loader
Cererea globala pentru vehicule electrice incetineste, pe fondul lipsei infrastructurii de incarcare

Cererea globala pentru vehicule electrice incetineste, pe fondul lipsei infrastructurii de incarcare

Crestere anuala cu doar trei puncte procentuale (la 58%) a numarului de consumatori care intentioneaza sa cumpere un vehicul electric, problema cel mai des invocata fiind lipsa infrastructurii de incarcare.

Cererea globala pentru vehicule electrice a incetinit, iar, pentru potentialii cumparatori, principala temere este lipsa infrastructurii de incarcare, potrivit celei de-a cincea editii anuale a raportului EY Global Mobility Consumer Index.

Raportul, care se bazeaza pe sondarea a 19.000 de respondenti din 28 de tari, arata ca, desi, la nivel global, procentul celor care intentioneaza sa achizitioneze un vehicul electric a crescut de la 55% la 58% fata de anul anterior, cresterea cererii incepe sa stagneze, dupa ce aceasta s-a majorat de la 30% la 55% in intervalul 2020 - 2023.

O serie de temeri ii descurajeaza inca pe unii potentiali cumparatori, 27% dintre respondenti invocand lipsa infrastructurii de incarcare drept principal motiv de ingrijorare. 25% au declarat ca sunt preocupati de autonomia vehiculelor electrice, iar 18% au declarat ca incarcarea vehiculelor electrice dureaza prea mult. In premiera, cel mai recent studiu a identificat si temeri privitoare la costul ridicat al inlocuirii bateriilor, mentionate de 26% dintre potentialii cumparatori.

In 2024, preturile ridicate ale carburantilor au continuat sa devanseze alti factori care i-au motivat pe consumatori sa cumpere un vehicul electric, 37% dintre respondenti invocandu-l drept principalul motiv. Preocuparile legate de protectia mediului si-au pierdut constant din importanta in ultimii ani, doar 34% dintre respondenti invocandu-l ca factor incurajator in 2024, comparativ cu 49% in 2021.

Per total, la nivel mondial, intentia de achizitionare a unui autovehicul de orice tip a crescut de la 44% la 51%. Cu toate acestea, in SUA, procentajul celor care intentioneaza sa cumpere un autovehicul a scazut de la 60% anul trecut, la 50%, iar procentajul celor care intentioneaza sa cumpere un vehicul electric a inregistrat o scadere de la 48%, la 34% in aceeasi perioada. In pofida declinului general al intentiei de achizitie a unui vehicul electric in SUA, autovehiculele hibride au inregistrat o crestere modesta, reflectand o tendinta de piata in crestere de pivotare catre acestea.

In acelasi timp, pietele europene au inregistrat o crestere a intentiei de cumparare a unui automobil in urmatorii doi ani, in special in Marea Britanie, unde intentia a crescut puternic de la 45% in 2023, la 56% in acest an, ceea ce a avut drept rezultat depasirea celorlalte tari europene. Si in Norvegia intentia de a achizitiona un automobil in urmatorii doi ani s-a majorat de la 34%, la 50% in ultimul an. In pofida cresterii intentiei de cumparare a unui autovehicul pe termen lung in Marea Britanie, aceasta majorare semnificativa nu s-a tradus in intentie de achizitie a unui vehicul electric, care a crescut doar la 59% anul acesta, de la 54% in 2023.

Stela Andrei, Partener, People Advisory Services, Automotive, Advance Manufacturing and Mobility Sector leader, EY Romania: „Adaptarea la tendintele de mobilitate este esentiala pentru a raspunde asteptarilor consumatorilor. In Romania, observam o crestere treptata a interesului pentru vehiculele electrice, insa infrastructura de incarcare ramane un aspect critic. Este imperativ sa colaboram cu autoritatile si partenerii din industrie pentru a dezvolta o retea de incarcare care sa sustina aceasta tranzitie si sa alinieze Romania la dinamica globala."

Inclina consumatorii spre marcile de vehicule electrice chinezesti?

Marcile chinezesti au facut progrese mari in ultimii ani, in special in afara tarii lor de origine. In perioada 2019 - 2023, proportia modelelor chinezesti de vehicule electrice vandute in Europa a crescut de la 0,4%, la 8%.

In ceea ce priveste marcile preferate, datele arata ca 30% dintre consumatorii din regiunea Asia-Pacific care intentioneaza sa cumpere un vehicul electric au cel putin o marca chinezeasca intre primele trei preferinte, dar acest procentaj scade la 16% in cazul respondentilor latinoamericani (Brazilia, Mexic, Columbia) si la 12% in cazul respondentilor europeni. Acestia din urma au declarat ca principalul motiv pentru care ar lua in considerare o marca de vehicule electrice chinezeasca este posibilul raport calitate-pret (59%) si atractivitatea vehiculelor oferite (51%), in timp ce raportul calitate-pret a reprezentat un factor mai putin important in cazul respondentilor din Asia-Pacific.

Raportul EY Global Mobility Consumer Index a relevat si schimbari de atitudine la nivelul generatiilor. In timp ce atat milenialii, cat si respondentii din Generatia Z au indicat raportul calitate-pret drept principalul motiv pentru a lua in considerare marcile de vehicule electrice chinezesti, acestia au fost in dezacord in ceea ce priveste increderea, avand in vedere ca numai 36% dintre membrii Generatiei Z considera ca increderea in marcile chinezesti reprezinta un factor in procesul de achizitie, fata de 41% dintre mileniali. 

Andreea Ungureanu, Senior Manager, EY Parthenon: „Nu doar tehnologia evolueaza, dar si segmentele de clienti, nevoile si comportamentele lor. In timp ce entuziastii vehiculelor electrice au fost deja convinsi, este momentul pentru companii sa se indrepte catre segmentele de clienti mai reticente. Acestea sunt mai sensibile la pret si asteapta o propunere de valoare clara si diferentiata, fie ca este vorba de servicii conectate, securitate sau servicii si intretinere. Nu exista o solutie care sa se potriveasca tuturor, iar producatorii de echipamente originale si dealerii trebuie sa lucreze activ pentru a intelege comportamentul si nevoile subiacente, temerile si asteptarile acestor noi tipologii, pentru a debloca o noua zona de crestere.”

Cresterea notorietatii functionalitatilor de conectivitate ale autovehiculelor

Conectivitatea autovehiculelor a devenit un aspect-cheie in care producatorii auto din toata lumea concureaza pentru consumatori, dar mai sunt multe de facut in aceasta privinta. Consumatorii sondati au manifestat un interes puternic in ceea ce priveste tehnologiile de conectivitate, in special cele care ajuta la navigatie si amelioreaza siguranta si securitatea, 60% dintre acestia indicand ca, daca o tehnologie ar fi disponibila, ar utiliza-o. Aceasta proportie este mai mica insa in cazul altor servicii, de 37% pentru service si intretinere si de doar 21% pentru cresterea performantelor.

De asemenea, in toate categoriile, exista temeri legate de costul serviciilor aferente autovehiculelor conectate: la nivel mondial, 49% dintre respondenti au declarat ca sunt prea scumpe. In timp ce 47% dintre respondentii posesori de vehicule electrice din SUA si 45% dintre cei din Europa au invocat acest aspect ca fiind principala preocupare, numai 39% dintre respondentii chinezi au declarat acelasi lucru. In mod similar, 50% dintre cumparatorii de vehicule electrice din SUA au declarat ca serviciile sunt scumpe, comparativ cu doar 40% dintre cei din China.

In ceea ce priveste transmiterea de date, 36% dintre respondentii la nivel global au declarat ca au temeri legate de acest aspect. Interesant este faptul ca diferenta dintre generatii este foarte mica, 33% si, respectiv, 34% dintre membrii Generatiei Z si ai generatiei baby boomers manifestandu-si preocuparea in acest sens, in timp ce membrii Generatiei X si milenialii sunt cei mai ingrijorati cu privire la transmiterea datelor (37% in ambele cazuri).

Despre EY Romania

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 49,4 miliarde de dolari in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2023. Reteaua lor este cea mai integrata la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ii ajuta sa le ofere clientilor servicii prin care sa beneficieze de oportunitatile din intreaga lume.

Prezenta in Romania inca din anul 1992, EY furnizeaza, prin intermediul celor peste 900 de angajati din Romania si Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale.

Avem birouri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau. EY Romania s-a afiliat in 2014 singurei competitii de nivel mondial dedicata antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Castigatorul editiei locale reprezinta Romania in finala mondiala ce are loc in fiecare an, in luna iunie, la Monte Carlo. In finala mondiala se acorda titlul World Entrepreneur Of The Year.

Despre EY Mobility Consumer Index

Studiul EY Mobility Consumer Index (MCI) ofera informatii de profunzime unice cu privire la tendintele globale ale mobilitatii viitorului. Bazat pe un sondaj global in randul a 19.000 de consumatori din 28 de tari (Australia, Austria, Brazilia, Canada, China, Columbia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Malayesia, Mexic, Tarile de Jos, Noua Zeelanda, Norvegia, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Thailanda, Vietnam, Masarea Britanie si SUA) efectuat in intervalul iunie-iulie 2024, MCI are drept scop evaluarea procesului de achizitie a autovehiculelor de catre consumatori, oferind in acelasi timp informatii de profunzime cu privire la atitudinile lor privind durabilitatea si alegerile in materie de mobilitate. 

Autori

foto
ERNST & YOUNG SRL