loader
Asociatia MaiMultVerde va folosi o drona Waste Shark pentru a curata apele de deseurile din plastic

Asociatia MaiMultVerde va folosi o drona Waste Shark pentru a curata apele de deseurile din plastic

Din punct de vedere al tehnologiei utilizate, Waste Shark este una dintre cele mai avansate solutii de management al deseurilor plutitoare

Asociatia MaiMultVerde a achizitionat si va folosi in premiera in Romania o drona Waste Shark pentru a curata apele de deseurile din plastic in cadrul proiectului “Cu Apele Curate”. Programul este derulat la initiativa Lidl Romania si MaiMultVerde, in parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publica (CeRe), One World Romania la Scoala si Asociatia pentru Relatii Comunitare (ARC).

Din punct de vedere al tehnologiei utilizate, Waste Shark este una dintre cele mai avansate solutii de management al deseurilor plutitoare. Drona navigheaza la suprafata apelor si colecteaza pana la 500 de kilograme de deseuri intr-o zi. Acest tip de drona a fost inventat in 2016 de compania olandeza RanMarine si poate fi intalnita in orase precum: Rotterdam, Cape Town, Baltimore si Dubai. O drona Waste Shark costa 21.800 de euro.

Doru Mitrana, Presedinte al Asociatiei MaiMultVerde, spune: “Calitatea apelor Dunarii este influentata de starea tuturor afluentilor sai, asadar o Dunare cu apele curate, fara plastic, presupune o Romanie cu apele curate, pentru care este necesara implicarea noastra, a tuturor: cetateni si autoritati riverane, organizatii non-guvernamentale, companii si institutii centrale. Tine de noi sa identificam si sa implementam solutii de prevenire si combatere a poluarii cu plastic a apelor Dunarii, inclusiv inovatii tehnologice, sustenabile si cu efecte pozitive pe termen lung”.

Drona va pleca "in turneu" de curatare a deseurilor plutitoare in cele 10 orase in care se desfasoara proiectul Cu Apele Curate, iar incepand cu anul viitor va fi folosita si pentru a curata deseurile de pe afluentii Dunarii.

Cristina Hanganu, Director de Comunicare si CSR, Lidl Romania, declara: „Proiectul „Cu Apele Curate” este un demers necesar, care are ca obiectiv o Dunare asa cum ar trebui sa fie si sa ramana cat mai mult timp: fara plastic si cu o biodiversitate neafectata de deseuri. Am pornit la drum impreuna cu MaiMultVerde in acest proiect si pentru ca el se aliniaza strategiei REset Plastic a grupului Schwarz, care cuprinde 5 zone de actiune, printre care masurile de ecologizare si educare in domeniu, cu scopul de a diminua efectele negative ale poluarii cu plastic. Speram ca proiectul sa creasca si cu sprijinul altor companii, pentru ca impactul si rezultatele sale sa fie din ce in ce mai mari si pe termen cat mai lung”.

In prima etapa a programului Cu Apele Curate, au avut loc actiuni de igienizare in Delta Dunarii, Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin, Cernavoda, Zimnicea, Turnu Magurele, Oltenita, Braila, Galati, Tulcea si Calarasi, la care au participat 550 de voluntari si au fost stranse 6,5 tone de plastic. Au urmat atat actiuni de amenajare si dezvoltare a infrastructurii de colectare a deseurilor, prin care s-au colectat pana in prezent 90 de tone de plastic, cat si activitati educative, de informare si de organizare comunitara, la care au participat peste 350 de persoane.

La finalul lunii septembrie a fost lansat programul de granturi Lidl Romania „Cu Apele Curate”, care vizeaza proiecte ce raspund obiectivului general de reducere a poluarii cu plastic a apelor Dunarii. Suma totala disponibila pentru finantare este de 1.130.000 de lei, iar termenul limita pentru depunerea aplicatiilor este 28 octombrie 2019, ora 18:00. Mai multe detalii pot fi gasite pe http://grantwizard.ro/communitygrant/.

Proiectul continua cu campaniile de advocacy derulate de grupurile de initiativa din cele 10 orase de pe Dunare si cu evaluarea si revizuirea politicilor publice privind gestiunea deseurilor din plastic, protejarea apelor si educatia pentru mediu cu implicarea autoritatilor romane.

Autori

foto
ASOCIATIA MAIMULTVERDE