Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator Orange lanseaza initiativa #ForGoodConnections pentru o lume digitala mai sigura | DoingBusiness.ro
loader
Orange lanseaza initiativa #ForGoodConnections pentru o lume digitala mai sigura

Orange lanseaza initiativa #ForGoodConnections pentru o lume digitala mai sigura

Sportivul de performanta David Popovici sustine combaterea dependentei de ecrane si prevenirea cyberbullying-ului

Orange Romania a lansat oficial platforma de responsabilitate sociala #ForGoodConnections, parte a initiativei globale Orange, derulata in cele 26 de tari in care Grupul este prezent, care isi propune sa educe tinerii si parintii cu privire la riscurile din mediul online. Cu aceasta ocazie, compania anunta incheierea unui parteneriat cu sportivul de performanta David Popovici, care va sustine lansarea campaniei in Romania. Anuntul oficial a fost facut in cadrul unui eveniment Orange Romania, la care au participat peste 1.300 de angajati, alaturi de top managementul companiei si lideri ai grupului prezenti la Bucuresti.

Tehnologia a transformat profund modul in care adolescentii comunica, invata si se distreaza. Aceasta evolutie tehnologica aduce beneficii semnificative, dar si provocari majore, cum ar fi expunerea la continut neadecvat pentru copii, presiunea sociala si dezechilibrele emotionale. Prin platforma #ForGoodConnections, Orange isi asuma un rol activ in fiecare dintre cele 26 de tari in care este prezent, identificand problemele locale si dezvoltand programe educationale relevante.

Colaborarea cu David Popovici reflecta alinierea dintre viziunea acestuia si valorile operatorului telecom, axate pe performanta si responsabilitate. Sportivul se va implica activ in campanie, sustinand teme importante pentru siguranta tinerelor generatii, cum ar fi educatia digitala, combaterea dependentei de ecrane si prevenirea cyberbullying-ului. Aceste teme sunt in centrul initiativei internationale #ForGoodConnections, lansata si in Romania de catre Orange. Platforma raspunde provocarilor mediului online, in contextul in care statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca 22% dintre adolecenti cu varste cuprinse intre 11 si 15 ani petrec zilnic mai mult de patru ore in fata ecranelor pentru jocuri video. In plus, 15% dintre tineri au fost victime ale cyberbullying-ului, iar 50% dintre parinti afirma ca nu stiu cum sa ii sprijine pe copii in reducerea timpului petrecut in fata dispozitivelor digitale. In Romania, 22% dintre adolescenti sunt afectati de folosirea problematica a retelelor sociale, un procent semnificativ mai mare decat media UE de 11%.

Astfel, proiectul #ForGoodConnections aduce in prim-plan solutii concrete de preventie si interventie, prin campanii de educare si parteneriate cu organizatii precum Asociatia Telefonul Copilului, care ofera consiliere specializata gratuita pentru victimele abuzurilor din mediul online. David Popovici va contribui la constientizarea riscurilor digitale si va incuraja tinerii sa isi redefineasca relatia cu tehnologia, alegand activitati care echilibreaza viata digitala cu cea offline.

M-am alaturat acestui demers al companiei Orange pentru ca rezonez cu misiunea #ForGoodConnections – de a proteja tinerii in spatiul digital. Cyberbullying-ul, dependenta de ecrane sau educarea tinerilor privind utilizarea responsabila a tehnologiei sunt subiecte actuale. Cred ca performanta nu inseamna doar medalii, ci si capacitatea de a-ti urma pasiunile cu responsabilitate. Iar pe multi tineri tehnologia ii poate ajuta pe acest drum – cu conditia sa fie utilizata corect si daca exista un echilibru intre online si offline”, a transmis David Popovici.

 „Ne dorim sa fim un catalizator al schimbarii, sustinand tinerii si parintii sa navigheze in siguranta in spatiul online. Tehnologia are un potential enorm de a conecta, educa si inspira, dar vine si cu provocari care nu pot fi ignorate – mai ales atunci cand vorbim despre siguranta digitala a celor mai tineri dintre utilizatori. Ne-am dorit ca David Popovici sa fie alaturi de noi in aceasta initiativa pentru ca el este mai mult decat un simbol al performantei in sport – este un model autentic pentru tanara generatie”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange Romania.

                                                                                                                      ***

Despre Orange Romania

Orange Romania face parte din Grupul Orange, unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicatii la nivel mondial, conectand sute de milioane de clienti din intreaga lume. Cu peste 11 milioane de clienti locali si o cifra de afaceri anuala de peste 1,5 miliarde de euro, Orange conecteaza 1 din 2 romani si ofera o gama larga de solutii de comunicare pentru clientii rezidentiali si companii – de la servicii de conectivitate de baza pana la pachete complete de telefonie mobila, internet fix, TV si solutii IT&C complexe prin Orange Business. De la intrarea sa pe piata locala, Orange a realizat investitii de 4,5 miliarde de euro in Romania.

Autori

foto
ORANGE ROMANIA SA
   Update cookies preferences