loader
Studiu Deloitte: 90% dintre investitorii institutionali iau in considerare riscurile legate de schimbarile climatice inainte de a decide sa investeasca intr-o companie

Studiu Deloitte: 90% dintre investitorii institutionali iau in considerare riscurile legate de schimbarile climatice inainte de a decide sa investeasca intr-o companie

In contextul in care tema schimbarilor climatice capata amploare, tot mai multe companii isi anunta obiectivele de a-si reduce amprenta de carbon

Riscurile legate de schimbarile climatice reprezinta un element tot mai important in decizia de a investi intr-o companie, fiind mentionate de aproximativ 90% dintre investitorii institutionali drept cel mai important factor de tip ESG (environmental, social, governance - mediu, social, guvernanta) care le influenteaza decizia de a plasa capital, potrivit raportului DeloitteBuilding credible climate commitments – a roadmap to earning stakeholder trust”. Investitorii solicita ca organizatiile sa le puna la dispozitie informatii credibile cu privire la obiectivele lor de mediu inainte de a lua decizii si analizeaza daca aceste obiective sunt bazate pe argumente stiintifice. Pe de alta parte, modul in care o companie isi asuma responsabilitatea pentru gestionarea riscurilor generate de schimbarile climatice, precum si planurile si procesele pregatite pentru a-si atinge obiectivele declarate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, in conformitate cu Acordul de la Paris din 2015, sunt la fel de importante, subliniaza raportul. De asemenea, investitorii solicita transparenta si raportari specifice incluse in situatiile financiare ale societatilor, precum si in rapoartele non-financiare.

In contextul in care tema schimbarilor climatice capata amploare, tot mai multe companii isi anunta obiectivele de a-si reduce amprenta de carbon, numarul celor care s-au angajat public sa atinga nivelul de zero emisii nete triplandu-se in 2020 fata de 2019, potrivit raportului. Aceasta tendinta este determinata nu numai de presiunea exercitata de investitori, ci si de cerintele tot mai mari ale tuturor partilor interesate (stakeholders), de la clienti si angajati, la factori de decizie politica, ONG-uri si activisti.

Clientii sunt tot mai atenti la angajamentele de sustenabilitate ale companiilor si tin cont de acestea, deoarece vor sa achizitioneze produse pe care le considera sustenabile, arata raportul. De asemenea, ei iau decizii astfel incat obiceiurile lor de consum sa nu afecteze mediul in mod negativ, deoarece se tem de impactul global al schimbarilor climatice. Acest aspect este valabil nu numai in cazul companiilor orientate catre clienti persoane fizice, ci si in cazul relatiilor cu alte companii (business-to-business), in care se pune tot mai mult accentul pe sustenabilitate de-a lungul intregului lant de aprovizionare. Numeroase companii au adoptat coduri de conduita pentru furnizorii lor si monitorizeaza riscurile si performanta in linie cu acestea.

Angajatii sunt o alta categorie de stakeholderi care asteapta angajamente si actiuni specifice din partea companiilor. Ei vor sa lucreze pentru o organizatie ale carei actiuni sprijina sau cel putin nu afecteaza negativ mediul si ai carei lideri coordoneaza eforturile de atingere a acestui scop, precum si sa se implice in stabilirea obiectivelor de mediu ale companiei. Aproape 40% dintre reprezentantii generatiei Millennials mentioneaza sustenabilitatea ca un factor important in decizia de a alege un angajator, subliniaza raportul.

Pentru a se conforma cerintelor tot mai numeroase si pentru a-si asigura in continuare accesul la finantare, companiile trebuie sa integreze principii legate diminuarea efectelor schimbarilor climatice in toate ariile lor de activitate - guvernanta, strategie, managementul riscului, indicatori si obiective. Este un proces de durata, care presupune un efort mare de planificare si necesita sustinere puternica si supraveghere constanta din partea echipei de conducere. Tranzitia catre o economie globala cu emisii scazute de carbon va necesita investitii anuale de aproximativ 1 trilion de dolari americani, potrivit unei evaluari facute de Comitetul de Lucru pentru Raportare Financiara legata de Schimbarile Climatice, insa studiile in domeniu sugereaza ca acele companii care fac deja pasi in alinierea la principiile ESG au rezultate mai bune decat competitorii lor”, a declarat Sorin Elisei, Director, Deloitte Romania, Lider al practicilor de sustenabilitate si energie.

Raportul sugereaza, de asemenea, unele masuri pe care companiile le pot lua pentru a-si stabili angajamente de mediu credibile, pentru a respecta reglementarile tot mai numeroase si pentru a castiga increderea stakeholderilor. O prima faza este o evaluare a impactului actual al organizatiei asupra mediului, incluzand emisiile directe si indirecte, dar si alte aspecte, cum ar fi serviciile furnizate, precum si a asteptarilor stakeholderilor si ale autoritatilor de reglementare, urmate de stabilirea unor obiective legate de mediu. Un alt pas este legat de guvernanta, deoarece organizatia trebuie sa-si asume raspunderea pentru atingerea angajamentelor legate de mediu, precum si sa stimuleze progresul in aceasta directie prin integrarea acestor obiective in politicile de evaluare a performantei si de remunerare. Strategia este un alt pas de luat in considerare, iar aceasta trebuie sa includa obiective pe termen lung si pe termen scurt (un an, cinci ani) legate de reducerea emisiilor si modalitatile de atingere a acestora, inclusiv transformarile necesare in departamentele de creare de produse si servicii, operatiuni, resurse umane, IT, in lantul de aprovizionare etc. In ceea ce priveste managementul riscului, organizatiile trebuie sa aiba o viziune cuprinzatoare asupra riscurilor fizice, a celor de tranzitie si a celor legate de reputatie. In cele din urma, in ceea ce priveste indicatorii si obiectivele, organizatiile trebuie sa alinieze raportarea la noile standarde, sa integreze indicatori legati de sustenabilitate si de mediu in planul de audit intern si sa asigure o verificare a acestora cu ajutorul unor experti externi.

In prezent, este in derulare un proces de infiintare a unei entitati care sa functioneze ca o autoritate si sa stabileasca standardele de raportare in domeniu sub umbrela Fundatiei IFRS (International Financial Reporting Standards), mai adauga raportul.

Deloitte furnizeaza la nivel global servicii de audit, consultanta, servicii juridice, consultanta financiara si managementul riscului, servicii de consultanta fiscala si alte servicii adiacente catre clienti din sectorul public si privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente in topul Fortune Global 500® sunt clienti Deloitte, prin intermediul retelei sale globale de firme membre care activeaza in peste 150 de tari si teritorii, oferind resurse internationale, perspective locale si servicii de cea mai inalta calitate pentru a aborda provocari de business complexe. Obiectivul Deloitte este sa creeze un impact vizibil in societate cu ajutorul celor peste 330.000 de profesionisti ai sai.

Deloitte Romania este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din tara noastra si ofera, in cooperare cu Reff & Asociatii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanta fiscala, servicii juridice, de consultanta in management si consultanta financiara, servicii de managementul riscului, solutii de servicii si consultanta in tehnologie, precum si alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.000 de profesionisti.

Pentru a afla mai multe despre reteaua globala a firmelor membre, va rugam sa accesati www.deloitte.com/ro/despre.

Autori

foto
DELOITTE CONSULTANTA SRL