loader
Violenta domestica in Romania: cu 4,8% mai multe cazuri semnalate si peste 65.000 de utilizatori ai aplicatiei Bright Sky RO, instrument de prevenire si combatere a fenomenului

Violenta domestica in Romania: cu 4,8% mai multe cazuri semnalate si peste 65.000 de utilizatori ai aplicatiei Bright Sky RO, instrument de prevenire si combatere a fenomenului

In perioada ianuarie – octombrie 2023, la nivel national, au fost semnalate politiei 48.368 de cazuri de violenta domestica, cu 4,8% mai multe fata de aceeasi perioada a anului 2022

• Bright Sky RO este singura aplicatie gratuita care ofera asistenta si sprijin specializat victimelor violentei domestice - femei, barbati si minori

• Peste 65.000 de utilizatori ai aplicatiei si site-ului in 3 ani de la lansare

• In intervalul ianuarie-octombrie 2023, numarul ordinelor de protectie a crescut cu 7,8% la peste 10.000

• „Lovirea sau alte violente” reprezinta 62% din totalul cazurilor raportate, urmata de „amenintare” (12%)

In perioada ianuarie – octombrie 2023, la nivel national, au fost semnalate politiei 48.368 de cazuri de violenta domestica, cu 4,8% mai multe fata de aceeasi perioada a anului 2022. Cresterea numarului de infractiuni din sfera violentei domestice indica, pe de o parte, amploarea fenomenului si necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui, dar si faptul ca victimele au din ce in ce mai mare incredere sa sesizeze Politia Romana.

Cea mai mare pondere in infractiunile de violenta in familie o au „lovirile sau alte violente” –  62%  (29.987 de fapte), ,,amenintarea” – 12% (5.833 de fapte), „abandonul de familie” – 8,7% (4.226 de fapte), „nerespectarea masurilor dispuse prin ordinele de protectie” – 7,2% (3.516 de fapte) si „nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului” – 3,6% (1.741 de fapte).

Bright Sky RO, singura resursa digitala gratuita dedicata sprijinirii victimelor violentei domestice in Romania, este folosita in prezent de peste 65.000 de persoane. Aplicatia si site-ul cu multiplele functii de recunoastere, prevenire si combatere a fenomenului au fost utilizate de peste 92.000 de ori, atat de catre victime ale violentei domestice – preponderent femei, dar si barbati si minori-, cat si de catre cei care aleg sa ajute in astfel de situatii.

Bright Sky RO este o initiativa a Fundatiei Vodafone, lansata in Romania in mai 2020, in parteneriat cu Politia Romana, prin Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii, Asociatia Necuvinte si Asociatia Code for Romania, cu scopul de a oferi asistenta si sprijin specializat victimelor violentei domestice sau celor ingrijorati de siguranta cuiva cunoscut sau a unui membru al familiei.

Aplicatia Bright Sky RO este un instrument util atat beneficiarilor, cat si specialistilor, prin informatiile si recomandarile disponibile celor interesati de prevenirea si combaterea tuturor formelor de abuz. Interesul crescut al populatiei pentru aceasta aplicatie ne dovedeste utilitatea ei si nevoia oamenilor de a intelege cum se manifesta si cum poate fi combatuta violenta. Traim intr-o era a digitalizarii si acest instrument pe care il dezvoltam si actualizam permanent este un model de buna-practica in activitatea de prevenire a criminalitatii.”, a declarat comisar-sef de politie Sorin Stanica din cadrul Institutului de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii.

Pana in prezent, aplicatia mobila a fost descarcata pe 13.000 de terminale, avand in acest moment peste 9.000 de utilizatori activi. Ghidurile au ramas cea mai accesata functie din aplicatie, in special cele despre formele de abuz si despre siguranta online. Chestionarul de evaluare a sigurantei intr-o relatie si functia de cautare a celui mai apropiat serviciu de asistenta si sprijin se numara, de asemenea, printre cele mai accesate functionalitati.

Bright Sky RO este un raspuns digital la o problema offline, ea facand parte din crezul nostru ca tehnologia poate rezolva probleme din viata de zi cu zi. Cu fiecare utilizare, Bright Sky RO se transforma intr-o sursa de sprijin in calatoria victimelor catre siguranta si vindecare. Faptul ca mai multe victime au gasit curajul si increderea sa raporteze abuzul reprezinta o raza de lumina si ne incurajeaza sa credem intr-o Romanie in care violenta domestica este combatuta. Pe langa un aliat de incredere, Bright Sky e si un instrument de educare, oferind resurse si informatii despre violenta domestica, in toate formele ei, chiar si invizibile.”, a declarat Angela Galeta, directorul Fundatiei Vodafone Romania.

Bright Sky RO faciliteaza apeluri rapide catre serviciile de asistenta, 503 de persoane apeland numarul de urgenta 112 si gasind sprijin direct prin intermediul aplicatiei, de la momentul lansarii. Functia „Jurnalul meu”, care permite trimiterea securizata a fotografiilor, videoclipurilor sau fisierelor audio, cu riscul minim de a fi accesate de alte persoane, a fost utilizata de 708 ori. Materialele incarcate aici pot fi ulterior utilizate drept dovezi, documentand abuzurile in fata organelor de ancheta sau in instanta.

Din luna martie 2023, Bright Sky Ro include si un ghid de preventie a fenomenului traficului de persoane, elaborat in parteneriat cu Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane (ANITP), care contine informatii despre cum se manifesta, cine poate deveni victima, cum se poate proteja aceasta de traficanti si unde poate solicita ajutor.

Aplicatia este disponibila, gratuit,  in App Store si Google Play Store in limbile romana, engleza si maghiara si in versiunea web Bright Sky (bright-sky.org).

Informatii detaliate despre aplicatie si functiile ei pot fi accesate si AICI.

Reamintim ca, incepand cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronica este functional in municipiul Bucuresti si judetele Iasi, Mures si Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronica, in urma aplicarii masurilor in cazul emiterii ordinului de protectie provizoriu, ordinului de protectie si ordinului european de protectie.

Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii este directia din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane care coordoneaza, monitorizeaza si controleaza activitatea de prevenire a criminalitatii desfasurata de Politia Romana, la nivel central si teritorial. Incepand cu anul 2001, institutul reprezinta Romania in European Crime Prevention Network (EUCPN), o retea de prevenire a criminalitatii care face schimb de bune practici la nivel european si promoveaza activitatea de prevenire a criminalitatii.

Mai multe informatii despre institut puteti afla pe: www.politiaromana.ro/ro/politia-romana/unitati-centrale/institutul-de-cercetare-si-prevenire-a-criminalitatii.

Despre Fundatia Vodafone Romania

De 25 de ani punem la un loc resursele noastre si ale partenerilor nostri pentru ca impreuna sa construim proiecte incluzive si durabile. Apelam la tehnologie si la inovatie sociala si investim anual in jur de 2 milioane de euro in dezvoltarea comunitatilor defavorizate din Romania. Modernizam sectii de terapie intensiva neonatala si sustinem programe de educatie digitala care pregatesc copii si tineri pentru meseriile viitorului. Alaturi de celelalte fundatii Vodafone din intreaga lume, scopul nostru este sa imbunatatim viata a 400 de milioane de persoane pana in 2025.

Suntem o organizatie neguvernamentala romaneasca infiintata in 1998, cu statut caritabil, distincta si independenta de operatiunile comerciale ale companiei Vodafone Romania.

Mai multe detalii despre programele noastre se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ si www.facebook.com/fundatiavodafone.

Autori

foto
FUNDATIA VODAFONE ROMANIA