Cookie Consent by Free Privacy Policy Generator Studiu Deloitte: fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming si devin principalul motor de crestere pentru industria media. GenAI schimba regulile retentiei si monetizarii in domeniu | DoingBusiness.ro
loader
Studiu Deloitte: fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming si devin principalul motor de crestere pentru industria media. GenAI schimba regulile retentiei si monetizarii in domeniu

Studiu Deloitte: fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming si devin principalul motor de crestere pentru industria media. GenAI schimba regulile retentiei si monetizarii in domeniu

Industria serviciilor de streaming trece de la o strategie bazata predominant pe lansari de continut la una centrata pe construirea unei relatii continue cu utilizatorii. Inteligenta artificiala generativa poate juca un rol esential in aceasta transformare, de la recomandari si rezumate personalizate pana la noi forme

Fanii au devenit una dintre cele mai valoroase categorii de consumatori pentru serviciile de streaming si industria de divertisment, petrecand mai mult timp pe platforme si cheltuind mai mult pentru abonamente decat publicul general, potrivit studiului Deloitte Digital Media Trends 2026. Fanii consuma cu 51 de minute mai mult continut media si de divertisment in fiecare zi decat non-fanii, cheltuiesc in medie 71 USD pe luna pentru servicii de streaming video, comparativ cu 56 USD in cazul celorlalti consumatori, si sunt mai predispusi sa isi urmeze interesele pe multiple platforme, arata studiul.

Spre deosebire de consumatorii obisnuiti, fanii isi mentin interesul pentru serialele, filmele, artistii, creatorii sau francizele preferate inclusiv intre lansari si sezoane, iar companiile media si platformele de streaming investesc tot mai mult in experiente personalizate si instrumente bazate pe inteligenta artificiala pentru a transforma utilizatorii in comunitati active de fani si pentru a-i mentine conectati intre lansarile importante de continut.

In ceea ce priveste diferentele intre generatii, studiul arata ca varsta medie a fanilor este de 44 de ani, comparativ cu 58 de ani in cazul non-fanilor, iar reprezentantii generatiilor Z si Millennials tind sa apartina unui numar mai mare de comunitati de fani decat consumatorii din generatiile mai mature. De asemenea, 71% dintre fanii din generatia Z si 67% dintre Millennials declara ca isi urmaresc interesele pe mai multe platforme si formate, de la streaming si social media pana la evenimente live si produse dedicate comunitatilor de fani.

In acest context, companiile de media si divertisment incep sa experimenteze noi modele prin care sa mentina relatia cu utilizatorii si in afara momentelor de lansare si sa transforme consumatorii in fani, arata studiul. Spotify a introdus deja functii de comunicare intre utilizatori, in timp ce Disney+ si Netflix testeaza integrarea continutului generat de utilizatori direct in platforma, in incercarea de a stimula interactiunea mai frecventa si de a pastra atentia consumatorilor.

Industria serviciilor de streaming trece de la o strategie bazata predominant pe lansari de continut la una centrata pe construirea unei relatii continue cu utilizatorii. Daca in trecut competitia era concentrata pe atragerea de abonati prin continut nou, astazi, diferentierea se realizeaza prin capacitatea de a oferi experiente continue si relevante. Inteligenta artificiala generativa poate juca un rol esential in aceasta transformare, de la recomandari si rezumate personalizate pana la noi forme de interactiune. In acelasi timp, succesul va depinde de capacitatea platformelor de a intelege mai bine comportamentul fanilor si de a transforma interactiunile in valoare pe termen lung”, a declarat Andrei Ionescu, Consulting Market Leader, Deloitte Romania.

Prin integrarea continutului, a functionalitatilor sociale si a oportunitatilor de cumparare intr-un ecosistem unitar, companiile media pot intelege mai bine comportamentul utilizatorilor, pot oferi experiente mai personalizate si pot crea noi surse de venit, arata studiul. Spre exemplu, un fan al sportului ar putea sa urmareasca un meci pe o platforma de streaming si apoi sa comenteze despre acesta pe un canal de socializare integrat, fara a parasi aplicatia. Ulterior, acesta ar putea asculta un podcast de analiza dupa meci, urmari un videoclip realizat de un creator de continut despre jucatorul favorit si accesa un link pentru a cumpara un tricou sau un produs promotional al echipei.

Inteligenta artificiala generativa (Gen AI) este identificata drept unul dintre factorii care pot accelera aceasta transformare. Potrivit studiului, aproape 40% dintre fani ar accepta continut creat cu ajutorul AI daca acesta ar fi etichetat corespunzator, iar peste un sfert si-ar dori rezumate personalizate despre serialele, francizele si creatorii preferati, care sa combine informatii din streaming, social media si podcasturi. Totodata, 22% dintre participantii la studiu spun ca ar utiliza mai mult serviciile de streaming daca platformele le-ar oferi recomandari mai personalizate prin intermediul inteligentei artificiale.

Studiul mai arata ca aproape jumatate dintre fanii intervievati afirma ca nivelul lor de implicare, exprimat prin timpul si resursele alocate pasiunilor lor, a ramas constant de-a lungul diferitelor etape ale vietii, ceea ce indica un potential semnificativ de creare a valorii pe termen lung.

Raportul Deloitte Digital Media Trends 2026 a fost realizat in randul a peste 3.500 de consumatori din Statele Unite.

Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta fiscala si juridica, consultanta, consultanta financiara si managementul riscului catre aproximativ 90% din companiile prezente in topul Fortune Global 500® si catre mii de companii din sectorul privat. Expertii firmei contribuie la atingerea unor rezultate masurabile si de durata, care ajuta la consolidarea increderii in pietele de capital, care permit companiilor sa se transforme, sa prospere si sa deschida calea catre o economie mai puternica, catre o societate mai echitabila si o lume sustenabila. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acopera peste 150 de tari si teritorii. Obiectivul sau este sa creeze un impact vizibil in societate cu ajutorul celor aproximativ 470.000 de profesionisti la nivel mondial.

Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din tara noastra si ofera, in cooperare cu Reff & Asociatii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanta fiscala, servicii juridice, de consultanta si managementul riscului, consultanta financiara, solutii de servicii si consultanta in tehnologie, precum si alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.300 de profesionisti.

Pentru a afla mai multe despre reteaua globala a firmelor membre, va rugam sa accesati Deloitte.ro.

Autori

foto
DELOITTE CONSULTANTA SRL
   Update cookies preferences