actualul context economic european, marcat de multiple transformari menite sa asigure competitivitatea pietei comune in raport cu principalii competitori globali, activitatea de fuziuni si achizitii care implica jucatori din mai multe jurisdictii este tot mai intensa, iar complexitatea tranzactiilor, in crestere. Din aceste considerente, companiile implicate in astfel de operatiuni trebuie sa analizeze cu atentie toate aspectele juridice, valabile la nivelul Uniunii Europene, dar si in statele in care tranzactiile vor genera efecte din punct de vedere concurential. Printre cele mai importante aspecte de luat in calcul se numara obligatiile de notificare a tranzactiilor catre autoritatile de concurenta.
Cerintele referitoare la notificarea tranzactiilor difera de la tara la tara, termenele impuse sunt scurte sau neclare in anumite cazuri, iar sanctiunile, semnificative, motiv pentru care companiile implicate trebuie sa analizeze regulile existente inca din primele faze ale tranzactiei, astfel incat sa identifice din timp care sunt situatiile in care notificarea este obligatorie, care sunt procedurile aferente, exceptiile de la regula etc., pentru a-si putea planifica etapele tranzactiei cat mai exact.
Dintr-o analiza a reglementarilor cu privire la notificarea tranzactiilor, valabile la nivelul UE si in 13 jurisdictii din Europa Centrala si de Sud-Est, inclusiv Romania, reiese ca legislatiile nationale prevad unul sau mai multe praguri de la care notificarea tranzactiei in fata autoritatilor nationale de concurenta devine obligatorie. In unele tari, acest prag este legat de cifra de afaceri globala sau nationala a intreprinderilor implicate (sau chiar de ambele), iar in altele, de cota de piata la care ajunge entitatea rezultata in urma tranzactiei.
In plus, exista si alti factori in functie de care se stabileste necesitatea notificarii, dar si exceptii. De exemplu, in tari precum Croatia, se considera ca o tranzactie depaseste pragurile de notificare numai daca cel putin una dintre intreprinderile implicate are sediul social sau o sucursala stabilita in tara. In schimb, in Lituania, normele de autorizare a concentrarilor economice intre intreprinderi straine se aplica entitatilor inregistrate in afara tarii daca activitatea lor restrange sau are un impact asupra concurentei pe piata interna lituaniana sau daca acestea au filiale in Lituania.
Notificarea voluntara
Pe langa situatiile in care notificarea este obligatorie, unele jurisdictii prevad si o procedura de notificare voluntara. De exemplu, in Ungaria, in cazul tranzactiilor pentru care pragul cifrei de afaceri nu este atins, dar care au potentialul de a reduce semnificativ concurenta, intreprinderile pot notifica autoritatea de concurenta in mod voluntar. O astfel de abordare este recomandata, dat fiind ca autoritatea de concurenta poate decide sa initieze o investigatie, in termen de sase luni dupa incheierea tranzactiei, pentru a evalua impactul acesteia asupra concurentei pe piata interna. Daca investigatia releva un grad ridicat de concentrare rezultat din tranzactie, pot fi impuse masuri prin care sa se restabileasca situatia anterioara acesteia. Astfel de investigatii (ex-post) pot fi derulate si in alte state, precum Albania sau Lituania, atunci cand fuziunea este susceptibila sa creeze sau sa consolideze o pozitie dominanta sau sa restranga in mod semnificativ concurenta pe o piata relevanta.
Si in Romania este disponibila notificarea voluntara, care poate oferi partilor implicate certitudinea conformarii in cazurile in care elementele specifice operatiunilor de concentrare economica nu indica suficient de clar daca exista obligatia de notificare.
Care este termenul de notificare a unei tranzactii?
Reglementarile din majoritatea tarilor analizate nu prevad un termen de notificare, dar mentioneaza faptul ca, in situatia in care notificarea este obligatorie, tranzactia nu poate fi incheiata fara aprobarea autoritatii de concurenta. Sunt insa si tari in care notificarea trebuie depusa intr-o perioada stabilita dupa parcurgerea uneia dintre etapele aferente tranzactiei - semnarea unui acord de vanzare-cumparare, publicarea unei oferte publice, depunerea unei oferte, incheierea unei licitatii publice sau dobandirea efectiva a controlului (de exemplu, 30 de zile in Albania, Ucraina si Slovenia, 15 zile in Serbia).
Depunerea cu intarziere sau lipsa notificarii se sanctioneaza cu amenzi care variaza de la tara la tara. Insa, in general, amenda poate urca la 10% din cifra de afaceri neta a companiei in cauza (chiar 13% in Ungaria). Tot in Ungaria se aplica o amenda pentru fiecare zi de intarziere a notificarii, in timp ce Polonia poate impune amenzi succesive, pana la momentul notificarii.
Mai mult, sunt jurisdictii, precum Kosovo si Polonia, in care nu doar persoanele juridice sunt pasibile de sanctiuni, ci si persoanele fizice responsabile din cadrul intreprinderii care nu isi indeplineste obligatia de notificare. Acestea risca sanctiuni pecuniare cuprinse intre 1.000 de euro si 4.000 de euro (in Kosovo), respectiv de 50 de ori salariul mediu lunar in sectorul intreprinderilor din care face parte societatea ce ar fi trebuit sa notifice (in Polonia).
Exceptii de la obligatia de notificare
Conform analizei, exista si situatii in care tranzactia nu trebuie notificata, chiar daca pragurile aferente sunt teoretic indeplinite. De exemplu, in cele mai multe jurisdictii nu se considera concentrare cazul in care o institutie financiara dobandeste sau detine temporar valori mobiliare in vederea revanzarii acestora, sau in situatia in care controlul unei intreprinderi este preluat de un administrator judiciar.
In plus, sunt state care acorda derogare de la obligatia de notificare. De exemplu, in Albania, unele fuziuni sunt scutite de notificare daca exista premisa ca tranzactia va duce la imbunatatiri in fabricarea sau distributia produselor sau va favoriza progresul tehnologic sau economic, cu conditia ca aceste beneficii sa fie transmise, in mare masura, clientilor si consumatorilor. Tot in Albania se aplica exceptari cu caracter general pentru concentrari verticale pe pietele de asigurari, transferuri generale de tehnologie, vehicule motorizate si comert maritim.
In Polonia sunt in vigoare mai multe derogari de la obligatia de notificare, sub forma unor praguri speciale ale cifrei de afaceri aplicabile in domenii favorizate, iar in Ungaria exista o derogare pentru tranzactiile pe care guvernul le considera „de importanta strategica la nivel national". Aceste scutiri sunt acordate prin decret guvernamental si sunt menite sa protejeze locurile de munca si aprovizionarea cu resurse.
In privinta procedurilor de notificare, aceasta pot fi standard, simplificate - pentru tranzactii de mici dimensiuni sau cu efecte neglijabile asupra concurentei (acestea au si cele mai scurte termene) – sau proceduri aprofundate - in cazul in care operatiunea ar putea avea efecte negative grave asupra concurentei.
Pe de alta parte, in multe tari (cum ar fi Cehia, Romania, Ungaria sau Slovacia) autoritatile de concurenta sunt deschise la discutii informale, inainte de notificare, cu companiile interesate, pentru a clarifica toate aspectele necesare pentru conformarea la legislatia in vigoare intr-un timp cat mai scurt.
In concluzie, conformarea la regulile de concurenta in cazul tranzactiilor de fuziuni si achizitii transfrontaliere reprezinta un proces complex, ce variaza de la o tara la alta, iar nerespectarea acestora poate avea consecinte semnificative, inclusiv dizolvarea entitatii rezultate din concentrare. Asadar, intreprinderile implicate in operatiuni de acest tip trebuie sa tina cont, inca din faza de evaluare a oportunitatii de a tranzactiona, de eventualele obligatii de notificare, precum si de potentialele efecte ale tranzactiilor avute in vedere.
