loader
Studiu Deloitte: interesul pentru masinile electrice si hibride creste, sustinut de costul mai redus cu alimentarea

Studiu Deloitte: interesul pentru masinile electrice si hibride creste, sustinut de costul mai redus cu alimentarea

Cei mai multi consumatori prefera sa isi incarce masina acasa

Interesul pentru masinile electrice si hibride se mentine ridicat in randul consumatorilor, in principal datorita costului mai redus cu alimentarea, comparativ cu motoarele pe combustie interna, preocuparilor cu privire la protectia mediului si stimulentelor acordate de autoritati pentru cumpararea unui autovehicul nepoluant, reiese din studiul Deloitte 2023 Global Automotive Consumer Study, derulat in 24 de tari din intreaga lume, dintre care noua din Europa. Pe de alta parte, preturile inca ridicate, autonomia limitata, timpul necesar pentru alimentare si infrastructura de incarcare deficitara raman principalele argumente contra unei astfel de alegeri. Cei mai multi consumatori din Marea Britanie (77%), Germania (75%), Belgia (75%), Austria (65%), Franta (65%) si Italia (51%) spun ca ar prefera sa isi incarce masina electrica acasa, mai arata studiul.

Totusi, in tarile europene analizate, tranzitia de la motoarele pe combustie interna la cele electrice se produce lent. Proportia celor care ar opta pentru un motor pe benzina sau motorina la urmatoarea achizitie ramane inca ridicata in Austria (54%), Turcia (54%), Germania (51%), Polonia (49%), Marea Britanie (49%), Franta (47%) si Belgia (47%). Doar in Italia (unde 22% dintre consumatori ar opta pentru motor pe benzina sau motorina) si Spania (31%), motoarele pe combustie interna pierd cu adevarat teren. In plus, multi dintre cei care se declara interesati de o masina electrica ar renunta la o astfel de achizitie daca ar aparea pe piata un combustibil sintetic, nepoluant, pentru motoarele cu combustie interna, procentul acestora variind intre 44% in Belgia si 63% in Turcia.

Preferinta in crestere pentru masinile electrice este evidentiata si de Asociatia Europeana a Producatorilor de Automobile, chiar daca datele pe 2022 arata ca motoarele traditionale continua sa acapareze mai mult de jumatate din vanzarile de masini in statele Uniunii Europene. In Romania, anul trecut, vanzarile de masini electrice au crescut cu aproximativ 10.000 de unitati, cel mai mare avans fiind inregistrat in cazul celor pe baterie (+83,5%, pe locul patru in UE dupa Cipru, Letonia si Bulgaria). Cu toate acestea, autovehiculele pe baterie reprezinta mai putin de un sfert din totalul celor electrice vandute in Romania in 2022 si sub 10% din total. Si pentru romani, principalele motive de reticenta in alegerea unei masini electrice sunt legate de infrastructura precara de incarcare si de autonomia limitata, la care se adauga durata scurta de viata a bateriei si, la anumite modele, faptul ca bateria nu poate fi inlocuita”, a declarat Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte Romania.

Calitatea autovehiculului ramane principalul criteriu in decizia de achizitie a unei anumite marci, dar termenul de livrare devine tot mai important in actualul context dominat de sincopele de pe lanturile de aprovizionare. Timpul de asteptare acceptabil variaza de la tara la tara – in timp ce 85% dintre consumatorii din Turcia si 77% din cei din Spania considera ca acesta nu poate depasi cinci saptamani, jumatate dintre austrieci si 57% dintre belgieni sunt dispusi sa astepte mai mult de atat.

Totodata, majoritatea participantilor la studiu apreciaza beneficiile dotarilor cu tehnologie, care permit conectarea autovehiculului la surse de informare referitoare la stadiul sau planificarea verificarilor necesare in procesul de intretinere, la blocajele din trafic si rutele alternative sau la siguranta traseului planificat.

La realizarea studiul Deloitte 2023 Global Automotive Consumer Study au participat mai mult de 26.000 de consumatori din 24 de tari, dintre care mai mult de 10.000 din noua tari europene - Germania, Italia, Austria, Marea Britanie, Franta, Belgia, Spania, Polonia si Turcia.

Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta fiscala si juridica, consultanta, consultanta financiara si managementul riscului catre aproximativ 90% din companiile prezente in topul Fortune Global 500® si catre mii de companii din sectorul privat. Expertii firmei contribuie la atingerea unor rezultate masurabile si de durata, care ajuta la consolidarea increderii in pietele de capital, care permit companiilor sa se transforme, sa prospere si sa deschida calea catre o economie mai puternica, catre o societate mai echitabila si o lume sustenabila. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acopera peste 150 de tari si teritorii. Obiectivul sau este sa creeze un impact vizibil in societate cu ajutorul celor aproximativ 415.000 de profesionisti la nivel mondial.

Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din tara noastra si ofera, in cooperare cu Reff & Asociatii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanta fiscala, servicii juridice, de consultanta si managementul riscului, consultanta financiara, solutii de servicii si consultanta in tehnologie, precum si alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesionisti.

Pentru a afla mai multe despre reteaua globala a firmelor membre, va rugam sa accesati www.deloitte.com/ro/despre.

Autori

foto
DELOITTE CONSULTANTA SRL