loader

Agricover Credit IFN - profit operational in crestere cu 28% pe primul semestru din 2014

Profitul net aferent primului semestru a fost de 8.063.342 lei, ceea ce reprezinta o crestere de 11% comparativ cu semestrul I al anului 2013

Profitul net aferent primului semestru a fost de 8.063.342 lei, ceea ce reprezinta o crestere de 11% comparativ cu semestrul I al anului 2013.


Agricover Credit IFN, singura institutie financiara non-bancara specializata exclusiv pe finantarea agriculturii, a inregistrat in primul semestru din 2014 un profit operational de peste 11 milioane lei, in crestere cu 28% fata de perioada similara din 2013.


“Valoarea expunerii a ajuns in acest semestru la 580 milioane lei, in crestere cu 60% in comparatie cu perioada similara din 2013. Evolutia pozitiva din primul semestru confirma ca preocuparea continua pentru nevoile fermierilor, cunoasterea profunda a domeniului ne ajuta sa raspundem eficient cerintelor acestora prin solutiile inovatoare pe care le dezvoltam”, a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN.

 

 

Agricover Credit IFN a lansat doar in primele 6 luni ale anului trei produse noi. Primele doua sunt credite de investitii cu aprobare rapida: Creditul Utilaj Instant cu avans zero - destinat achizitiei rapide de utilaje agricole, precum tractoare de mici dimensiuni si accesorii, si Creditul Hectar Plus - adresat fermierilor ce lucreaza suprafete cuprinse intre 100 si 400 de hectare si doresc achizitia si extinderea terenului agricol.


Tot pentru a veni in sprijinul fermierilor, Agricover Credit IFN a lansat o solutie de finantare unica pe piata din Romania - Creditul Corelat cu Matif - ce permite corelarea dobanzii cu pretul cerealelor de la bursa de marfuri din Paris (Matif). Creditul Corelat cu Matif este bazat pe stocul de cereale si permite fermierului alegerea momentului si pretului optim de vanzare a recoltei, fara a avea presiunea scadentelor de plata a inputurilor utilizate. Produsul inovator se adreseaza fermierilor performanti care exploateaza suprafete mari.


“Semnalele venite din partea fermierilor romani sunt pozitive. Exista o preocupare constanta legata de eficientizarea activitatii in ferma si maximizarea profitului. Tot mai multi fermieri au inteles ca fara investitii pentru dezvoltare, sustinute, bineinteles, de tehnologie si inovatie, de solutii de risc management, nu putem vorbi de performanta in agricultura. Prin lansarea de noi produse specializate, cu timp foarte scurt de raspuns si acordare, Agricover Credit IFN isi reconfirma angajamentul si sustinerea agriculturii moderne si performante”, a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN.


Un alt motor de crestere este reprezentat de echipa de profesionisti a Agricover Credit IFN si de sistemul de lucru eficient. Colaborarea perfecta intre echipa de teren, care se deplaseaza la fiecare ferma pentru analiza situatiei si construirea dosarului, si echipa de back office se traduc in eficienta operationala, ceea ce face posibil ca fermierii sa beneficieze de expertiza si de cel mai scurt timp de raspuns (7 zile).


“Ne bucura rezultatele din primele 6 luni ale anului si suntem optimisti in ceea ce priveste semestrul al doilea. Mizam pe o crestere substantiala a profitului, a portofoliului de credite acordate si a numarului de clienti. Fermierii au in continuare nevoie de sustinere si noi suntem prezenti pentru ei cu cele mai bune solutii financiare, fiind pregatiti sa ne adaptam permanent si imediat cerintelor acestora,” a adaugat Robert Rekkers.
 

Autori

foto
DOINGBUSINESS.RO SRL