loader
Octombrie, luna Europeana a Securitatii Cibernetice

Octombrie, luna Europeana a Securitatii Cibernetice

Politia Romana, Directoratul National de Securitate Cibernetica si Asociatia Romana a Bancilor lanseaza #sigurantaonline, o campanie de informare despre cum sa ne protejam de fraudele online

Politia Romana, Directoratul National de Securitate Cibernetica (DNSC) si Asociatia Romana a Bancilor (ARB) lanseaza campania #SigurantaOnline pentru informarea cetatenilor in vederea protejarii impotriva fraudelor online prin accesarea platformei sigurantaonline.ro.

Campania de educatie digitala a cetatenilor este menita sa ofere cele mai bune practici de securitate cibernetica, prin accesarea platformei sigurantaonline.ro, pentru a evita  ca romanii sa devina victimele atacurilor cibernetice. Romania se claseaza in topul tarilor europene cu cele mai bune si rapide conexiuni de internet potrivit rapoartelor privind Indicele Economiei si Societatii Digitale (DESI), dar cu un nivel scazut al educatiei digitale. Astfel, 49% dintre locuintele din Romania sunt abonate la servicii de banda larga de foarte mare viteza, Romania situandu-se astfel pe locul 5 in UE. Cu toate acestea, mai putin de o treime dintre cetateni au competente digitale cel putin elementare. Potrivit statisticilor DNSC, 90% din atacurile cibernetice sunt indreptate asupra utilizatorului obisnuit. Factorul predominant ce faciliteaza aceste atacuri este eroarea umana, lipsa informatiei sau a pregatirii adecvate.

Campania #SigurantaOnline a debutat in luna Europeana a Securitatii Cibernetice cu un experiment online. Prin intermediul campaniei, au fost postate mai multe bannere de test cu mesaje de tip phishing pe diferite site-uri pentru a testa usurinta cu care oamenii dau click pe un banner in momentul in care li se propune un castig sigur. Astfel, in 6 zile de campanie, peste 6700 de persoane au dat click pe un banner care le promitea un castig sigur (55%), castigarea unor aparate de folosinta indelungata (38%), investitii sigure (5%) sau o vacanta de vis (2%). Majoritatea celor care au dat click sunt barbati (60%) cu varsta intre 35-54 ani. Dupa accesarea banner-ului de test, cetatenii au fost redirectionati catre sigurantaonline.ro unde au fost invitati sa completeze un quiz prin care sa aprofundeze mai multe sfaturi despre cum sa se protejeze online.

Incepand de azi, acest quiz online poate fi completat de catre toti cei care vor sa isi masoare nivelul de educatie cybersecurity. Datele introduse de utilizatori nu trebuie sa fie reale, iar site-ul nu colecteaza date cu caracter personal. Quiz-ul a fost dezvoltat special pentru campania #sigurantaonline si ofera utilizatorilor atat posibilitatea sa isi testeze rezistenta la fraudele online cat si sa afle informatii utile navigarii in siguranta pe Internet.  Pe parcursul quiz-ului, participantii se confrunta cu mostre de atacuri tip phishing si smishing inspirate din diferite incidente intalnite in online. Pentru fiecare intrebare utilizatorul primeste indicii clare despre cum sa recunoasca o tentativa de frauda, cum sa evite sa devina victima a infractorilor cibernetici si cum trebuie sa procedeze daca a fost fraudat online.

Autori

foto
DIRECTORATUL NATIONAL DE SECURITATE CIBERNETICA
foto
ASOCIATIA ROMANA A BANCILOR