loader
2022 - Inca un an si alti noi campioni ai procedurilor amiabile desemnati de OCDE. Cum a ramas de aceasta data pozitia Romaniei?

2022 - Inca un an si alti noi campioni ai procedurilor amiabile desemnati de OCDE. Cum a ramas de aceasta data pozitia Romaniei?

Autori: Monica Todose, Director PwC Romania si Mihail Boian, Avocat Partener D&B David si Baias

Dupa cum ne-a obisnuit deja Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), traditia de a publica anual un top al celor mai performante tari in materia procedurilor amiabile a fost mentinuta si pentru anul trecut. Pe 14 noiembrie 2023, OCDE a publicat documentul intitulat Premiile MAP 2022 care vine in completarea statisticilor anuale privind procedurile amiabile (Mutual Agreement Procedure - MAP) pe care organizatia le publica cu regularitate.

Ca element de noutate, anul acesta OCDE a lansat prima editie a unul document care ofera informatii consolidate privind procedurile amiabile 2023 la nivelul fiecarei jurisdictii fiscale (inclusiv in Romania) ce a aderat la mecanismul de aplicare simplificata a actiunilor BEPS.

Reamintim cu aceasta ocazie ca statisticile publicate de OCDE sunt rezultatul angajamentelor asumate de statele care au decis sa implementeze standardul minim impus prin Actiunea 14 „Eficientizarea mecanismelor de solutionare a disputelor” din cadrul planului de masuri pentru Prevenirea erodarii bazei impozabile si transferul profiturilor OCDE.

In acest an, statisticile publicate vizeaza procedurile amiabile derulate in 2022 in 133 jurisdictii (chiar mai multe decat in 2021, cand statisticile vizau doar 127 de tari), acoperind, astfel, majoritatea procedurilor amiabile existente la nivel global si cuprinzand atat informatii legate de fiecare jurisdictie in parte, cat si informatii agregate la nivel global.

In concret, o analiza a datelor publicate pentru 2022 releva urmatoarele aspecte:

● Durata medie a cazurilor incepe sa se apropie de obiectivul de 24 de luni, avand in vedere ca in anul 2022, cazurile MAP solutionate au avut o durata mai mica, de 25,3 de luni, comparativ cu 26 de luni in anul 2021. De asemenea, s-a inregistrat o scadere a duratei medii in special la cazurile de MAP care erau generate de ajustari de preturi de transfer si care au durat 29 de luni fata de 32,3 de luni in anul 2021.

● In 2022 au fost solutionate mai putine proceduri amiabile fata de anul 2021, numarul cazurilor ce implica dubla impunere rezultata din ajustari ale preturilor de transfer fiind mai mic cu 0.5%, iar cel al altor tipuri de obligatii fiscale cu aproape 6.5%. Chiar daca au fost mai putine spete solutionate decat in 2021,  rezultatul din anul 2022 releva in continuare preocuparea autoritatilor competente de a solutiona cererile cu care acestea sunt investite, gradul de solutionare crescand cu aprox. 9% fata de  anul 2020.

● Numarul de cazuri MAP noi inregistrate este, in continuare, in crestere, in anul 2022, fiind deschise cu aproximativ 3% mai multe cazuri comparativ cu 2021. Pare, astfel, ca numarul contribuabililor care au incredere in instrumentul MAP este tot mai mare, fapt ce denota o crestere a gradului de cunoastere a acestei proceduri, dar si gradului de accesibilitate si predictibilitate in contextul adoptarii si transpunerii Directivei  in legislatiile nationale.

Rezulta, astfel, ca tendintele inregistrate in anul 2021 s-au pastrat si regasit si in 2022, interesul contribuabililor pentru acest instrument alternativ de solutionare a disputelor fiscale fiind in continuare unul semnificativ, alaturi de celelalte mecanisme traditionale de solutionare a litigiilor fiscale. Imbunatatiri remarcabile ale ritmurilor de solutionare in anumite jurisdictii sunt, de asemenea, de evidentiat, aspect care denota faptul ca autoritatile fiscale par sa faca progrese vizibile in gestionarea cazurilor de MAP si sa tina pasul cu aceste optiuni ale contribuabililor.

In cazul procedurilor amiabile finalizate in anul 2022, 59% din acestea au fost incheiate printr-un acord amiabil care a rezolvat pe deplin dubla impunere (cu 6% mai mult decat in 2021), iar in 8% din cazuri (mai putin cu 4% decat in 2021), statele au oferit solutii unilaterale de eliminare a dublei impuneri.

Am putea concluziona ca statele prefera, in continuare, sa solutioneze disputele fiscale prin colaborare si negociere si nu prin emiterea unor solutii unilaterale, importanta din aceasta perspectiva fiind cresterea (chiar daca nu considerabila) a numarului de cazuri solutionate printr-un acord amiabil.

Premiile MAP 2022

Exista cinci categoriile de jurizare ale progresului, dupa cum urmeaza:

  1. Durata medie pentru inchiderea cazurilor MAP

● In materia preturilor de transfer, castigatori sunt Olanda si Elvetia care au inregistrat mai mult de 50 de cazuri inchise, cu o durata medie de 19.6, respectiv 21.3 de luni pentru solutionarea procedurilor amiabile;

● In celelalte tipuri de spete, Noua Zeelanda ocupa primul loc in clasament, cu o durata medie de solutionare de 6.36 luni.

2. „Varsta” cazurilor – tara cu cele mai putine cazuri primite inainte de 2016, ramase inca in lucru la finalul anului 2022 este Canada, cu un procent de doar 1.04%.

3. Managementul cazurilor:

● In categoria jurisdictiilor care gestionau peste 100 de cazuri la finalul anului 2022, Luxemburg ocupa primul loc, avand o rata de inchidere a cazurilor de aproximativ 57%.

● In categoria jurisdictiilor care gestionau intre 20 si 100 de cazuri la finalul anului 2022, Norvegia ocupa primul loc, avand o rata de inchidere a cazurilor de aproximativ 54%.

4. Cooperare:

● In materia preturilor de transfer, Danemarca si Irlanda sunt cele doua tari intre care a existat cea mai eficienta cooperare in 2022, acestea ajungand la un acord amiabil cu un scor de 83 de puncte;

● In celelalte materii, primul loc este ocupat de Germania si Irlanda, acestea ajungand la un acord amiabil cu un scor de 135 de puncte

5. Cea mai progresiva jurisdictie – tara ce a inregistrat cea mai mare crestere in numarul cazurilor (atat din preturi de transfer, cat si alte cazuri) inchise prin acord amiabil sau solutie unilaterala in 2022 este Olanda, cu o crestere de 102 de cazuri inchise fata de anul trecut (31 dintre acestea fiind de preturi de transfer, 71– alte cazuri).

Romania. Care este pozitia Romaniei in statistici?

Dupa cum se poate observa din analiza de mai sus, Romania nu se afla (inca) in vreunul dintre aceste clasamente, tara noastra fiind, in continuare, la inceput de drum atat in ceea ce priveste numarul cazurilor de MAP, cat si expunerea la o cazuistica diversificata. Numarul inspectiilor fiscale care vizeaza preturile de transfer a stagnat in ultimul an, iar aceasta imprejurare, coroborat cu faptul ca Romania nu are, in continuare conform OCDE, o procedura amiabila care sa fie solutionata pe fond la acest moment, a condus cel mai probabil la acest rezultat relativ modest mentionat de statistici. In acest sens, statisticile arata ca numarul societatilor afectate de dubla impunere care recurg la MAP este relativ constant, nefiind inregistrat un trend crescator.

Mai exact, in anul 2022 au fost initiate 46 cazuri de proceduri amiabile ce vizeaza preturi de transfer (7 alte spete), fata de 16 cazuri de proceduri amiabile ce vizeaza preturi de transfer, (6 alte spete) in anul 2021. Acest fapt indica ca perceptia mediului de afaceri cu privire la functionarea a acestui instrument a inceput sa se schimbe in 2022, MAP fiind utilizat la o scara mai mare, interesul pentru acest instrument alternativ de solutionare a disputelor fiscale fiind in crestere. Apreciem ca potentialul de crestere este unul semnificativ si s-ar putea materializa intr-o cazuistica diversificata daca Statul Roman ar implementa masuri clare si transparente pentru solutionarea si popularizarea acestui mecanism.

In continuare, numarul relativ limitat de proceduri amiabile initiate in Romania si in 2022 pare sa fie si o consecinta a necunoasterii, in randul contribuabililor, a modului de functionare a acestui mecanism de evitare a dublei impuneri, respectiv a avantajelor si dezavantajelor pe care le presupune, in contextul in care si vizibilitatea asupra acestui instrument, la nivelul autoritatilor fiscale, continua sa fie una relativ scazuta.

Conform statisticilor, principalii parteneri ai Romaniei in procedurile amiabile sunt Spania, Germania, Austria, Italia si Olanda, Olanda aflandu-se pe locul 1 in topul tarilor cu cea mai mica durata medie de solutionare a cazurilor, Germania pe locul 4, iar Spania ocupa locul 5. 

Dupa cum anticipam, in ceea ce priveste solutionarea procedurilor amiabile in anul 2022, mentionam ca in Romania au fost inchise 36 cazuri de preturi de transfer si 6 alte cazuri. Totodata, nicio procedura amiabila nu a fost solutionata prin ajungerea la un acord intre cele doua autoritati fiscale in sensul eliminarii in totalitate a dublei impuneri, cazurile fiind inchise fie prin acordarea de solutii unilaterale, fie prin retragerea cererii de catre contribuabil.

Concluzii

Statisticile OCDE 2022 releva, in continuare, existenta unui real interes din partea statelor membre OCDE de promovare si utilizare a procedurilor amiabile ca instrument alternativ pentru solutionarea disputelor fiscale, numarul disputelor transfrontaliere fiind in continuare crestere.

Totusi, similar cu practica autoritatilor fiscale romane din 2021, aceasta tendinta nu se regaseste inca in Romania under,  chiar daca numarul de cazuri inregistrate au inceput sa creasca, totusi Statul Roman nu a adoptat nici pana la aceasta data reglementari secundare care sa detalieze in concret pasii si termenele in care se desfasoara procedura amiabila, finalitatea si modalitatea de implementare a unei solutii unilaterale sau a unui acord intre state.

Trebuie spus, totusi, ca in ultimele luni ale 2022 s-a inregistrat o crestere a controalelor fiscale in materia preturilor de transfer (inclusiv din zona controalelor antifrauda fiscala), astfel incat ne asteptam ca in 2023 sa fie dispuse ajustari de preturi de transfer care sa genereze mai multe situatii de dubla impunere la nivel de grupuri de societati si, deci, care sa conduca la  o crestere a cererilor de initiere a unor proceduri amiabile.

 In aceste conditii, nu ne ramane decat sa reiteram concluziile noastre de anul trecut si sa subliniem  caracterul absolut necesar si chiar indispensabil al unei interventie de urgenta a legiuitorului in aceasta materie, care sa conduca la crearea unui cadru legislativ clar si predictibil si care sa accelereze procesele de solutionare a cauzelor, sa creasca dinamica de colaborare si interactiune a autoritatilor romane cu contribuabilii implicati, precum si cu autoritatile competente din alte state si, in definitiv, utilizarea la o scara cat mai larga a acestui instrument extrem de util si accesibil de solutionare a disputelor fiscale. Ramane de vazut cum vor evolua procedurile amiabile inclusiv in contextul intrarii in vigoare, 1 ianuarie 2026,  a directivei europene privind preturile de transfer, odata cu alinierea legislatiei in materie de preturi de transfer la nivel european.

Autori

foto
PRICEWATERHOUSECOOPERS SERVICII SRL