loader

Raport economic zilnic - 21 martie

Antibiotice - propunere pentru majorare de capital; Sicomed propune distributia unui dividend pe 2012 de 0,048 RON; SIF Banat Crisana - Un grup de actionari a cerut un dividend mai mare

Antibiotice - propunere pentru majorare de capital

Conform unui comunicat transmis bursei, producatorul farmaceutic Antibiotice (ATB) intentioneaza sa convoace AGA in 25(26) aprilie, 2013 pentru a propune actionarilor o majorare de capital social cu 10,3 mil. RON prin capitalizarea unei parti a profitului net pe 2012. Daca aceasta majorare de capital va fi realizata la valoarea nominala, atunci fiecare actionar ar trebui sa primeasca 18 actiuni noi pentru fiecare 100 actiuni detinute. Reamintim ca anul trecut managementul ATB a facut o propunere similara, dar in final Ministerul Sanatatii, actionarul majoritar, a aprobat distributia de dividende in numerar in valoare de 0,0152 RON (rata de distribuire de 43%, apropiata de cea aprobata in bugetul pe 2011 de 50%). Ne asteptam la un rezultat similar si anul acesta si daca luam in considerare o rata de distribuire apropiata de cea aprobata in bugetul pe 2012 (85%), dividendul pe actiune ar putea fi de 0,041 RON, ceea ce implica un randament al dividendului de 9%.

 

Sicomed propune distributia unui dividend pe 2012 de 0,048 RON

Producatorul farmaceutic Sicomed (SCD) a convocat AGA pentru 26(27) aprilie 2013 cand actionarii vor putea sa voteze propunerea de dividend pentru 2012 de 0,048 RON pe actiune. Aceasta implica o rata de distribuire a dividendului de 66% si un randament al dividendului de 5,8% luand in calcul ultimul pret de tranzactionare. Data propusa de inregistrare este 15 mai 2013 (data ex-dividende 13 mai 2013). Ne asteptam ca rata de distribuire sa fie apropiata de 100%, in linie cu nivelurile din anii anteriori, astfel ca vedem stirea ca negativa pentru actiunile companiei.

 

SIF Banat Crisana - Un grup de actionari a cerut un dividend mai mare

SIF Banat Crisana (SIF1) a informat ca un grup de actionari a cerut adaugarea unui nou punct pe ordinea de zi a viitoarei AGA. Acestia propun plata unui dividend pe actiune pentru 2012 de 0,1649 RON, in baza unei rate de distribuire de 90%. Randamentul curent al acestei propuneri este de 12%. Reamintim ca administratorii au facut trei propuneri de dividende: 0 RON, 0,04 RON and 0,12 RON. Acestea corespund unor rate de distribuire de 0%, 22% si respectiv 66%. Randamentele corespunzatoare pentru ultimele doua sunt 3% si 8,8%. Data ex-dividend este propusa pentru 13 mai 2013. Vedem stirea ca pozitiva pentru actiunile SIF1.

Autori

foto
RAIFFEISEN BANK SA