loader

PwC: Numai 4% dintre romani folosesc servicii de internet banking

33% este media de utilizare in Uniunea Europeana, a declarat Andrei Cretu, manager PricewaterhouseCoopers (PwC), intr-o conferinta de specialitate.Penetrarea internetului in Romania are, cu 47%, o dinamica foarte buna, peste Bulgaria sau Turcia, conform unui studiu realizat de PwC si prezentat la o dezbatere pe subiecte legate de eficientizarea proceselor de tranzactionare si operare - 'Bancile in noua economie'.

,,Romania are o dinamica buna din punct de vedere al platilor cu cardul, in contextul in care doar 50% din populatie este bancarizata si, statistic, se inregistreaza doar sase plati cu cardul pe cap de locuitor', a spus Andrei Cretu.


Cu toate acestea, studiul PwC arata ca in Romania doar 13% din populatia bancarizata foloseste POS-ul, iar 87% ATM-ul. In Europa Centrala si de Est, 58% folosesc POS-ul, iar in Europa de Vest - 64%.


'De ani de zile incercam sa mutam utilizatorii de la ATM la POS. Am adus foarte multa tehnologie in aceasta piata. Dar educatia este un proces care nu poate fi scurtat, poti aduce tehnolgoie intr-o piata, dar nu o poti forta. Consumatorul pe are ni-l dorim noi este unul care un cont curent, un card de debit, unul de credit, poate si un credit de consum, si o solutie de internet banking', a mentionat Cosmin Vladimirescu, country manager pentru Romania si Moldova la MasterCard Europe.


Conform studiilor PwC, comertul electronic poate ajunge, pana in 2015, la un miliard de euro.


,,Utilizatorii incep sa adopte tehnologiile mai rapid decat o poate face o corporatie in structura proprie. Clientul decide si trebuie sa ii oferim o multitudine de canale. Raspunsul nostru este Oberto, o solutie de comunicare multiprotocol. Aceasta solutie creata de noi, lansata in premiera aici, se adreseaza companiilor din sectorul financiar, iar implementarea ei presupune costuri lunare mici si beneficii mari', a spus Dan Boabes, CEO SimPlus.


Dezbaterea organizata miercuri de Wall-Street.ro a vizat gasirea unor solutii pentru eficientizarea proceselor de tranzactionare si operare, prezentarea unor solutii prezente in piata pentru imbunatatirea modelelor de business in banking. Reprezentantii companiilor de profil au facut o radiografie despre cum arata viitorul Internet Banking-ului sau cum se vor dezvolta modalitatile de plata electronica.