loader

Paypoint inchiriaza un spatiu de birouri in Romana Offices

Colliers International Romania a intermediat tranzactia de inchiriere prin care compania PayPoint Romania a preluat un spatiu de 500 m2 in cladirea de birouri Romana Offices din Bucuresti

PayPoint este principalul operator de plati in numerar si incarcare electronica prin puncte de retail din Romania. Compania isi va deschide in noul spatiu cel de-al doilea sediu, pentru a raspunde optim nevoilor in crestere generate de dezvoltarea accelerata a afacerii PayPoint.

           

Romana Offices este o cladire moderna de birouri de 2.400 m2, livrata in anul 2011 de Dinu Patriciu Global Services, iar alaturarea PayPoint aduce gradul de ocupare a cladirii la 100%. Proiectul de clasa A beneficiaza de un design special, dat de sistemul de iluminare a fatadei unic pe piata romaneasca, precum si de specificatii tehnice de nivel ridicat, ce confera un mediu de lucru eficient si atractiv. Cladirea este situata intr-o locatie centrala privilegiata, la 2 minute de Piata Romana, cu acces foarte bun la toate mijloacele de transport in comun, inclusiv principala magistrala de metrou, precum si o mare varietate de facilitati pentru chiriasii din zona - restaurante, banci, farmacii, etc.

           

Decizia PayPoint de a adauga un nou sediu in Romana Offices a survenit in urma unei analize atente asupra pietei de birouri si a unui proces de selectie riguros, care a inclus mai multe cladiri din Bucuresti.

 

“Cladirea de birouri Romana Offices raspunde cu succes atat nevoii de impartire eficienta a spatiului, cat si celei de vizibilitate ca angajator, prin amplasarea sa in proximitatea Academiei de Studii Economice. Acestea reprezinta cu siguranta beneficii importante pentru orice companie preocupata de oferirea unor conditii optime de lucru, ce acorda o atentie deosebita angajatilor sai actuali si viitori. În acest context, ne bucuram ca am reusit sa gasim o solutie care sa raspunda eficient cerintelor PayPoint Romania de ordin tehnico-financiar si, bineinteles, celor de resurse umane. Înca o data, Romana Offices demonstreaza ca este o cladire speciala din punct de vedere al calitatii si o optiune reprezentativa pentru companii multinationale.”, afirma Andreea Paun, Associate Director in cadrul departamentului de birouri, din cadrul Colliers International Romania.

 

„Deschiderea acestui nou sediu PayPoint Romania in cladirea Romana Offices este rezultatul natural al dezvoltarii afacerii si a echipei. În contextul cresterii PayPoint pe toate liniile de interes (respectiv retea, furnizori parteneri, tranzactii, cota de piata),a venit in mod firesc si nevoia de dezvoltare a echipei, nevoie ce a determinat aceasta mutare. Confortului angajatilor, asigurarea unui mediu de lucru cat mai placut si a unor conditii optime au fost criteriile care au facut din Romana Offices alegerea cea mai potrivita“, a afirmat Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint Romania.

 

“Un chirias precum PayPoint, lider al operatorilor de plati ce ofera servicii cu valoare adaugata la nivel international,ne onoreaza?i completeaza nivelul ridicat al profilului ocupantilor din cladirea Romana Offices”, au declarat reprezentantii DPGS.

Autori

foto
COLLIERS INTERNATIONAL SRL