loader

Specialistii in HR vor avea un club al lor si in Cluj

HR Club, asociatia profesionistilor de resurse umane din Romania, deschide un birou regional la Cluj Napoca, la cererea membrilor comunitatii de resurse umane din regiune.

Dupa 12 ani de la infiintare, HR Club se extinde si in afara Bucurestiului, dorind sa continuie misiunea asociatiei de a promova bunele practici in domeniu, organizand intalniri formale si informale care sa vina in intampinarea nevoilor profesionistilor de resurse umane din regiunea centrala si de nord-vest a tarii.


HR Club intentioneaza in prima faza sa identifice nevoile de dezvoltare si interesele comunitatii de resurse umane din Cluj, iar apoi sa organizeze evenimente si intalniri tematice pe teme de interes pentru noua comunitate formata, fiind deschis si initiativelor noi din partea celor care vor sa se implice. Managerii de resurse umane din companiile cu birouri in Cluj vor fi invitati la seminarii de bune practici pe diversele functiuni de HR, unde pot afla de la colegi din tara cum au fost implementate proiectele participante la Gala Premiilor de Excelenta in Resurse Umane, organizata de HR Club in fiecare an pentru a premia cele mai bune proiecte de HR implementate in anul anterior. Se vor mai organiza comunitati de practica pe industrii, unde specialistii din anumite industrii se intalnesc pentru a face schimb de informatii legate de activitatile si procedurile care i-ar putea ajuta sa aiba o performanta mai mare in organizatiile si departamentele lor sau pur si simplu sa primeasca ajutor si sfaturi pentru situatiile cu care se confrunta.


“Ne-am bucurat sa gasim la Cluj o comunitate de profesionisti preocupati de dezvoltare personala si profesionala, care vor sa implementeze in organizatiile lor cele mai moderne si eficiente practici in domeniu, fie ca vorbim de recrutare, formare, management al performantei sau strategie de HR. HR Club Cluj va fi locul unde vor fi mereu bineveniti sa se intalneasca si sa impartaseasca situatiile cu care se confrunta in departamentul sau organizatia lor. Anca Toma, noul nostru community manager de la Cluj, va oferi sprijin tuturor persoanelor interesate de activitatea HR Club si ne va ajuta sa extindem in timp toate beneficiile membrilor nostri din Bucuresti si catre cei din Cluj.“ spune Dana Cavaleru, Director Executiv HR Club.


HR Club a pastrat mereu o legatura speciala cu profesionistii de HR clujeni, organizand pana acum intalniri regionale, transmisiuni live ale conferintei anuale care are loc la Bucuresti, pregatind studenti clujeni care au participat la Scoala de Vara HR Club Next Generation, un eveniment de doua saptamani dedicat noii generatii de HRi si, cel mai recent, implicarea unor specialisti locali in crearea primului sistem autohton de certificare in HR si prezentarea rezultatului final in cadrul unei intalniri care a avut loc in luna aprilie la Cluj-Napoca. Mai mult, cel mai longeviv membru al board-ului HR Club, Florin Petean, isi desfasoara activitatea la Cluj-Napoca.


Lansarea oficiala a noului birou se va face pe data de 6 octombrie in cadrul conferintei Putere prin Oameni, organizata de Centrul pentru Dezvoltare Manageriala (CDM), conferinta dedicata comunitatii locale de specialisti HR. Pentru mai multe detalii o puteti contacta pe Anca Toma la anca.toma@hr-club.ro.