55% dintre angajatii care au participat la cel mai recent sondaj realizat de eJobs Romania spun ca se asteapta la o crestere salariala anul acesta, la actualul loc de munca, asta in conditiile in care, majoritatea celor care au participat la finalul anului trecut la un sondaj pe tema planurilor profesionale pentru 2025 au raspuns ca un salariu mai mare reprezinta unul dintre principalele lor obiective pentru anul care urmeaza. 28% dintre respondenti nu cred ca vor avea parte de un salariu mai mare in 2025, iar 17% inca nu stiu care sunt planurile angajatorului, din acest punct de vedere.
Asteptarile angajatilor vin pe un fond in care doar 23% dintre acestia sunt multumiti sau foarte multumiti de salariul pe care il castiga, in timp ce 38% sunt multumiti si foarte nemultumiti la acest capitol. 39% au o atitudine neutra in legatura cu salariul lor si, prin urmare, nu sunt nici multumiti, nici nemultumiti.
Intrebati care sunt motivele care ii determina sa creada ca vor avea un salariu mai mare in 2025, 34% spun ca, in compania pentru care lucreaza, sunt acordate cresteri salariale in fiecare an. 18% au incredere in faptul ca sunt angajati cheie pe care angajatorii vor sa-i pastreze cu orice pret si spun ca, daca nu vor primi mai multi bani, vor pleca in alta parte. La fel de multi mizeaza pe rezultatele pe care le-au avut anul trecut, respectiv si-au depasit indicatorii de performanta, ceea ce sigur ii califica pentru un plus la salariu. 15% intentioneaza sa aiba o discutie cu managerul direct in acest sens si sunt increzatori ca vor primi marirea dorita. Doar 10%, insa, au fost informati concret ca salariul pe care il au va fi majorat.
„Faptul ca jumatate dintre respondenti mizeaza pe un salariu mai mare in 2025, dar doar 10% au si fost anuntati de manageri in acest sens lasa loc unor posibile abateri de la planurile initiale ale angajatilor. Companiile raman prudente in ceea ce priveste politicile de majorari salariale pentru acest an, in special daca ne uitam la domenii precum constructii, IT, agricultura sau industria alimentara, domenii care au ramas fara facilitatile fiscale pe care le aveau si pentru care costurile cu salariile au crescut brusc”, spune Ana Calugaru, Head of Communications in cadrul eJobs, cea mai mare platforma de recrutare online din Romania.
Contextul economic general ii determina, totusi, pe angajati sa aiba asteptari moderate in privinta cresterilor pe care le-ar putea primi. Astfel, 35% estimeaza un plus de 5%-10% la salariul actual, 24% - intre 15% si 20%, 13% - intre 15% si 20% si 11% de maximum 5%. 5% cred ca salariul lor va creste cu cel putin 20 de procente, 4% cu peste 30% si la fel de multi estimeaza o actualizare la rata inflatiei. 6% nu pot face inca nicio preconizare. „Exista, insa, o diferenta intre sunt pragurile de majorare pe care le intrevad si procentele minime pe care le-ar considera multumitoare pentru nivelul profesional la care se afla si pentru cheltuielile lor lunare. In acest sens, 32% pragul acceptabil ar fi cuprins intre 10% si 15%, 21% - intre 5% si 10%, 20% cel putin 20%, iar 16% - intre 15% si 20%”, mai spune Ana Calugaru.
In absenta unei cresteri salariale, 18% dintre angajati spun ca un pachet consistent de beneficii extrasalariale ar putea sa fie suficient pentru a crea o compensare. 7% sustin aceeasi idee, insa ar accepta aceasta varianta doar pentru un an. 28% afirma ca depinde de beneficii, in timp ce 45% spun un nu hotarat, mentionand ca evolutia preturilor din ultima perioada impune si o crestere a salariilor.
Referitor la frecventa cu care sunt acordate majorarile salariale, 55% dintre participantii la sondaj spun ca salariul le-a crescut anul trecut. 17% nu au mai primit o marire de acum doi ani, 8% de mai mult de doi ani si tot 8% declara ca nu au avut nicio crestere salariala in ultimii 5 ani. Pentru 9% dintre respondenti salariul a crescut chiar anul acesta, in timp ce 4% nu-si amintesc cand au avut ultima crestere salariala. De altfel, majoritatea respondentilor (65%) cred ca evaluarile salariale ar trebui facute anual, o data pe an, si, in functie de rezultate, sa fie ajustata politica salariala.
Sondajul a fost realizat in luna februarie, pe un esantion de 1.725 de respondenti care, la momentul completarii chestionarului, erau angajati.
In acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platforma de recrutare din Romania, sunt disponibile peste 22.000 de locuri de munca.
***
Despre eJobs
eJobs este platforma de locuri de munca din Romania care verifica manual toate anunturile si companiile. Pe eJobs ai anunturi cu salarii afisate, joburi din toate domeniile si industriile, locuri de munca remote si in strainatate. In plus, pe platforma noastra gasesti o multime de articole si sfaturi de cariera, dar si un calculator salarial numit Salario unde iti poti compara salariul actual si prin care poti vedea daca esti platit corect. Pentru recrutori si angajatori, eJobs ofera acces la o baza de peste 5 milioane de CV-uri, precum si o multime de solutii de recrutare eficiente. Pe langa anunturi de angajare si cautarea in baza de date, prin eJobs poti avea acces in plus la campanii de recrutare digitalizata sau chiar la solutii super personalizate prin agentia de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorita eJobs, expertii in resurse umane au acces la We Are HR, platforma de continut dedicata specialistilor in HR si managerilor.