loader

Managerii proiectelor de investitii se asteapta la o crestere a valorii acestor proiecte in Europa Centrala si de Est

In ciuda conditiilor economice dificile, 59% dintre managerii de proiecte de investitii din Europa Centrala si de Est se asteapta la o crestere a valorii acestor proiecte in urmatoarele 12 luni. Optimismul privind cheltuielile de investitii domina toate industriile, in special cea energetica, miniera si de utilitati, precum si sectorul de infrastructura de transport si logistica.

Cu toate acestea, exista si diferente notabile in regiune. Respondentii din Rusia si Polonia, tari in care se deruleaza proiecte majore de infrastructura, sunt cei mai optimisti, in timp ce omologii lor din Republica Ceha sau din Ungaria, care inca se confrunta cu impactul crizei economice, au asteptari mai temperate.

 

Acestea sunt cateva dintre rezultatele primei editii a raportului PwC Delivering capital projects in CEE/CIS (Realizarea proiectelor de investitiiin CEE/CIS)prezentate de Dennis Nally, Presedintele PricewaterhouseCoopers International Ltd., in cadrul Forumului Economic International de la Saint Petersburg, din 21 iunie 2013.

 

“Proiectele de investitii – incluzand fabrici, proprietati imobiliare si proiecte de infrastructura publica precum drumuri, cai ferate si centrale electrice – sunt principalii factori care sustin dezvoltarea economica, in special in piete emergente cum sunt cele din Europa Centrala si de Est si din Comunitatea Statelor Independente”, a declarat Nally.

 

Catre finantarea din sectorul privat

 

Dificultatile aparute pe pietele financiare din Zona Euro si introducerea unor reglementari mai stricte sub BASEL II au condus la o reducere a finantarii traditionale (finantare publica si privata) pentru proiectele de investitii si de infrastructura. Peste 61% dintre respondenti au resimtit impactul negativ al constrangerilor legate de finantare, in timp ce 8% dintre acestia si-au anulat complet proiectele. Acest fapt a dus la cresterea interesului pentru surse alternative de finantare. Astfel, 9 din 10 responsabili de proiecte de investitii se asteapta ca proiectele sa le fie finantate, cel putin partial, de sectorul privat. Chiar si in Rusia, unde piata pentru finantare bancara ramane lichida, 72% dintre respondenti declara ca finantarea privata externa devine din ce in ce mai importanta.

 

„ In ceea ce priveste proiectele de investitii in infrastructura din Romania, necesitatea implicarii finantarii private este fundamentala. In conditiile in care exista o nevoie foarte mare de lucrari de infrastructura, este absolut necesar sa se reuseasca atragerea capitalului privat”, a precizat Ruxandra Chirita, Senior Manager,Capital Projects & Infrastructure, PwC Romania si Moldova.

 

De asemenea, se considera ca parteneriatul public privat (PPP) aduce si beneficii non-financiare:

 

“Alaturi de finantare, ar trebui sa luam in calcul si factorul competenta. Sectorul privat poate aduce o multitudine de competente si abilitati necesare imbunatatirii managementului riscului si managementului de proiect, ceea ce poate contribui la cresterea eficientei si a transparentei proiectelor de investitii”, mentioneaza Julian Smith, Lider, PwC Capital Projects & InfrastructureCEE/CIS.

 

Depasirea provocarilor

 

Managementul riscurilor si performanta financiara sunt doua dintre cele mai des amintite provocari pentru proiectele de investitii. 78% dintre respondenti au avut intarzieri  fata de calendarul proiectelor din ultimele 12 luni si 52% au avut depasiri ale costurilor. Aceleasi doua aspecte au fost identificate si in raportul PwC Proiecte de investitii si infrastructura in Orientul Mijlociu, realizat la finalul anului 2012.

 

Date fiind aceste intarzieri, respondentii simt nevoia sa isi imbunatateasca sistemele de guvernanta si de management al riscului, utilizand, spre exemplu, o raportare periodica adecvata. Totodata, pentru a evita depasirea bugetului, o alta prioritate identificata este imbunatatirea zonei de management financiar.

 

Studiile de fezabilitate reprezinta un alt instrument esential care poate ajuta la identificarea potentialelor provocari si complexitati ale proiectului inainte ca acestea sa devina cu adevarat problematice. In timp ce 63% dintre respondenti deruleaza aceste studii la nivel intern, autoritatilor publice le lipsesc de cele mai multe ori resursele necesare pentru adaptarea la schimbarile pietei, subliniindu-se astfel nevoia de consultanta profesionala in acest domeniu.

 

O alta provocare o reprezinta factorul de reglementare. Respondentii mentioneaza dificultati in obtinerea in timp util a permiselor necesare, precum si lipsa de claritate in strategia nationala pentru infrastructura. Sustinerea politica pentru mega-proiecte (cu o valoare mai mare de 1 miliarde USD) este de cele mai multe ori volatila, ducand la noi provocari legate de finantare.

 

Zona de oportunitate

 

Alaturi de proiecte derulate in tarile de provenienta, respondentii au in vedere dezvoltarea proiectelor de infrastructura in Rusia, Turcia, Polonia si Romania, ceea ce indica faptul ca potentialul pentru mega-proiecte derulate in aceste tari genereaza interes si optimism.

 

 „In ceea ce priveste Romania, autoritatile  s-au angajat intr-un proces accelerat de modificare a cadrului legislativ dedicat proiectelor majore de investitii pentru care se urmareste implicarea sectorului privat.  Aceasta creeaza premisele  unei mai bune structurari a proiectelor de PPP, ceea ce poate stimula interesul investitorilor”, a subliniat Ruxandra Chirita, Senior Manager,Capital Projects & Infrastructure, PwC Romania si Moldova.

 

  • Puteti descarca o copie a raportului PwC Delivering capital projects in CEE/CIS (Realizarea proiectelor de investitii in CEE/CIS)la adresa de internet http://www.pwc.ru/en/?pisurvey
  • Raportul PwC Delivering capital projects in CEE/CIS (Realizarea proiectelor de investitiiin CEE/CIS) se bazeaza pe raspunsurile a 105 responsabili de proiecte de investitii din mai multe sectoare ale industriei.
  • Sondajul a fost realizat in perioada aprilie-mai 2013.

Autori

foto
PRICEWATERHOUSECOOPERS AUDIT SRL