OSCAR Downstream isi consolideaza echipa de leadership prin cooptarea Silviei Ene in rolul de Chief Operating and Strategy Officer, un rol-cheie in accelerarea directiilor strategice ale companiei.
„Experienta vasta a Silviei Ene in industrie si perspectiva sa strategica reprezinta un atu important pentru OSCAR Downstream. Ne dorim sa continuam dezvoltarea companiei intr-un mod sustenabil si agil, iar contributia sa va fi esentiala in acest demers, atat prin optimizarea operatiunilor, cat si prin identificarea de noi oportunitati de crestere”, a declarat Nicolae Banica, CEO OSCAR Downstream.
Cu o experienta de peste 20 de ani in industria petrolului si gazelor, Silvia Ene este un lider cu expertiza solida in dezvoltare de afaceri, vanzari de produse petroliere si petrochimice, precum si in management strategic. In cadrul OSCAR Downstream, aceasta contribuie la dezvoltarea integrata a businessului, acoperind intregul lant — de la operatiuni si strategie, pana la optimizarea fluxurilor comerciale si identificarea de noi oportunitati de crestere.
„Ma bucur sa ma alatur echipei OSCAR Downstream si sa contribui la dezvoltarea unui business cu o dinamica puternica si o viziune clara de crestere. Obiectivul meu este sa construim nu doar rezultate pe termen scurt, ci sisteme, capabilitati si o cultura organizationala care sa genereze valoare sustenabila. Cred intr-un model de leadership bazat pe responsabilitate clara, autonomie si incredere, in care performanta vine din echipe puternice si aliniate la obiective comune”, a declarat Silvia Ene.
Parcursul profesional al Silviei Ene include experienta relevanta in cadrul OMV Petrom, unde a fost implicata in activitati de supply international, origination si trading, dobandind o perspectiva ampla asupra pietelor si mecanismelor comerciale. Aceasta experienta este valorificata in prezent in dezvoltarea strategiilor comerciale ale OSCAR Downstream, inclusiv in crearea de modele avansate de pricing si in maximizarea valorii integrate a operatiunilor.
Silvia Ene detine un MBA in Management si Antreprenoriat obtinut la Westfälische Hochschule Gelsenkirchen (Germania) si vorbeste fluent germana si engleza. De-a lungul carierei, a participat la programe internationale de dezvoltare si a obtinut certificari in negociere, vanzari si trading.
Dincolo de expertiza si rezultate, Silvia Ene este recunoscuta ca un lider care construieste oameni. Crede ca performanta autentica vine din echipe aliniate la obiective comune, nu din structuri rigide de control, si ca rolul unui lider este sa defineasca directia, sa creeze contextul potrivit si sa lase echipa sa gaseasca propria cale. „Vreau ca dupa mine sa ramana oameni profesionisti, maturi si inspirati — care sa fie la randul lor gata sa creasca alti oameni. Aceasta este, pentru mine, definitia succesului pe termen lung.”
Recunoscuta pentru abilitatile sale de negociere, gandire strategica si un stil de leadership orientat spre responsabilizare si crestere, Silvia Ene aduce in echipa OSCAR Downstream atat profunzimea unui om de industrie format in contexte internationale competitive, cat si energia unui lider care crede profund in potentialul oamenilor din jur. Prezenta sa intareste capacitatea organizatiei de a creste sustenabil si de a atrage, forma si pastra talente de top.
Despre OSCAR Downstream
OSCAR Downstream este cea mai mare companie independenta de distributie a carburantului din Romania, parte a Alfa Group, cu operatiuni la nivel national si programe constante dedicate educatiei, mediului si sanatatii. Prin platforma de sustenabilitate „Romania Tot Inainte”, compania dezvolta anual proiecte cu impact pozitiv in comunitatile locale.
Cu o istorie de peste 24 de ani, OSCAR Downstream este cea mai mare companie independenta de distributie a carburantului din Romania, aflata in top 5 jucatori, cu un portofoliu de peste 5.000 de clienti din industrii cheie, precum transport, agricultura si constructii.
OSCAR Downstream face parte din grupul antreprenorial Alfa Group, fondat de Alin Niculae. Pentru alte detalii, accesati website-ul oscars.ro sau pagina oficiala de LinkedIN.





























